ICCJ. Decizia nr. 263/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern nr. 969 / 2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 263/2006
Dosar nr. 8478/2004
nr. 27605/1/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2003, reclamanta SC P. SA Apahida a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea HG nr. 969/2002 în partea privind Anexa nr. 10 poziţiile 316 - 323, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, întreg patrimoniul societăţii a fost inclus în domeniul public al comunei Apahida, ceea ce echivalează cu o expropriere sau naţionalizare. Aceasta, în condiţiile în care capitalul societăţii înfiinţată în anul 1991, pe baza deciziei nr. 145/1991, a Prefecturii judeţului Cluj, a fost subscris de persoane fizice care au calitatea de acţionari ai societăţii, capitalul respectiv fiind în sumă de 26.649.190 lei. A mai arătat reclamanta că în capitalul social s-a cuprins atât terenul în suprafaţă de 72.078 ha, cât şi fonduri băneşti, astfel cum rezultă din adresa C.A.P.-ului Apahida şi a actului de proprietate nr. 240/1979, a aceluiaşi C.A.P. De asemenea, reclamanta a precizat că s-a încercat intabularea acestui patrimoniu, însă acţiunea de intabulare a fost suspendată, până la soluţionarea dosarului nr. 5522/R/2002, al Curţii de Apel Cluj, în care Primăria Apahida a solicitat anularea actelor sale constitutive.
În opinia reclamantei, actul administrativ atacat a fost emis în baza unei documentaţii care nu exprimă realitatea, situaţia creată fiind rezultatul unei erori la care s-a ajuns datorită relei-credinţe a funcţionarilor din teritoriu, care nu au transmis date corecte şi exacte.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a arătat că a luat cunoştinţă de actul atacat, la 11 decembrie 2002, la termenul de judecată din dosarul nr. 5522/R/2002, al Curţii de Apel Cluj.
În urma conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3222 din 15 octombrie 2003, a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii, în baza dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1829 din 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea societăţii comerciale şi a admis cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în interesul Guvernului, reţinând, în esenţă, că din probele administrate, reclamanta nu a dovedit care este dreptul său recunoscut de lege vătămat, prin emiterea actului atacat, respectiv nu a dovedit care este titlul său de proprietate asupra poziţiilor 316 - 323 din Anexa nr. 10 a HG nr. 969/2002. S-a mai reţinut că în condiţiile în care înscrisurile prezentate de reclamantă, în dovedirea acţiunii, nu valorează titlu de proprietate asupra bunurilor menţionate în hotărâre, nu este dovedită calitatea procesuală activă şi, totodată, temeinicia acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC P. SA Apahida, criticând-o pentru netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
După ce reiterează „istoricul dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au fost trecute în mod abuziv în domeniul public al comunei Apahida, prin HG nr. 969/2002", recurenta-reclamantă susţine că netemeinicia hotărârii instanţei de fond rezidă în faptul că, ignorând dispoziţiile art. 29 al Legii nr. 18/1991, în forma sa iniţială (aplicabilă la data înfiinţării societăţii), instanţa a apreciat că SC P. SA Apahida nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul poziţiilor 316 - 323 din Anexa nr. 10 a HG nr. 969/2002.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se mai susţine, pe de o parte, că instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut că prin adresa nr. 7541/1991, Prefectura judeţului Cluj a comunicat recurentei-reclamante, că „potrivit art. 29 din Legea nr. 18/1991, terenurile şi celelalte bunuri aduse de cooperativă în asociaţie, precum şi bunurile dobândite de aceasta devin proprietatea societăţii, iar cooperatorii pot deveni acţionari în condiţiile legii".
Pe de altă parte, se susţine că instanţa de fond nu a reţinut că patrimoniul societăţii este constituit şi din aportul social al acţionarilor, iar existenţa familiilor enumerate în calitate de foşti membri C.A.P., care au adus ca aport social, o parte din terenurile lor, nu poate fi ignorată.
Au formulat întâmpinări atât Guvernul României, cât şi intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinând, în esenţă, pe de o parte, că reclamanta nu a dovedit care este dreptul său recunoscut de lege care i-a fost vătămat prin actul atacat, iar, pe de altă parte, că inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al unei comune, nu poate fi interpretat ca un act constitutiv de noi drepturi reale ale unităţii administrativ-teritoriale.
Totodată, se susţine şi că singurul aspect criticabil este respingerea excepţiei procedurii prealabile, fără ca instanţa să-l motiveze.
Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu materialul probator administrat şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde, printre altele şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În cauză, se constată că, printr-o motivare sumară şi în parte contradictorie, instanţa de fond a pronunţat soluţia atacată.
Este de necontestat că HG nr. 969/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, cu excepţia municipiului Cluj, a fost publicată în M. O. nr. 684/17.09.2002, în conţinutul acesteia precizându-se că Anexele nr. 1 - 80, care fac parte integrantă din hotărâre, se publică ulterior.
Într-adevăr, Anexa nr. 10, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Apahida, s-a publicat în M. Of. nr. 684 bis/17.09.2002.
În aceste condiţii şi având în vedere dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, privind procedura prealabilă, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica dacă cererea apreciată ca fiind plângere prealabilă şi care nu este datată, este, într-adevăr, astfel cum susţine intimata-reclamantă, înscrisul expediat cu recipisele aflate la dosarul nr. 3779/2003, avute în vedere de instanţa de fond, la pronunţarea încheierii prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
În ipoteza în care se reţine ca dată a sesizării Guvernului României - 8 ianuarie 2003, instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, în raport atât cu data sesizării Guvernului, cât şi cu data sesizării instanţei de fond, respectiv 10 ianuarie 2003.
Aceasta, întrucât realizarea procedurii prealabile nu este sinonimă cu sesizarea emitentului actului, ci presupune trecerea perioadei prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în care autoritatea are posibilitatea legală să-şi reevalueze actul, eventual să-l revoce.
Cu privire la fondul pricinii instanţa de fond a reţinut lipsa dovezilor privind dreptul presupus vătămat, fără, însă, a analiza în detaliu înscrisurile depuse la dosarul cauzei din perspectiva susţinerilor părţilor şi fără a dispune suplimentarea probatoriului, cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului atacat, precum şi cu alte probe de natură a conferi consistenţă soluţiei.
În plus, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 1 din Legea nr. 29/1990, şi din perspectiva dispoziţiilor constituţionale referitoare la drept şi interes legitim.
În consecinţă, constatându-se că în cauză nu s-a procedat în sensul celor mai sus arătate, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC P. SA Apahida împotriva sentinţei civile nr. 1829 din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2006. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 265/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
