ICCJ. Decizia nr. 2426/2006. Contencios

Prin sentința civilă nr. 308 din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de numitul I.A. împotriva pârâtului B.I., în calitatea sa de Procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a solicitat, prin cerere, ca pârâtul să fie obligat: să răspundă la cererea sa nr. 99 din 12 septembrie 2005; să plătească suma de 250 mii Euro prejudiciu creat prin nesoluționarea timp de 4 ani, a plângerii nr. 34 din 5 noiembrie 2001 împotriva Episcopului Greco - Catolic, A.M. din Lugoj; să plătească 100 mii Euro pentru refacerea sănătății reclamantului, afectată grav de stresul cauzat prin nesoluționarea plângerii sale; să plătească 100 mii Euro daune morale și 100 mii Euro, pentru atitudinea sfidătoare a Parchetului față de reclamant.

A constatat instanța că, din punct de vedere juridic, acțiunea vizează nemulțumirile reclamantului în legătură cu plângeri penale formulate de acesta, astfel încât potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Pe acest temei, a admis instanța, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de reprezentantul parchetului, reținând, de asemenea, că, potrivit art. 275-278 și art. 2781C. proc. pen., este reglementată expres procedura soluționării unor plângeri de natura celor invocate de reclamant.

împotriva acestei sentințe a formulat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind scutită de plata taxei de timbru, prin încheierea acestei instanțe, la solicitarea recurentului.

în motivarea recursului se reiterează susținerile din acțiune, nemulțumirea reclamantului privind refuzul pârâtei de a i se comunica rezoluțiile, să i se înregistreze și să i se restituie exemplarul doi al cererii sale.

Invocă recurentul, prejudiciul cauzat prin nesoluționarea cererilor sale, constând în imposibilitatea de a se încălca și de a beneficia de vechime și pensie.

Evocă recurentul, conflictul avut cu biserica greco-catolică din Orăștie, odată cu părăsirea acesteia și cu refuzul de a recunoaște autoritatea Episcopiei, acestei biserici, urmat fiind și de alți enoriași.

Arată recurentul, că solicită daune morale, pentru a-și reface onoarea și reputația atinsă și lezată, în fața enoriașilor și a foștilor colegi de preoție, rude, prieteni, colegi și vecini.

Recursul nu se fondează.

Instanța de fond a calificat în mod legal cererea, ca fiind inadmisibilă, pe calea contenciosului administrativ, întrucât Codul de procedură penală oferă recurentului, mijloacele procesuale de soluționarea a plângerilor sale.

Evocarea conflictului de ordin confesional care a generat plângerile adresate de recurent, parchetului, nu are relevanță juridică, în raport cu soluționarea cauzei pe excepție.

Din același motiv, solicitarea daunelor materiale și morale nu poate fi primită, întrucât soluționarea cererii principale pe excepție duce la respingerea cererii în daune.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2426/2006. Contencios