ICCJ. Decizia nr. 3070/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3070/2006
Dosar nr. 38573/1/2005
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 14 decembrie 2005, Ministerul Justiţiei a solicitat ca în contradictoriu cu S.C. să se constate, în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nulitatea absolută a Ordinului nr. 3158/C din 25 noiembrie 2004, emis de ministrul justiţiei, prin care s-a dispus atât numirea, cât şi suspendarea pârâtului din funcţia de notar public.
În esenţă, reclamantul şi-a motivat acţiunea, arătând că din înscrisurile care au stat la baza emiterii acelui ordin, rezultă că pârâtul nu a îndeplinit nici una dintre funcţiile limitativ prevăzute de art. 105 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici şi a activităţii notariale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contenciosul administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 358 din 16 februarie 2006, a respins acţiunea, ca tardiv formulată.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu data emiterii actului administrativ, cu data introducerii acţiunii şi cu reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, în vigoare la data soluţionării pricinii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul Ministerul Justiţiei.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (6) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, prin care se consacră, cu caracter de noutate un tip de acţiune în constatarea nulităţii actului administrativ emis cu nesocotirea unor norme juridice imperative sau prohibitive, act care a produs efecte juridice şi nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică emitentă.
În opinia recurentului, dispoziţiile art. 11 ale legii organice, avute în vedere de instanţă în fundamentarea hotărârii, reglementează ipoteze tipice ale unei acţiuni în contencios administrativ care se regăseau şi în vechea lege, dar care nu se aplică situaţiei prevăzute de art. 1 alin. (6) din noul act normativ.
Cum din motivarea acţiunii rezultă fără echivoc că au fost încălcate norme imperative prevăzute în Legea nr. 36/1995, s-a concluzionat că acţiunea introdusă nu este tardivă, întrucât nulitatea absolută a actului administrativ poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond, pârâtul S.C. a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.
El a susţinut cu acel prilej că date fiind dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi cele cuprinse în Codul civil, noua lege a contenciosului administrativ invocată de partea adversă, nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6 ianuarie 2005, când această din urmă lege a intrat în vigoare.
Deşi excepţia ridicată era admisibilă, curtea de apel a respins-o cu o motivare inexactă, neconvingătoare, care ignoră principiul neretroactivităţii legii, precum şi obligaţia organului jurisdicţional de a examina legalitatea actului juridic, în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii lui şi, respectiv, la data soluţionării litigiului.
Ori, cum deja s-a arătat, obiectul litigiului de faţă vizează un act administrativ unilateral, individual, emis de ministrul justiţiei la 25 noiembrie 2004, situaţie în care acţiunea introdusă pentru constatarea nulităţii sale absolute în temeiul Legii nr. 554/2004, la data de 14 decembrie 2005, era în adevăr, inadmisibilă.
Soluţia recurată este, însă, legală şi temeinică în privinţa modului de rezolvare a celeilalte excepţii ridicate de pârât, şi anume, tardivitatea introducerii acţiunii de către reclamant.
Curtea de apel a reţinut în mod corect că deşi se referă la acţiunea în constatarea nulităţii actului administrativ nelegal ce nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică emitentă, dispoziţiile art. 1 alin 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 trebuie aplicate şi coroborate cu normele conţinute în art. 11 din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte, acţiunile autorităţii publice emitente întemeiate pe dispoziţiile art. 1 alin. (6), trebuie formulate, în toate cazurile, cu respectarea termenelor stabilite de art. 11, care reprezintă regula în materia contenciosului administrativ reglementat de legea în vigoare.
Distincţia făcută între nulităţile absolute şi nulităţile relative ale actelor juridice supuse normelor dreptului civil, nu are semnificaţie în sfera dreptului administrativ şi acceptarea ei ar echivala cu ignorarea unei reglementări legale speciale, cu caracter derogatoriu de la regula generală.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod judicios instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a concluzionat în sensul că acţiunea formulată la data de 14 decembrie 2005 pentru constatarea nulităţii absolute a unui ordin ministerial emis la 25 noiembrie 2004, este tardivă.
O astfel de interpretare este concordantă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată o acţiune, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice (cauza Brumărescu contra României).
S-a afirmat totodată, că posibilitatea de a „anula" fără limită de timp – cum ar fi în cazul de faţă – actul administrativ individual, care intrând în circuitul civil a produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 358 din 16 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3052/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3099/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
