ICCJ. Decizia nr. 2418/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2418/2006
Dosar nr. 4085/2005
nr. 30486/1/2005
Şedinţa publică din 27 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 292 din 24 octombrie 2005, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.V. SRL Bocşa, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin şi a anulat procesul-verbal din 1 iulie 2004 şi Decizia nr. 316 din 12 octombrie 2004, încheiate de cele două pârâte, în ceea ce priveşte obligarea reclamantei de a plăti taxe vamale şi T.V.A., cu dobânzi şi penalităţi aferente acestor taxe, numai corespunzător importurilor ce au făcut obiectul declaraţiei vamale de import nr. 6872 din 15 noiembrie 2002 şi declaraţiei vamale de import nr. 7042 din 22 noiembrie 2002.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă acţiunea reclamantei, faţă de pârâtele Direcţia Regională Vamală Timişoara şi Biroul Vamal Reşiţa, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă şi au fost acordate cheltuieli de judecată, reclamantei, în sumă de 120.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este o societate comercială care funcţionează într-o zonă defavorizată şi a fost beneficiara certificatului de investitor nr. 136 din 13 decembrie 1999, iar în vederea desfăşurării activităţii sale, în anul 2002, a efectuat patru importuri de puicuţe de o zi ce urmau a fi hrănite timp de 18 luni, pentru a ajunge la maturitate, şi apoi 80 de săptămâni, pentru producerea de ouă.
Cele patru importuri, realizate la datele de 25 iunie 2002, 28 iunie 2002, 15 noiembrie 2002 şi, respectiv, 22 noiembrie 2002, au fost efectuate în regim de scutire de plata drepturilor de import, în temeiul OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, şi întrucât, în urma controlului efectuat la data de 1 iulie 2004, de către A.N.V.M., s-a reţinut că reclamanta a beneficiat nelegal de facilităţile vamale aferente acestor importuri, au fost contestate în cauza de faţă, actele emise în acest sens de autorităţile pârâte, stabilind sumele datorate de reclamantă, cu titlu de taxe vamale, T.V.A. şi penalităţi.
Instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte importurile de pui de o zi, realizate la datele de 25 iunie 2002 şi 28 iunie 2002, declarate de reclamantă, ca bunuri amortizabile, conform art. 6 lit. a) din OUG nr. 24/1998, republicată, nu a existat nici un temei legal, întrucât alin. (1) lit. a) al art. 6 din OUG nr. 24/1998, a fost abrogat, începând cu iunie 2002, prin art. 40 al Legii nr. 345/2002, astfel că nu se poate pune problema vreunui drept vătămat prin constatările şi impunerile organelor de control.
Referitor la celelalte două importuri de puicuţe de o zi, realizate în luna noiembrie 2002 şi pe care reclamanta le-a declarat la data respectivă, ca fiind materii prime necesare în vederea realizării producţiei proprii, scutite de plata taxelor vamale, în temeiul art. 6 lit. b) din OUG nr. 24/1998, instanţa de fond a considerat întemeiată, acţiunea reclamantei şi, potrivit concluziilor expertului zootehnic, însuşite, a apreciat, contrar susţinerilor şi constatărilor organelor vamale, că puicuţele de o zi, destinate producţiei de ouă, pot fi considerate „materii prime", în sens biologic, urmare a transformărilor şi proceselor suferite în cadrul metabolismului specific fiinţelor vii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs, atât reclamanta SC A.V. SRL Bocşa, cât şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Direcţia Regională Vamală Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.
Toţi recurenţii au criticat hotărârea, ca fiind lipsită de temei legal, dată cu greşita aplicare şi interpretare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
(i) Recurenta-reclamantă SC A.V. SRL Bocşa, solicitând modificarea numai în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii pe care a formulat-o, „a susţinut în esenţă, că în mod eronat s-a reţinut că datorează taxe vamale de import, T.V.A. şi penalităţi aferente, cu privire la importurile care au făcut obiectul declaraţiilor vamale de import nr. 3804 din 25 iunie 2002 şi nr. 3898 din 28 iunie 2002, al căror obiect l-au constituit „puii de o zi".
Recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat organului vamal, scutirea acestor bunuri de la plata taxelor vamale, conform art. 6 lit. a) din OUG nr. 24/1998, apreciind că se încadrează în categoria „bunurilor amortizabile" ce se importă pentru efectuarea de investiţii în zonă, cu atât mai mult, cu cât aceste puicuţe sunt păsări de reproducţie, ce nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 6 lit. d) din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale. În subsidiar, s-a solicitat ca, în ipoteza în care nu se acceptă totuşi scutirea obligaţiei de plată a taxelor vamale, să se reţină că, pentru neachitarea lor, culpa aparţine organelor vamale.
