ICCJ. Decizia nr. 2412/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1298 din 29 iunie 2005, a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea reclamantului E.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, având ca obiect anularea Ordinului nr. 64 din 18 ianuarie 2005.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr. 64 din 18 ianuarie 2005, emis de Ministerul Economiei și Comerțului, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului E.S., începând cu data de 18 ianuarie 2005.
Reclamantul a fost încadrat cu contract de muncă pe perioadă determinată, cumulând pensia, cu salariul, începând cu data de 9 aprilie 2001.
în această calitate, respectiv de angajat pe perioadă determinată, cumulând pensia militară de serviciu pentru limită de vârstă, potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, raportat la dispozițiile art. 11 lit. a) din Legea nr. 164/2001, putea să-și continue activitatea numai cu acordul angajatorului.
Cum în pricina dedusă judecății, angajatorul nu și-a manifestat acordul, în sensul continuării activității, Ordinul nr. 64/2005, a cărui anulare a fost cerută de reclamant, a fost legal emis.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul E.S., solicitând modificarea ei în tot în sensul admiterii acțiunii și anulării Ordinului nr. 64 din 18 ianuarie 2005.
în opinia recurentului, hotărârea atacată este lipsită de temei legal și pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că dispozițiile art. 41 din Legea nr. 19/2000 nu-i sunt aplicabile reclamatului care este beneficiarul unei pensii anticipate și nu îndeplinește nici în prezent condițiile prevăzute de această lege privind vârsta standard de pensionare, iar încadrarea s-a efectuat în cadrul procesului de reconvensie a cadrelor militare, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 164/2001, prin concurs, în funcția de consilier A/I/2, cumulând pensia, cu salariul, a fost urmată în anul 2003, de încadrarea la aceeași direcție din Ministerul Economiei și Comerțului, în funcția de consilier F.P.E., grad profesional superior, în baza Legii nr. 161/2003, astfel încât, concomitent cu dobândirea calității de funcționar public, contractul inițial de muncă ce a fost încheiat pe perioadă determinată, a devenit, prin efectul legii, un contract pe durată nedeterminată.
Recursul nu este fondat.
După cum rezultă din decizia de pensionare și adresa nr. 231035 din 27 martie 2006, a Ministerului Apărării Naționale, reclamantul beneficiază de pensie militară de stat (pensie de serviciu), potrivit prevederilor Decretului nr. 214/1977, privind pensiile militare de stat, diferite de cele aplicabile sistemului public de pensii, fiind stabilite, începând cu data de 17 martie 2000 și recalculată începând cu data de 1 august 2004, în baza prevederilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, modificată prin Legea nr. 479/2003.
în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 164/2001, cu modificările și completările ulterioare, invocate și de recurent, persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu, pot fi încadrate în muncă, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Aceste persoane pot cumula pensia, cu veniturile realizate, indiferent de nivelul acestora.
Potrivit prevederilor art. 62 din aceeași lege, perioada de timp lucrată după trecerea în rezervă poate fi valorificată la îndeplinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
în speță, în considerarea calității reclamantului, de beneficiar al unei pensii militare de stat și a dispoziției legale mai sus arătate, care au prevăzut posibilitatea încadrării sale în muncă, începând cu data de 12 aprilie 2001, acesta a fost angajat în cadrul ministerului, în baza promovării unui concurs, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice unei funcții publice vacante până la ocuparea acesteia în condițiile legii.
Temeiul acestei măsuri și caracterul sau temporar se regăsește în toate legile speciale ale salarizării funcționarilor publici, ocuparea unei funcții publice neputându-se face decât prin promovare, transfer, redistribuire și concurs, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Legea nr. 161/2003 a modificat și completat Legea nr. 188/1999, funcțiile publice dobândind noi denimuri, cu grade profesionale. Prin urmare, și funcția publică vacantă ocupată de reclamant, temporar, prin contract individual de muncă pe durată determinată, a suferit modificări, atât în ceea ce privește structura - clase, grade, trepte profesionale, cât și nivelul salarizării, modificări care au influențat doar drepturile salariale ale acestuia, fără a se putea reține dobândirea prin efectul respectivei legi a calității de funcționar public și modificarea caracterului contractului de muncă inițial, cum se pretinde prin cererea de recurs.
Astfel, modificările impuse în temeiul Legii nr. 161/2003 au fost puse în aplicare prin Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 78 din 1 august 2003, pentru toate funcțiile, inclusiv cele vacante sau ocupate temporar, după ce în prealabil, datorită reorganizării ministerului, prin Ordinul nr. 37 din 1 august 2003 s-a asigurat continuitatea plății drepturilor salariale pentru toți angajații ministerului.
Sub acest aspect, mențiunile "transferat la Ministerul Economiei și Comerțului și reîncadrat conform Legii nr. 161/2003", au fost imperios necesare și s-au înscris în carnetele de muncă ale tuturor angajaților, interpretarea ce le-a fost dată de recurent, neavând nici un suport legal.
în consecință, contractul de muncă al recurentului și-a păstrat caracterul juridic dobândit inițial și a continuat să producă efecte, numai pe perioada existenței acordului angajatorului, circumscris necesității de a se asigura buna desfășurare a activității, până la ocuparea postului vacant, în condițiile legii.
Prin prisma acestor considerente și a dispozițiilor legale mai sus arătate, soluția primei instanțe este principal corectă, chiar dacă în considerentele hotărârii s-a făcut referire și la dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, aplicabile asiguraților care îndeplinesc condițiile prevăzute de respectiva lege, pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, procedurile impuse în situația în care angajatorul nu este de acord cu menținerea lor în activitate, fiind cele precizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 6983/MC din 26 august 2002, respectiv promovarea dosarului de pensie sau încetarea raporturilor de muncă, dacă asiguratul nu inițiază demersurile în vederea pensionării.
Reținând, așadar, că nu se impune modificarea hotărârii atacate în modalitatea solicitată, neputându-se reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2419/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2422/2006. Contencios → |
|---|
