ICCJ. Decizia nr. 262/2006. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 262/2006
Dosar nr. 2406/2004
nr. 9278/1/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 566 din 15 decembrie 2003, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Sighişoara, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş. În consecinţă, a dispus anularea parţială a pct. A şi B de la art. 1 al deciziei nr. 1385 din 23 octombrie 2000, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în sensul că a admis contestaţia reclamantei şi a anulat din decizie şi din dispoziţia nr. 37 din 9 martie 2000, emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş şi implicit, din procesul-verbal nr. 428 din 11 martie 1994, obligaţiile fiscale totale de 1.831.531.948 lei, din care 714.358.143 lei impozit pe profit; 107.732.765 lei majorări de întârziere şi 1.001.641.040 lei dublarea impozitului pe profit, cu obligaţia pârâţilor în privinţa sumei totale menţionate, să restabilească situaţia financiar-contabilă a reclamantei, înaintea datei controlului finalizat la 11 martie 1994. A obligat pârâtele să restituie, în solidar, reclamantei, suma de 62.096.475 lei taxe de timbru de 3% aferente sumei de 1.831.531.948 lei, plus 238.349.870 lei sumă admisă de primul pârât, prin Decizia nr. 1385 din 23 octombrie 2000, asupra căreia acesta nu s-a mai pronunţat. A obligat, de asemenea, pârâtele, să plătească, în solidar, reclamantei, suma de 118.575.087 lei cheltuieli de judecată parţiale. A respins acţiunea reclamantei, pentru anularea obligaţiilor fiscale în sumă totală de 375.908.383 lei, din care 288.496.322 lei impozit pe profit şi 87.412.062 lei majorări de întârziere. A obligat reclamanta, la plata sumei de 11.900.000 lei onorariu de expert.
În pronunţarea soluţiei, instanţa a analizat acţiunea reclamantei, în raport cu actul de control emis de Garda Financiară, secţia Mureş şi de Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale şi cu expertiza contabil-judiciară efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 145/A/1994 al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mureş, reţinându-se următoarele:
1. A/1994 Faţă de suma totală de 13.317.213 lei (1.105.298 + 2.520.042+8.691.873 lei), instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat că a avut cu privire la exportul de textile, licenţe de export pentru anul 1992, conform art. 3 alin. (2) din HG nr. 215/1992, pentru efectuarea operaţiilor de compensare, în afara perioadei de scutire a impozitului pe profit. De asemenea, faptul că reclamanta a efectuat exportul produselor în intervalul 14 noiembrie 1992 - 31 decembrie 1992, în calitate de vânzător, iar nu în calitate de comisionar, potrivit clauzelor din contractul nr. 204 din 2 iulie 1992, s-a stabilit, însă, că acţiunea reclamantei este admisibilă, pentru suma de 8.691.783 lei - dublarea impozitului pe profit, întrucât această dublare în sensul Legii nr. 12/1991, abrogată expres de la 1 ianuarie 1995, potrivit art. 41 din OG nr. 70/1994, nu putea depăşi cuantumul impozitului pe profit de 2.105.298 lei, debit principal, calculându-se o obligaţie fiscală în plus de 6.596.675 lei (8.691.873 - 2.105.298 lei), întrucât pârâta Garda Financiară, secţia Mureş, nu a probat, prin actul de control cu privire la debitul de 8.691.873 lei, că ar fi fost operante pe anul 1992, dispoziţiile art. 15 lit. b) din Legea nr. 12/1991, respectiv nu a probat intenţia reclamantei de majorare nejustificată a unor cheltuieli, în scopul vădit de a reduce impozitul datorat.
2. B.1 Faţă de suma de 404.604.503 lei impozit pe profit şi 404.604.503 lei, dublarea impozitului pe profit, în total 809.209.006 lei.
Instanţa de fond a reţinut că, întrucât actele contabile primare originale ale reclamantei au fost ridicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, la 6 aprilie 1994, la 22 aprilie 1994 şi la 9 mai 1994, la sesizarea pârâtei Garda Financiară, secţia Mureş, ajungând în păstrarea primelor două pârâte, s-au avut în vedere constatările expertizei judiciare, în baza cărora s-a admis în parte acţiunea la acest punct, cu anularea obligaţiilor fiscale de 348.558.087 lei (404.604.503 - 56.046.416 lei, obligaţie menţinută), inclusiv obligaţia subsecventă de 350.558.087 lei, care nu se poate menţine în raport cu anularea obligaţiei principale.
Pentru anularea obligaţiei fiscale de 54.046.416 lei - dublarea impozitului pe profit, s-au avut în vedere considerentele cu titlul de principiu de la pct. 1.