(ii) Recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, întrucât în mod nelegal instanţa a anulat obligaţia de plată a reclamantei, pentru importurile efectuate în baza declaraţiei vamale de import nr. 6872 din 15 noiembrie 2002 şi declaraţiei vamale de import nr. 7042 din 22 noiembrie 2002, bazându-se în totalitate pe concluziile experţilor desemnaţi, puicuţele de o zi, fiind declarate ca „materii prime", contrar prevederilor legale incidente.
Totodată, a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind corectă hotărârea instanţei, în ceea ce priveşte declaraţiile vamale de import nr. 3804 din 25 iunie 2002 şi nr. 3898 din 28 iunie 2002, când puicuţele de o zi au fost declarate bunuri amortizabile, scutite de la plata taxelor vamale conform art. 6 lit. a) din OUG nr. 24/1998, republicată, ceea ce, însă, este contrar prevederilor legale referitoare la definirea şi categoria bunurilor amortizabile.
Recurenta a arătat, astfel, că noţiunea de „bunuri amortizabile" este precizată în art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 15/1994, fiind evidentă, din coroborarea textelor, intenţia legiuitorului de a include în categoria „bunurilor amortizabile", numai acele mijloace fixe care îndeplinesc condiţiile impuse de lege, or, importurile de puicuţe de o zi nu pot fi considerate a îndeplini astfel de condiţii, puicuţele nefiind mijloace fixe şi, deci, nici bunuri amortizabile.
S-a menţionat şi împrejurarea că la data importurilor respective, luna iunie 2002, textul de lege invocat ca temei legal, era deja abrogat.
(iii) În fine, recurenta Direcţia Regională Vamală Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, la rândul său, a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să fie respinsă în totalitate acţiunea reclamantei, respectiv şi în ceea ce priveşte importurile efectuate la 15 noiembrie 2002 şi, respectiv, 22 noiembrie 2002, puicuţele de o zi fiind în mod greşit declarate de reclamanta-recurentă, ca „materii prime" şi, astfel, scutite de la plata taxelor vamale conform art. 1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24/1998.
Recurenta a mai arătat că instanţa s-a bazat pe concluziile eronate ale expertului, ignorând textele legale, respectiv art. 1 lit. d) din HG nr. 728/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 24/1998, potrivit cu care puicuţele de o zi nu sunt materii prime, deoarece nu sunt supuse unui proces de transformare mecanică, termică ori combinată, pentru obţinerea produselor societăţii.
În fine, aceeaşi recurentă-pârâtă, solicitând, totodată, respingerea recursului reclamantei, a arătat că nu se poate reţine culpa organelor vamale care au acordat regimul favorabil şi, implicit, liberul de vamă, întrucât acordarea facilităţilor la momentul importului nu exclude efectuarea controlului vamal ulterior.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., în raport cu probele administrate şi cu toate criticile celor trei recurente, Înalta Curte apreciază că sunt fondate cele două recursuri formulate de autorităţile pârâte, în vreme ce recursul reclamantei este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Aşa fiind, pentru consideraţiunile expuse în cele ce urmează, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul reclamantei, cu consecinţa modificării sentinţei atacate, în parte, în sensul că se va respinge integral acţiunea reclamantei-recurente, ca neîntemeiată.
Reţinând că argumentele prezentate în susţinerea acestei soluţii, răspund deopotrivă criticilor recurentei-reclamante, cât şi celor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte le va analiza compact, în raport cu probatoriul administrat şi cu prevederile legale incidente.
Astfel, Înalta Curte precizează că în mod corect, prima instanţă a respins cererea reclamantei-recurente, vizând exonerarea de la plata facilităţilor vamale aferente importurilor de puicuţe de o zi, efectuate la 25 iunie 2002 şi, respectiv, 28 iunie 2002, întemeiate pe prevederile art. 6 lit. a) din OUG nr. 24/1998, potrivit cu care puicuţele au fost declarate ca fiind bunuri amortizabile.
În adevăr, începând cu data de 1 iunie 2002, prevederea din OUG nr. 24/1998, art. 6 alin. (1) lit. a), potrivit cu care societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în zone defavorizate, beneficiază, printre alte facilităţi, de scutirea de la plata taxei vamale şi a T.V.A.-ului, pentru „alte bunuri amortizabile care se importă, în vederea efectuării de investiţii în zonă, a fost în mod expres abrogată prin art. 40 lit. j) din Legea nr. 345/2002 (M. Of. nr. 371/1.06.2002), ceea ce înseamnă că scutirea la respectivele importuri a fost lipsită de orice temei legal.
