ICCJ. Decizia nr. 2428/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164/F din 13 decembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta T.P., având ca obiect anularea (i) certificatului de încadrare în gradul II de handicap, nr. 4037/2004, emis de pârâta Consiliul Județean Brașov - Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Brașov, ca și (ii) a deciziilor de încadrare în grad de handicap nr. 6211 din 29 noiembrie 2004 și nr. 6407 din 10 decembrie 2004, emise de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, pe care le-a menținut, astfel cum au fost emise.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este o persoană în vârstă de 69 de ani, pensionată pentru limită de vârstă, ce a fost încadrată în gradul II de handicap, atât de Comisia Locală de expertiză, cât și de Comisia Superioară de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, diagnosticul pe baza căruia s-a stabilit acest grad de handicap, fiind "amputație 1/3 medie coapsă stângă, arteriopatie diabetică", conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002.
în cauză, a fost efectuată o expertiză de specialitate, la inițiativa instanței, care a apreciat utilitatea și necesitatea administrării unei astfel de probe, expertiză care s-a efectuat, însă, numai pe baza documentației medicale prezentate de reclamantă care a arătat că din cauza vârstei și a afecțiunii de care suferă, nu se poate deplasa personal, spre a fi examinată.
Reținând că același diagnostic clinic a fost stabilit și de către autoritățile pârâte și de Comisia de expertiză de specialitate, ce atestă că deficiența funcțională este accentuată, dar nu prezintă gravitatea ce ar impune încadrarea în gradul I de handicap, așa cum a solicitat reclamanta, instanța a apreciat, ca neîntemeiată, solicitarea acesteia, menținând ca legale, deciziile și certificatul atacate în cauză.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a susținut că expertiza efectuată a ignorat recomandarea medicului său de familie, ca și a celui ortoped, în sensul că este greu protezabilă și în aceste condiții, datorită vârstei sale și cu o amputație parțială, poate fi încadrată în gradul I de handicap, conform Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, modificat.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor recurentei, a actelor depuse și probelor administrate, cât și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041C. proc. civ., a reținut că aceasta este corectă și în acord cu reglementările aplicabile, astfel că va fi menținută, pentru următoarele considerațiuni.
A rezultat din actele medicale depuse la dosar, ca și din certificatele emise de autoritățile pârâte, contestate în cauză, de încadrare într-un grad de handicap, că, în raport cu diagnosticul stabilit, de amputație 1/3 medie coapsă stângă cu arteriopatie diabetică, potrivit criteriilor Ordinului nr. 726/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, încadrarea recurentei nu poate fi decât în gradul II de handicap, comisiile apreciind că aceasta, deși are un handicap accentuat și o amputație 1/3 medie, nu există motive medicale și legale de încadrare în gradul I, așa cum s-a solicitat.
în plus, înalta Curte nu a putut să nu rețină că în mod just instanța de fond, din oficiu, a depus diligențe pentru efectuarea unei expertize, în chiar cursul procesului, expertiză care, din motive obiective, s-a realizat numai pe baza actelor medicale, recurenta-reclamantă arătând că nu dorește să se prezinte, având dificultăți de deplasare.
Concluziile expertizei, întocmită în aceste condiții, de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, fiind în sensul că recurenta nu se încadrează, potrivit diagnosticului său, în gradul I de hadicap, este evident că instanța de fond nu putea să ajungă la o altă concluzie, specificitatea domeniului impunând în mod evident opinia și concluziile persoanelor de specialitate, așa după cum s-a și procedat.
Față de toate cele sus-menționate, conform art. 312 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul de față, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond, în condițiile în care nu s-au constatat nici vicii în derularea procedurii de emitere a actelor contestate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2426/2006. Contencios → |
|---|
