ICCJ. Decizia nr. 2845/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2006, la Curtea de Apel București, V.N.I., în contradictoriu cu Ministerul Culturii și cultelor, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 368 din 20 februarie 2006, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii.
în motivarea recursului s-a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în considerentele sentinței s-a reținut în concret că petentul este încadrat la Centrul Național al Cinematografiei, iar el a formulat pretenții către Ministerul Culturii și Cultelor.
în susținerea recursului, petentul a precizat că prin O.G. nr. 64/2003, Centrul Național al Cinematografiei a fost reorganizat ca instituție publică în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, că anterior reorganizării avea un salariu de 8.101.000 lei și că după reorganizare a fost încadrat cu 6.127.000 lei, pe funcția contractuală de producător delegat gradul I, deci Centrul Național al Cinematografiei nu putea deroga de la statul de funcțiuni aprobat de Ministerul Culturii și Cultelor privind încadrarea sa salarială.
A mai susținut recurentul, că i-au fost lezate drepturile salariale, tocmai prin statul de funcții aprobat de Ministerul Culturii și Cultelor, în data de 1 august 2003, prin care a fost încadrat pe funcția de producător delegat grad I, cu un salariu mult mai mic, deși prin noua schemă de organizare atribuțiile funcției publice de conducere anterioare de director - consilier I.A. nu au fost modificate sau reduse și se mențin în încadrarea actuală de șef serviciu producător delegat I.
Petentul susține că prin încadrarea ce i s-a efectuat, au fost încălcate prevederile art. 18 alin. (5) din O.U.G. nr. 64/2003, potrivit cărora salariații instituțiilor care își schimbă raporturile de subordonare, își mențin salariile până la apariția noilor prevederi legale privind salarizarea personalului din instituțiile publice.
Prin întâmpinarea aflată la dosar, Ministerul Culturii și Cultelor a solicitat respingerea recursului, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, în mod corect respingându-se acțiunea recurentului-reclamant, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și Cultelor.
S-a susținut de intimată, că pretențiile reclamantului privind corectarea încadrării salariale și plata unor drepturi salariale, trebuie opuse instituției publice cu personalitate juridică proprie, la care este angajat și nu Ministerului Culturii și Cultelor.
Sub acest aspect, s-a învederat instanței că reclamantul-recurent V.N.I., nu a fost numit în funcția publică de Ministerul Culturii și Cultelor, conform art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 368 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V.N.I., în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța a reținut că raporturile juridice ale reclamantului cu Oficiul Național al Cinematografiei (Oficiul Național al Cinematografiei l-a numit în funcția publică de execuție de consilier categoria A, clasa 1, gradul I, nr. 45 din 8 septembrie 2000) determină că eventualele pretenții privind încadrarea salarială, să nu poată fi ridicate față de Ministerul Culturii și Cultelor.
Hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Ministerul Culturii și Cultelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raporturile juridice ale recurentului-reclamant fiind cu Oficiul Național al Cinematografiei, instituție cu personalitate juridică proprie.
De altfel, înscrisurile depuse de reclamant (copie de pe cartea de muncă) dovedesc împrejurarea că acesta este încadrat la Centrul Național al Cinematografiei.
Deci, intimatul-pârât în cauză, Ministerul Culturii și Cultelor, neavând raporturi juridice cu recurentul-reclamant, în mod corect s-a apreciat că acțiunea privind corectarea încadrării salariale, nu este admisibilă în raport cu Ministerul Culturii și Cultelor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2849/2006. Contencios → |
|---|
