ICCJ. Decizia nr. 3048/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3048/2006
Dosar nr. 6752/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 februarie 2006, reclamanta A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5409 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată, precum şi un contract de vânzare-cumpărare imobiliară, care atestă calitatea de colonist a tatălui său, C.S., arătând că s-a născut în localitatea Malcoci, judeţul Tulcea, la data de 17 ianuarie 1945, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 236/CA din 23 martie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantei, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, susţinând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi şi, deci, nu a fost efectiv obligată să-şi schimbe domiciliul într-o altă localitate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 17 ianuarie 1945, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria, în România.
Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, intimata-reclamantă a împărtăşit acelaşi statut, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 236/CA din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3047/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3049/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
