ICCJ. Decizia nr. 3/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3/2006

Dosar nr. 366/2005

nr. 1886/1/2005

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 13 iulie 2004, reclamanta SC A.I. SA Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr. 163 din 23 iunie 2004, emisă de Preşedintele A.N.R.C., prin care reclamanta a fost obligată la plata tarifului de monitorizare pentru anul 2004, în cuantum de 2.486.851.072 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 2327/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se că au fost respectate dispoziţiile art. 47-48 din OUG nr. 79/2002.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamanta, arătând, în esenţă, că suma la care a fost obligată prin Decizia contestată, este greşit calculată, întrucât tarifele percepute în lumina dispoziţiilor OUG nr. 79/2002 trebuie să fie raportate numai la veniturile obţinute din activităţile de furnizare de servicii din comunicaţii.

Prin Decizia nr. 1597 din 6 decembrie 2004, a Preşedintelui A.N.R.C., a fost desfiinţată Decizia nr. 163 din 23 iunie 2004 şi recurenta a fost obligată la plata tarifului de monitorizare pentru anul 2004, în cuantum de 2.370.513.213 lei.

Faţă de această retractare a actului atacat de către autoritatea pârâtă, ambele părţi au fost de acord că acţiunea a rămas fără obiect, motiv pentru care se va admite recursul, iar acţiunea va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Potrivit art. 274 şi urm. C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs, în conformitate cu dovezile depuse la dosar (taxe de timbru), având în vedere culpa procesuală a acestei părţi, care a determinat-o pe recurenta-reclamantă să promoveze acţiunea de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC A.I. SA împotriva sentinţei civile nr. 2327 din 26 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal;

Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SA Bucureşti, ca rămasă fără obiect.

Obligă pe intimata A.N.R.C. să plătească recurentei, suma de 84.000 lei vechi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs