ICCJ. Decizia nr. 2430/2006. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2430/2006
Dosar nr. 3129/1/2006
Şedinţa publică din 27 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 7432 din 17 noiembrie 2005 şi emiterea unei alte hotărâri care să cuprindă întreaga perioadă în care soţul său, B.N., decedat, a executat serviciul militar într-un detaşament de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 29 martie 1953 - 27 februarie 1957.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada sus-menţionată, soţul său a efectuat stagiul militar într-un detaşament de muncă, ca lucrător în construcţii, la U.M. 03939 Timişoara, de unde a fost trecut în rezervă şi cu toate acestea, pârâta nu i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 20 din 17 ianuarie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că în tabelul pus la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii, de către Arhivele Naţionale ale Statului, nu figurează şi unitatea în care soţul reclamantei a efectuat stagiul militar şi că muncile pe care acesta le-a efectuat, nu sunt dintre acelea desfăşurate în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că defunctul său soţ a efectuat stagiul militar într-un detaşament de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, fiind coleg cu numiţii OG şi O.V., cărora prin deciziile nr. 93174/2006 şi nr. 103873/2006, li s-a aprobat indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 309/2002.
Prin Legea nr. 309/2002 se prevede că se acordă unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar prin HG nr. 1114/2002, s-a stabilit că perioada este cuprinsă între 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.
Conform prevederilor art. 6 alin. (2) din lege şi art. 6 din HG nr. 1114/2002, stabilirea drepturilor se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele Centrelor militare judeţene sau U.M. 02405 Piteşti.
Potrivit art. 3 din aceeaşi lege, soţia celui decedat, din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, va primi o indemnizaţie lunară egală cu 50% din indemnizaţia ce s-ar fi cuvenit soţului decedat, în condiţiile art. 2, dacă ulterior nu s-a căsătorit.
În cauză, din copia livretului militar Seria Cg nr. 005801, aparţinând defunctului soţ al reclamantei, ca şi din Fişa de Evidenţă nr. 457, rezultă că B.N. a efectuat stagiul militar într-o unitate militară, respectiv U.M. nr. 03939 Timişoara, în perioada 29 martie 1953 - 27 februarie 1957.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, chiar dacă soţul reclamantei a desfăşurat anumite munci în timpul efectuării stagiului militar, totuşi acestea nu au fost dintre cele care se desfăşurau în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, întrucât din tabelul pus la dispoziţia pârâtei, de către Arhivele Naţionale ale Statului, doar două unităţi militare sunt considerate a face parte din cadrul detaşamentelor de muncă aparţinând de Direcţia Generală a Serviciului Muncii.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat de B.M. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei civile nr. 20 din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2427/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2432/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|