ICCJ. Decizia nr. 3235/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3235/2006
Dosar nr. 18735/33/2005
Şedinţa publică din 4 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 5 decembrie 2005, reclamantul H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 19115 din 18 noiembrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta i-a respins în mod nejustificat solicitarea, deşi a făcut dovada că întruneşte cerinţele legale pentru a putea beneficia de drepturile pretinse.
Prin sentinţa civilă nr. 67 din 2 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului H.I. şi a dispus anularea hotărârii nr. 19115 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2005.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut că s-a dovedit situaţia de refugiat a reclamantului, care a suferit persecuţii pe considerente etnice, datorită cărora a fost nevoit să se refugieze din satul Bica, comuna Dretea, judeţul Cluj, în localitatea Dealul Mare, comuna Rîşca, judeţul Cluj.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta consideră că soluţia Curţii de Apel Cluj este greşită, deoarece reclamantul s-a refugiat în toamna anului 1940, dintr-o localitate aflată sub administraţia Statului român, într-o alta, din teritoriul ocupat vremelnic de trupele maghiare, iar schimbul de domiciliu nu s-a datorat persecuţiei de natură etnică.
Mai consideră recurenta, că instanţa de fond a admis acţiunea în mod nejustificat, nefiind îndeplinite cerinţele legii pentru stabilirea calităţii de refugiat.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei menţionate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse şi persoanele refugiate.
Se constată că prin materialul probator administrat în cauză, inclusiv prin declaraţiile martorilor Z.F., F.T. şi B.G., reclamantul a făcut dovada că datorită situaţiei create în contextul istoric intervenit după Dictatul de la Viena, când localitatea de domiciliu a reclamantului s-a situat în zona de graniţă cu teritoriul cedat Ungariei, acesta a fost nevoit ca urmare a persecuţiilor de natură etnică exercitate, să se refugieze într-o altă localitate.
Atât din analiza textului legal aplicabil, cât şi normelor de aplicare menţionate, rezultă cu claritate că legiuitorul nu a condiţionat ca localitatea de domiciliu sau locul de refugiu să fie situate într-un anumit teritoriu. Din această perspectivă, motivele invocate de recurentă apar ca fiind lipsite de relevanţă. În toate situaţiile în care îşi găseşte aplicabilitatea OG nr. 105/1999, problema esenţială o reprezintă persecuţia etnică, şi nu locul unde a avut loc refugierea persoanelor persecutate.
Cum reclamantul a făcut dovada că părăsirea localităţii de domiciliu s-a datorat persecuţiilor de natură etnică la care a fost supus după aplicarea Dictatului de Viena, nu există nici un motiv pentru ca acesta să fie exclus de la beneficiul drepturilor acordate, potrivit legii, acestei categorii de persoane.
Ca urmare, se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 67 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3197/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3291/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