3. B.3 Faţă de sumele de 167.023.850 lei, impozit pe profit, 25.314.487 lei, majorări de întârziere şi 167.023.850 lei, dublarea impozitului pe profit, în total 359.362.187 lei.
Instanţa a reţinut în baza expertizei contabile, că factura nr. 167 din 25 noiembrie 1997, în realitate nr. 158/1998, neîncasată, a fost întocmită din greşeală. S-a reţinut că la acest capitol s-au stabilit eronat obligaţii fiscale în valoare de 73.339.299 lei, reclamanta datorând, însă, suma contestată de 132.937.350 lei, impozit pe profit, cu 20.148.258 lei majorări, în total 153.085.608 lei.
4. B.4 Faţă de sumele de 429.120.814 lei, impozit pe profit, 167.310.298 lei, majorări de întârziere şi 429.120.814 lei, dublarea impozitului de profit, în total 1.025.551.926 lei.
Instanţa de fond a avut în vedere la anularea dublării impozitului pe profit, aceleaşi considerente cu titlul de principiu de la pct. 1, în privinţa anulării sumei de 8.691.873 lei.
În ce priveşte anularea dublării impozitului pe profit de 429.120.814 lei care, potrivit sentinţei atacate, putea fi numai de 99.407.258 lei, s-au avut în vedere constatările expertizei contabile, nefiind incidente în speţă dispoziţiile art. 15 şi 17 din Legea nr. 12/1991, abrogată, nefăcându-se dovada că înregistrarea diferenţelor de curs valutar în contabilitate a avut vădit caracter de diminuare a profitului impozabil sau caracter neintenţionat generat de necunoaşterea prevederilor legale în materie. În raport cu admiterea în parte a acţiunii, s-a dispus obligarea pârâţilor la restituirea taxelor de timbrare achitate la data contestării actelor administrativ-jurisdicţionale şi a cheltuielilor de judecată aferente.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri în termen, reclamanta SC A. SRL Sighişoara, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi pârâta Garda Financiară, secţia Mureş.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta SC A. SRL Sighişoara a subliniat că instanţa de fond a apreciat greşit, atât situaţia de fapt, cât şi cea de drept, pentru pretenţiile respinse. În opinia recurentei-reclamante nu sunt datorate nici obligaţiile fiscale menţinute prin pct. A4, B1, B3 şi B4 din Decizia Ministerului Finanţelor Publice, cu atât mai mult, cu cât expertul contabil a lămurit aceste aspecte, argumentându-şi temeinic concluziile în acest sens.
Recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Garda Financiară, secţia Mureş, au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. În esenţă, s-a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 15 şi 17 din Legea nr. 12/1991 (privind impozitul pe profit) şi a făcut o greşită aplicare a legii, în cauză fiind incidente prevederile HG nr. 72/1992 şi cele ale HG nr. 215/1992.
Astfel, neevidenţierea şi recalcularea, potrivit legii, a profitului realizat şi, respectiv, a impozitului pe profit, conduce în mod evident la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 17 din Legea nr. 12/1991. Totodată, în raport cu cele două hotărâri de guvern amintite, în mod corect organele de control au procedat la reîntregirea profitului impozabil, cu sumele rezultate în urma operaţiunilor de compensare efectuate ilegal, în consecinţă stabilindu-se în sarcina recurentei-reclamante, un impozit pe profit suplimentar, plus majorări de întârziere.
Examinând cauza, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi în lumina prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:
Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Târgu Mureş, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A. SRL Sighişoara a solicitat anularea pct. 4 din cap. A şi a pct. 1, 3 şi 4 din cap. B ale deciziei nr. 1385 din 23 octombrie 2000, a Ministerului Finanţelor Publice şi în mod corespunzător, anularea dispoziţiei nr. 37 din 9 iunie 2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, secţia Mureş, a hotărârii nr. 39 din 23 noiembrie 1999, a Gărzii Financiare Mureş şi a procesului-verbal nr. 428 din 11 martie 1994, întocmit de comisarii Gărzii Financiare, secţia Mureş. În acest context s-a solicitat exonerarea de la plata sumei totale de 2.207.440.332 lei, din care impozit pe profit în sumă de 1.019.946.249 lei; majorări de întârziere în sumă de 215.603.692 lei; suma de 1.210.240.261 lei reprezentând o sumă egală cu impozitele şi taxele sustrase, conform art. 17 din Legea nr. 12/1991.
Pentru soluţionarea acestor cereri, instanţa fondului a dispus efectuarea unei expertize contabile, probă asupra căreia s-a revenit la data de 17 mai 2003, deoarece lucrarea nu putea fi întocmită de expertul desemnat în lipsa actelor originale ce au legătură cu debitele litigioase şi care au fost ridicate de organele de poliţie, în 6 aprilie 1994, 22 aprilie 1994 şi 9 mai 1994. Având în vedere că demersurile făcute de instanţă, pentru obţinerea actelor primare (explicate în considerentele sentinţei analizate aici), nu au avut rezultat, aceasta s-a rezumat la examinarea actelor emise de autorităţile pârâte şi la întregirea concluziilor desprinse, cu cele ale expertizei contabile judiciare efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 145/A/1994, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mureş.
Pe baza acestui probatoriu au fost admise cererile reclamantei, mai puţin pentru suma de 375.908.384 lei (impozit pe profit în sumă de 288.496.322 lei şi majorări de întârziere aferente).
Faţă de solicitarea probei cu acte, conform art. 305 C. proc. civ., obţinerea documentelor de evidenţă contabilă primară ale societăţii comerciale recurente a constituit şi preocuparea instanţei de control judiciar.
Cu toate acestea, prin adresele nr. 32242 din 31 mai 2005 şi nr. 205382 din 8 decembrie 2005, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, respectiv, Garda Financiară, secţia Mureş, au precizat că documentele comerciale şi contabile, ridicate de la societate, la 3 şi 10 februarie 1994, au fost restituite acesteia (prin administrator, J.S. şi contabil. C.J.), la data de 11 martie 2003, anexându-se şi actele doveditoare sub acest aspect.
Susţinerile societăţii recurente, că după data de 11 martie 2003, documentele au fost ridicate de organele de poliţie, nu s-au confirmat, acestea comunicând că toate actele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în vederea finalizării cercetărilor la sfârşitul anului 1995.
În privinţa însuşirii chiar şi parţiale a concluziilor expertului contabil ce a întocmit raport în dosarul de urmărire penală nr. 145/A/1994, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este greşită abordarea instanţei de fond care şi-a argumentat soluţia în mod exclusiv pe o expertiză extrajudiciară.
Potrivit art. 169 alin. (1) C. proc. civ., „administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel", iar de la regula administrării probelor în mod nemijlocit de către instanţă există excepţii prevăzute în codul de procedură civilă [spre exemplificare art. 169 alin. (4), art. 235 şi urm.].
De aceea raportul de expertiză în discuţie nu poate avea decât valoarea unui simplu înscris, iar la rându-i acesta, pentru a avea forţă probantă, trebuie coroborat cu alte probe administrate în dezlegarea litigiului fiscal.
Cum alte probe nu au fost solicitate şi administrate, iar recurenta-reclamantă nu este în măsură să prezinte evidenţa contabilă primară, dar nici să dovedească faptul că aceste documente ar fi fost reţinute fără drept de către organele fiscale sau cele penale, concluziile expertului contabil economist R.V. nu pot fi avute în vedere.
Soluţionarea cauzei, mai exact verificarea legalităţii actelor administrativ-fiscale, se poate face doar prin raportarea la dispoziţiile legale incidente.
Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că actele a căror anulare s-a cerut de către recurenta-reclamantă, au fost întocmite cu respectarea legii şi ca urmare, vor fi menţinute.
Atât din actul de control, cât şi din Decizia nr. 1385/2000, a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor, a rezultat că SC A. SRL Sighişoara a desfăşurat activităţi de import - export nelegale, nu a ţinut o evidenţă contabilă reală, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea masei impozabile. Aceasta a determinat organele de control să calculeze şi să reţină în sarcina recurentei-reclamante, obligaţia de plată a unei diferenţe de impozit pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente, corespunzătoare perioadei verificate, 1992 - 1993, făcându-se şi aplicarea art. 17 din Legea nr. 12/1991 (în vigoare la acel moment, căci a fost abrogată prin OG nr. 70/1994, ce a intrat în vigoare începând cu anul fiscal 1995).
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 12/1991, privind impozitul pe profit (art. 2, 7, 13, 15 şi 17), prevederile HG nr. 72/1992, HG nr. 215/1992 şi O.M.C. nr. 2/1993 (potrivit cărora compensările comerciale internaţionale reprezintă operaţiuni de import - export şi sunt supuse licenţierii de organele competente), soluţia Ministerului Finanţelor Publice, de respingere a plângerii formulate de SC A. SRL, pentru suma de 2.207.440.332 lei, apare ca legală şi se impune a fi menţinută.
Pentru considerentele deja expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul reclamantei, iar recursurile declarate de autorităţile pârâte vor fi admise, cu consecinţa modificării sentinţei atacate, pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Rejudecându-se cauza, acţiunea reclamantei SC A. SRL Sighişoara va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind incidente dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL Sighişoara împotriva sentinţei nr. 566 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Garda Financiară, secţia Mureş.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Sighişoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2006. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 263/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
