ICCJ. Decizia nr. 2493/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele fiscale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2493/2006
Dosar nr. 2491/2005
nr. 10345/1/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, la 22 aprilie 2004, reclamanta SC M.U.T. SA Braşov a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, solicitând constatarea inexistenţei creanţei pârâtului, în sumă de 84.753.569.783 lei, reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere calculate la creanţele bugetare datorate la 31 decembrie 2001.
Tribunalul Braşov, secţia comercială, a dispus prin sentinţa civilă nr. 64 din 29 iunie 2004, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Braşov, reţinând aplicabilitatea art. 3 C. proc. civ., întrucât actul de anulare a creanţelor ar urma să fie emis de un organ central al administraţiei de stat.
Recursul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 528 din 10 noiembrie 2004.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Excepţiile invocate de acest pârât, privind inadmisibilitatea şi tardivitatea acţiunii, au fost respinse prin sentinţa nr. 42 din 12 aprilie 2005. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă acţiunea având ca obiect constatarea inexistenţei creanţei bugetare cuprinse în Ordinul comun nr. 251 şi nr. 699 din 16 decembrie 2003, semnat de A.V.A.S. şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în sumă de 84.753.569.783 lei, reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere calculate la creanţele bugetare datorate pârâtului, la data de 31 decembrie 2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin ordinul comun sus-menţionat s-au acordat reclamantei, înlesniri la plată care şi-au pierdut valabilitatea, întrucât societatea nu a făcut dovada că a respectat clauzele privind achitarea ratelor din debitul restant.
S-a mai constatat că reclamanta nu poate beneficia de scutirea la plata obligaţiilor bugetare către asigurări sociale şi şomaj, nerespectând eşalonările stabilite conform graficului.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta SC M.U.T. SA Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În principal, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că a fost învestită cu judecarea unei acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile în care nu se cere anularea vreunui act administrativ, ci doar constatarea stingerii unor datorii prin efectul legii.
În acest sens, reclamanta a invocat excepţia de necompetenţă materială şi a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Braşov.
În subsidiar, s-a invocat netemeinicia hotărârii, întrucât societatea este îndreptăţită la scutirea la plată a sumelor de bani reprezentând dobânzi şi penalităţi de orice fel, potrivit art. 2 din Legea nr. 191/2004.
Pe parcursul judecării recursului, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului comun nr. 261 şi nr. 699 din 16 decembrie 2003, privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Această excepţie a fost admisă de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 56 din 7 martie 2006, irevocabilă, prin care s-a constatat nelegalitatea ordinului.
Prin concluziile orale şi scrise, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale şi a solicitat trimiterea cauzei, pentru soluţionarea cauzei în fond.
Sub acest aspect, pârâtul a arătat că obiectul acţiunii îl constituie valorificarea unui drept conferit de Legea nr. 137/2002, iar potrivit art. 40 alin. (1) din acest act normativ, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în lege şi în OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, pentru soluţionarea pe fond, la instanţa competentă.
Excepţia de necompetenţă materială invocată atât de reclamantă, cât şi de pârât, este întemeiată faţă de obiectul acţiunii, prin care nu s-au formulat nici un fel de critici care să vizeze vreun act administrativ fiscal, tinzând la modificarea sau desfiinţarea lui.
Astfel, conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această lege şi de OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
Întrucât reclamanta tinde la valorificarea unui drept prevăzut de Legea nr. 137/2002, şi anume, cel de a beneficia de scutirea la plata unor obligaţii bugetare, iar pârâtul acordând astfel de înlesniri în calitate de creditor, şi nu de autoritate publică, litigiul este de natură comercială, şi nu de contencios administrativ.
În consecinţă, Curtea, casând sentinţa, va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la secţia comercială a Tribunalului Bucureşti.
Sub aspectul competenţei teritoriale se vor avea în vedere prevederile art. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanţa domiciliului pârâtului, iar cererile îndreptate împotriva Statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul, reclamantul.
În raport cu natura litigiului, sunt incidente prevederile legale sus-menţionate, şi nu normele de competenţă teritorială prevăzute de legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.U.T. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 42/F din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2490/2006. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2495/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