În plus, este de arătat, în acord cu recurentele-pârâte, că includerea „puicuţelor de o zi" în categoria bunurilor amortizabile, este neconformă cu prevederile legale incidente, nici una din definiţiile bunurilor amortizabile neputând conduce la concluzia că şi puicuţele vii de o zi ar putea face parte din această categorie, doar pentru simplul fapt că nu sunt expres arătate în situaţiile de excepţie, prevăzute de art. 6 lit. d) din Legea nr. 15/1994, cum greşit susţine recurenta-reclamantă.
În ceea ce priveşte celelalte două importuri, tot de puicuţe vii, efectuate la 15 noiembrie 2002 şi, respectiv, 22 noiembrie 2002 şi cu privire la care reclamanta-recurentă a declarat că beneficiază de facilităţile fiscale, întrucât acestea sunt „materii prime", în sensul art. 1 lit. d) din Normele metodologice ale OUG nr. 24/1998, cu modificările ulterioare, Înalta Curte reţine că în mod greşit, instanţa de fond, primind şi însuşindu-şi concluziile expertului zootehnic, a apreciat drept corectă o astfel de calificare.
Este de observat, în primul rând, că raportul efectuat în cauză, chiar dacă de o persoană de specialitate, respectiv de un expert zootehnic (alături de expertul contabil), nu conţine decât aprecierile, concluziile şi analiza personală a acestuia, chiar dacă cu referiri la lucrări de specialitate în domeniul zootehniei, vizând transformările şi metabolismul puicuţelor vii, fără referiri clare, însă, la textele legale aplicabile şi la modul în care este „materia primă" definită în cuprinsul acestora.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că opina expertului nu poate prevala textului de lege, respectiv art. 1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24/1998, potrivit cu care materiile prime sunt bunuri care se regăsesc, integral sau parţial, în produsul finit în stare transformată, mecanică termică, chimică ori combinată.
În plus, în Ordinul nr. 396/2001 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, privind condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea, agenţii economici care realizează producţia de produse alimentare în zonele defavorizate, se arată expres în Anexa nr. 1 - coloana 3, că produsul finit al activităţii de producţie, prelucrare şi conservare a cărnii de pasăre este carnea de pasăre, obţinută prin sacrificare, ceea ce, evident, nu poate fi cazul puicuţelor importate în scopul producerii de ouă.
Înalta Curte reţine, totodată, ca temeinică, susţinerea recurentelor-pârâte, ca şi considerentul instanţei de fond, în sensul că nu se poate reţine în sarcina organelor vamale, care au acordat facilităţile, culpa pentru neplata taxelor, câtă vreme art. 61 C. vam., dă dreptul autorităţii vamale, la efectuarea controlului ulterior al legalităţii importurilor.
În fine, Înalta Curte nu poate să nu facă, în cauză, referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 574 din 21 februarie 2006, prezentată de recurenta-reclamantă, ca exemplu de jurisprudenţă în materie, întrucât prin respectiva decizie s-a menţinut o hotărâre judecătorească prin care s-a realizat tot în regim de facilitate fiscală, „importul puilor de o zi", crescuţi pentru sacrificare, tranşare, prelucrare, ambalare şi desfacere.
După cum rezultă din cuprinsul acestei din urmă decizii, ipotezele de fapt şi de drept, în ciuda similitudinilor existente, sunt diferite, temeiul legal al importului efectuat fiind diferit, şi totodată, ceea ce nu este de loc de neglijat, scopul pentru care au fost importaţi puii, a fost altul, respectiv, sacrificarea şi prelucrarea pentru desfacere, nicidecum pentru producţia de ouă.
În raport cu cele arătate, se apreciază că nu se poate vorbi nici de o practică neunitară şi nici de interpretarea diferită, în situaţii identice, a aceloraşi prevederi legale incidente.
Pentru toate cele arătate, aşadar, se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei-recurente, dar se vor admite recursurile pârâtelor-recurente, cu consecinţa modificării parţiale a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii integrale a acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de SC A.V. SRL Bocşa împotriva sentinţei civile nr. 292 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi pe cel formulat de Direcţia Regională Vamală Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.
Modifică sentinţa, în sensul că respinge în tot acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2415/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2420/2006. Contencios. Regim tolerare. Recurs → |
|---|
