ICCJ. Decizia nr. 3129/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3129/2006
Dosar nr. 4802/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 18.785 din 8 decembrie 2005, reclamantul Ş.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19.127 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu acordarea drepturilor aferente.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că fratelui său, G.Ş. şi surorii sale, V.Ş., le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. În susţinerea cererii sale, reclamantul a propus audierea martorului B.O., care, în faţa instanţei, a declarat că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul, fiind nevoiţi să se refugieze, în iulie 1942, din localitatea natală - comuna Rus, judeţul Sălaj, care a fost ocupată de trupele de ocupaţie, în oraşul Turda, care aparţinea în continuare Statului Român, doar comuna Feleacu, ce aparţinea localităţii Turda, fiind localitate de graniţă. Totodată, martorul a declarat că reclamantul s-a întors în anul 1953, în municipiul Cluj.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că hotărârea contestată este legală, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a depus suficiente probe pentru a-şi dovedi calitatea de refugiat, iar, pe de altă parte, nu a făcut dovada revenirii din refugiu, astfel că nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres şi limitativ de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, pârâta a susţinut că, pentru a fi luate în considerare, declaraţiile martorilor trebuie să fie date de persoane care, la data evenimentului pe care îl declară, aveau vârsta de cel puţin 7 ani.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 69 din 2 februarie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.I., a anulat hotărârea nr. 19.127 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată pentru perioada 27 iulie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că din declaraţiile autentificate ale martorilor B.O. şi D.V., precum şi din declaraţia dată chiar în faţa instanţei de martorul B.O., rezultă că în luna iulie 1942, din cauza persecuţiilor din motive etnice, familia reclamantului s-a refugiat din comuna Rus, judeţul Sălaj, în oraşul Turda, acesta revenind în municipiul Cluj, în anul 1953.
Astfel, raportat la prevederile art. 2 din Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, instanţa de fond a reţinut că esenţial în cauză este faptul că reclamantul Ş.I. a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu şi a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate, motiv pentru care este justificată recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999.
Împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, reiterând aspectele expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond şi invocând, în drept, prevederile art. 299 şi urm. şi art. 304 C. proc. civ., cele ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 127/2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi raportat la art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În fapt, criticile recurentei-pârâte se referă la insuficienta probare a sfârşitului perioadei de refugiu şi vârsta mai mică de 7 ani pe care martorul B.O. o avea la momentul evenimentului relatat, şi anume, refugiului familiei intimatului-pârât din comuna Rus, judeţul Sălaj.
Înalta Curte reţine că, întemeiat, curtea de apel a reţinut că Ş.I. a făcut dovada refugiului din motive etnice, aşa cum rezultă din certificatul eliberat de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, care menţionează ca refugiaţi în oraşul Turda pe părinţii reclamantului, Ş.P. şi Ş.D., din declaraţia mamei reclamantului, Ş.D., precum şi din declaraţia autentificată şi din cea dată în faţa instanţei de martorul B.O.
În ceea ce priveşte insuficienta probare a întoarcerii din refugiu, Înalta Curte reţine, în primul rând, faptul că revenirea în localitatea de domiciliu, ulterior dispariţiei circumstanţelor care au determinat părăsirea ei, nu se regăseşte printre condiţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice. Or, în speţă, aşa cum rezultă atât din declaraţia martorului B.O., cât şi din actele de stare civilă ale intimatului-reclamant, reiese cu claritate faptul că Ş.I. a revenit în municipiul Cluj, în anul 1953.
Cu referire la critica vizând vârsta minimă pe care martorul trebuia să o aibă la momentul producerii evenimentului pe care îl relatează, Înalta Curte reţine că stabilirea unei astfel de condiţionări de către Comisia constituită la nivelul Casei de pensii reprezintă punctul de vedere al acestei instituţii, care nu este obligatorie pentru instanţa de judecată, cu atât mai mult, cu cât prevederile dreptului comun în materia probaţiunii nu impun o astfel de condiţionare.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 766 din 30 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3128/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3184/2006. Contencios → |
|---|
