ICCJ. Decizia nr. 3052/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3052/2006

Dosar nr. 1795/2/2006

Şedinţa publică din 21 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 februarie 2006, reclamanta L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea rezoluţiei din 26 ianuarie 2006 a conducătorului acestei autorităţi publice, prin care reclamantei i-a fost respinsă cererea de numire, fără examen, în funcţia de notar public şi obligarea ministrului justiţiei să emită un ordin de numire a reclamantei în funcţia de notar public, în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar adresa nr. 9806 din 31 ianuarie 2006, emisă de Direcţia Publicitate Mobiliară, Notari Publici, Executori, Traducători şi Interpreţi, prin care i se comunică respingerea cererii de numire în funcţia de notar, Decizia nr. 220795 din 23 ianuarie 2006 privind acordarea pensiei de serviciu şi cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, prin care reclamanta solicita să se propună Preşedintelui României, eliberarea sa din funcţia de judecător, ca urmare a pensionării.

Prin sentinţa civilă nr. 1078 din 17 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi numită în funcţia de notar public, fără examen, şi anume: a deţinut funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind eliberată din această funcţie, din motive neimputabile, prin pensionare [art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004] şi, respectiv, are o „bună reputaţie" [art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995].

Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că reclamanta îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, din moment ce reputaţia acesteia, constând în modul în care conduita sa a fost percepută de opinia publică, în urma cercetărilor penale şi disciplinare efectuate împotriva sa, aşa cum au fost relatate în mass-media, a fost afectată.

A mai susţinut că, în acest fel, conduita reclamantei a fost receptată negativ de opinia publică, scopul condiţiei prevăzute la art. 16 lit. d) din lege fiind tocmai acela ca în funcţia de notar să nu poată fi numită o persoană cu o conduită receptată negativ de către colectivitate.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamanta, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând faptul pensionării şi prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statul magistraţilor, a cerut ministrului justiţiei, numirea în funcţia de notar public, cererea fiind respinsă, pentru motivul neîndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici şi a activităţii notariale.

Instanţa de fond, aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a evoluţiei litigiului de faţă, a constatat că refuzul ministrului justiţiei este nejustificat şi a reţinut, în esenţă, că reclamanta se bucură de dreptul prevăzut la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată şi că îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr. 36/1995, inclusiv condiţia bunei reputaţii, prevăzută la art. 16 lit. d).

A mai reţinut instanţa de fond, că reputaţia reclamantei nu a fost afectată prin cercetările penale efectuate împotriva sa, prin Rezoluţia nr. 50/P/2006 din 28 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunându-se neînceperea urmării penale, iar prin Hotărârea nr. 3J din 28 martie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cercetarea disciplinară a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin recursul de faţă nu au fost contestate faptele reţinute de instanţa de fond, susţinându-se doar că percepţia opiniei publice asupra reputaţiei reclamantei a fost afectată în mod negativ, ca urmare a relatărilor făcute în mass-media cu privire la cercetările penale şi disciplinare care o vizau pe aceasta, la dosar fiind depuse extrase din unele ziare, susţinere care este netemeinică.

Ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta s-a bucurat de o bună reputaţie, corespunzătoare unei înalte demnităţi, iar eliberarea sa din funcţie s-a făcut ca urmare a aprobării cererii de pensionare de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut, organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamantă, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar Consiliul Superior al Magistraturii a respins cercetarea disciplinară care o viza pe reclamantă.

Astfel fiind, din moment ce în sarcina reclamantei nu au fost dovedite fapte penale sau abateri disciplinare, nu se poate reţine cu temei legal că cercetările penale şi administrative ar fi avut drept consecinţă afectarea reputaţiei reclamantei.

Este adevărat că, aşa cum rezultă din extrasele din presa scrisă, mass-media a relatat despre cercetările începute împotriva reclamantei, dar aceste relatări nu au fost în măsură să formeze în conştiinţa colectivă o percepţie negativă cu privire la reputaţia reclamantei, deoarece acestea nu aveau la bază constatări definitive ale organelor competente.

Mai mult, având în vedere rolul mass-media, de informare a opiniei publice, după soluţionarea cercetărilor respective, cu siguranţă că presa a informat cititorii cu privire la soluţiile adoptate de organele competente, astfel că au fost înlăturate chiar şi îndoielile care au existat cu privire la reputaţia reclamantei.

În ceea ce priveşte susţinerea făcută cu ocazia dezbaterilor şi în notele scrise depuse de recurent, cum că prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, sunt dispoziţii cu caracter tranzitoriu aplicabile în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu şi în cazul judecătorilor inamovibili, Curtea reţine că această susţinere constituie un motiv separat de recurs, care nu este de ordine publică, pentru a putea fi invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., fiind lovit, astfel, de nulitate.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1078 din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3052/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs