ICCJ. Decizia nr. 2407/2006. Contencios
| Comentarii |
|
rin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 5313 din 2 august 2005, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., anularea deciziei nr. 259/2005, emisă de președintele autorității pârâte, reintegrarea sa în postul deținut anterior și obligarea pârâtei, la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data încetării activității și până la reintegrarea în funcția pe care a deținut-o.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 148 din 24 decembrie 2002 a fost numit pentru o perioadă de 4 ani, în funcția de Președinte director general al C.A.S. Sibiu, în urma susținerii unui concurs; ulterior, pârâta a denunțat unilateral, în lipsa unei clauze care să-i permită aceasta, mandatul de 4 ani, prin decizia nr. 259/2005.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 271/2005, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.G. împotriva pârâtei C.N.A.S.
în motivarea soluției s-a reținut că reclamantul nu a avut calitatea de funcționar public, încetarea mandatului său operând în baza temeiului de drept înscris în preambulul deciziei atacate, art. 9 lit. e) din contractul de muncă nr. 413 din 24 decembrie 2002, încheiat între reclamant și C.N.A.S., prevăzând încetarea contractului de muncă pentru "neîndeplinirea criteriilor de performanță stabilite" de C.N.A.S.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul P.G., care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ. și a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Astfel, susține recurentul-reclamant, instanța de fond nu a dat semnificație legală, faptului că actul administrativ atacat nu a fost motivat în drept, ceea ce atrage nulitatea acestuia.
De asemenea, mai susține recurentul-reclamant, instanța de fond a stabilit în mod greșit natura juridică a raporturilor deduse judecății, refuzându-i-se, astfel, statutul de funcționar public și protecția corespunzătoare conferită de prevederile Legii nr. 188/1999.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a susținut, în esență, că recurentul-reclamant a deținut o funcție specială - de președinte - director general, care nu a fost o funcție publică, deoarece avea la bază un contract, cu o clauză ce permitea autorității să procedeze la reorganizarea activității în raport cu noile obiective și criterii de performanță, așa cum rezultă din Statutul C.N.A.S., aprobat prin Ordinul nr. 637/196/2005.
Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Este necontestat că prin decizia nr. 178 din 24 decembrie 2004, emisă de președintele C.N.A.S., recurentul-reclamant a fost numit, pentru o perioadă de 4 ani, în funcția de președinte - director general al C.A.S. Sibiu, în baza concursului din 16 - 18 decembrie 2002, fiind încheiat contractul nr. 413 din 24 decembrie 2002, în care au fost consemnate drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, este necontestat că prin decizia nr. 259 din 29 iunie 2005, emisă de președintele C.N.A.S., invocându-se reorganizarea activității C.A.S. Sibiu, în scopul eficientizării activității, precum și Statutul C.N.A.S., aprobat prin Ordinul nr. 637/196/2005, s-a dispus încetarea mandatului de președinte - director general, ce fusese acordat recurentului-reclamant.
O primă problemă care s-a pus, a fost aceea a competenței instanței de contencios administrativ, de a soluționa litigiul dedus judecății.
în această privință, instanța de recurs reține că, în cauza de față, competența instanței de contencios administrativ este atrasă de natura juridică a actului contestat.
Or, în cauză, capătul principal al acțiunii îl formează cererea de anulare a deciziei nr. 259 din 29 iunie 2005 a Președintelui C.N.A.S., care este un act administrativ emis de autoritatea competentă în baza competenței legale, care, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ, sens în care instanța supremă s-a mai pronunțat (Decizia nr. 5318 din 4 noiembrie 2005).
A doua problemă care s-a pus, a fost aceea a naturii juridice a raporturilor stabilite între părți și, pe cale de consecință, a prevederilor legale aplicabile.
Recurentul-reclamant a susținut că raporturile juridice stabilite cu C.N.A.S. sunt raporturi de funcție publică, astfel că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, care îi conferă stabilitate pe întreaga durată a funcției de conducere în care a fost numit.
Intimata-pârâtă a susținut că între părți s-au născut raporturi de mandat, părțile stabilind la art. 9 lit. e), că acest contract încetează în caz de neîndeplinire a criteriilor de performanță stabilite de C.N.A.S., punct de vedere însușit și de instanța de fond.
Instanța de recurs reține că raporturile juridice dintre părți au o natură complexă, având la bază un act administrativ - decizia de numire în funcția de președinte - director general, precum și contractul de mandat, încheiat în temeiul actului administrativ, în care au fost concretizate drepturile și obligațiile părților pe durata celor 4 ani.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că potrivit art. 9 lit. e) din contract, acesta încetează ca urmare a neîndeplinirii criteriilor de performanță stabilite de C.N.A.S., dar nu a verificat care anume au fost aceste criterii la data încheierii contractului, dacă acestea au fost sau nu îndeplinite și în ce a constat culpa recurentului-reclamant în privința mandatului primit.
Pe de altă parte, susținerea intimatei-pârâte, că își poate reorganiza activitatea, în scopul eficientizării acesteia și să denunțe mandatul, este pe deplin întemeiată pe principiile generale ale mandatului, care poate înceta prin revocarea mandatarului de către mandant.
Dar într-o astfel de situație, dacă nu i se poate imputa mandatarului, nici o culpă, mandantul este dator să achite acestuia, drepturile, cheltuielile, pagubele, etc., potrivit contractului și regulilor generale de la art. 1546 și urm. C. civ.
Or, instanța de fond nu a stabilit care a fost culpa reclamantului în îndeplinirea/neîndeplinirea mandatului și nici nu s-a preocupat de întinderea drepturilor, cheltuielilor, despăgubirilor, etc., cerute prin acțiune.
Având în vedere aceste considerente, recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată și cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, potrivit dezlegărilor date mai sus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2416/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2402/2006. Contencios → |
|---|
