ICCJ. Decizia nr. 3049/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3049/2006

Dosar nr. 816/2/2006

Şedinţa publică din 21 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 ianuarie 2006, reclamanta S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15561/873 din 8 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 20 ianuarie 1942 - data naşterii şi 6 martie 1945.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, ale sale şi ale părinţilor săi, hotărârea contestată, hotărârile nr. 1283 şi nr. 1284 din 11 septembrie 2002, prin care pârâta a acordat fraţilor reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum şi declaraţia de avere imobiliară rurală lăsată de părinţii săi în Bulgaria, la data strămutării, arătând că s-a născut la data de 20 ianuarie 1942, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi, nu a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul şi nu a făcut dovada persecuţiilor etnice la care ar fi fot supusă.

Prin sentinţa civilă nr. 611 din 14 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantei, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi şi, deci, nu a fost supusă unor persecuţii etnice.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 20 ianuarie 1942, în localitatea Cerna, raionul Măcin, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria, în România.

Fiind născută în perioada refugiului familiei sale, intimata-reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 611 din 14 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3049/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs