ICCJ. Decizia nr. 3050/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3050/2006
Dosar nr. 1466/2/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 ianuarie 2006, reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziei nr. 13 din 10 ianuarie 2006, emisă de pârât, precum şi suspendarea executării acestui act, în temeiul art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare, societatea reclamantă a arătat, în esenţă, că prin actul administrativ atacat s-a dispus sancţionarea sa cu amendă în sumă de 25.000 RON, măsură pe care o consideră nelegală şi a cărei executare - putându-i aduce prejudicii, prin indisponibilizarea sumei respective - cere a fi suspendată, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în speţă fiind întrunite condiţiile prevăzute în acest sens de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 21 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1466/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare, ca nefondată, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale referitoare la cazul bine justificat şi la iminenţa producerii unei pagube, întrucât amenda aplicată, prin câtimea ei, nu este de natură a perturba activitatea societăţii reclamante, pe de o parte şi nu s-a dovedit iminenţa executării silite a sancţiunii, pe de altă parte.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi reiterând argumentele prezentate în faţa instanţei de fond.
Astfel, în motivarea recursului se arătă că cerinţa cazului bine justificat „se conturează în mod just" din vădita nelegalitate a actului atacat, concluzie rezultând din analiza situaţiei de fapt prezentate în acţiune şi care ar trebui să determine instanţa să admită cererea de suspendare, pentru considerentul că este posibilă producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2006, emisă de C.N.A., s-a dispus sancţionarea societăţii recurente cu amendă în sumă de 25.000 RON, pentru încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat."
Rezultă, aşadar, că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Cele două condiţii, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat" şi a „iminenţei producerii pagubei".
În cauză, însă, argumentele invocate de recurenta-reclamantă, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în cererea de recurs, susţin existenţa celor două condiţii legale ca derivând din simpla aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fără a aduce, însă, vreo dovadă în acest sens.
De asemenea, susţinerea recurentei, potrivit căreia prin chiar achitarea amenzii s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, constând în indisponibilizarea sumei de bani respective, nu este suficientă pentru a demonstra existenţa celei de-a doua condiţii, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecinţă a executării, iar nu însăşi executarea actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să conste, în cazul de faţă, într-o împrejurare determinată de plata amenzii (cum ar fi, de exemplu, perturbarea activităţii societăţii reclamante), iar nu în suma de bani ce constituie efectiv amenda aplicată. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, cum din actele şi lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat şi în ce ar consta paguba iminentă a cărei prevenire se urmăreşte prin suspendarea actului administrativ, în mod corect a procedat instanţa de fond respingând cererea formulată de reclamantă, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se soluţia criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 21 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1466/2/2006, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3049/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3051/2006. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
