ICCJ. Decizia nr. 2421/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.2421/2006

Dosar nr. 31821/2/2005

Şedinţa publică din 27 iunie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 15272/570 din 29 iulie 2005, emisă de pârâtă.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii şi fraţii săi au fost strămutaţi în urma Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940, din Bulgaria, că persecuţia pe motive etnice persistă pe întreaga perioadă prevăzută de Legea nr. 189/2000 şi că de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiază şi ea.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 121 din 19 ianuarie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 15272/570 din 29 iulie 2005 şi obligarea pârâtei, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 24 septembrie 1943 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice s-au răsfrânt şi asupra reclamantei care a suferit aceleaşi privaţiuni, ca şi părinţii săi, însă numai din momentul naşterii.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a fost persecutată etnic, atâta vreme, cât teritoriul pe care se afla, era sub guvernare românească.

A mai susţinut că Legea nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari, pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi. Singurii moştenitori care pot beneficia de pe urma titularilor de drept, sunt numai soţii supravieţuitori.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din acelaşi motiv, cu condiţia dovedirii acestei situaţii (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate, prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

În cauză, reclamanta care a formulat cerere în nume propriu, s-a născut la data de 24 septembrie 1943, deci în intervalul prevăzut de lege şi a locuit în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi până la data de 6 martie 1945, astfel că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice s-au răsfrânt şi asupra sa.

Legea nu a înţeles să acorde părinţilor, statutul de refugiaţi, iar copiilor născuţi în această perioadă, să le stabilească un alt tratament, de vreme ce şi aceştia au suportat alături de părinţi, consecinţele strămutării, fiind privaţi de folosinţa locuinţei şi a bunurilor din localitatea de domiciliu.

Faţă de cele ce preced, rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 121 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2421/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs