ICCJ. Decizia nr. 3184/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3184/2006
Dosar nr. 16053/2004
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1583 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 1526/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de SC F.D.F.E.E. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 72 din 21 ianuarie 2003, emisă de Preşedintele A.N.R.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia atacată a fost aprobat tariful pentru serviciul de conexiune prestat în staţia electrică de 110 KV CET „Progresu" de către E. SA Bucureşti pentru reclamantă, în sumă de 135.402.000 lei/lună fără T.V.A, aplicabil de la data de 21 februarie 2003.
A reţinut, de asemenea, că temeiul stabilirii acestui tarif, menţionat chiar în decizie, l-au constituit art. 5 pct. 4 şi art. 9 alin. (4) din OUG nr. 29/1998 (astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 99/2000), art. 70 lit. a) din OUG nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, precum şi Ordinul Preşedintelui A.N.R.E. nr. 38/2002 privind aprobarea tarifelor de energie electrică livrată consumatorilor captivi şi a tarifelor medii pentru serviciile de transport şi distribuţie practicate cu agenţii economici din cadrul sectorului energetic.
A constatat instanţa că, potrivit art. 5 pct. 3 din Legea nr. 99/2000, A.N.R.E. stabileşte metodologia de calcul al preţurilor şi tarifelor şi că nu există o dispoziţie legală care să oblige pârâta să consulte prestatorul sau beneficiarul serviciilor în momentul în care se stabileşte tariful.
A constatat instanţa că, potrivit art. 3.4 din Metodologia aprobată prin Decizia nr. 34 din 9 martie 2000, a Preşedintelui A.N.R.E., tarifele pentru serviciile de transformare şi/sau conexiune ale staţiilor electrice se calculează de către administratorul staţiilor şi se aprobă de către A.N.R.E., cu avizul Oficiului Concurenţei, iar în speţă calculul s-a făcut corect, nerezultând că prin emiterea deciziei ar fi fost vătămat dreptul reclamantei recunoscut de Legea nr. 99/2000.
A considerat instanţa, că expertiza contabilă efectuată în cauză nu şi-a dovedit utilitatea, nefiind de natură a lămuri instanţa, întrucât expertul s-a pronunţat pe chestiuni care nu i-au fost cerute şi care sunt de atributul instanţei.
A constatat instanţa că, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 63/1998, la stabilirea preţului de achiziţie se ţine seama de costurile generate de activitatea de producere (a energiei electrice), pe când la stabilirea tarifului pentru conexiune sunt luate în calcul numai costurile generate de serviciul de conexiune, conform tarifului, astfel încât nu se poate considera că tariful de conexiune este inclus în cel de achiziţie, criteriile de calcul pentru fiecare fiind diferite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea sa, recurenta susţine, în esenţă:
- că instanţa a înlăturat nelegal întregul raport de expertiză contabilă, ca urmare a obiecţiunilor A.N.R.E., deşi a încuviinţat cererea de majorare a onorariului expertului;
- că Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr. 34/2000, care aprobă „Metodologia de stabilire a tarifului", prevede că tariful pentru serviciile de transformare şi/sau conexiune ale staţiilor se calculează prin însumarea tarifelor pe elemente prin care se prestează acestea, iar prestatorul „recuperează" cheltuielile aferente cotei părţi din staţie prin care se prestează serviciile, astfel încât aceste elemente pot fi declarate diferit ca număr de către prestator şi beneficiar, ceea ce face obligatorie consultarea ambelor părţi la stabilirea tarifului, aspect contestat de prima instanţă;
- că, pe cale de consecinţă la această situaţie, tariful pentru serviciile de transformare şi/sau conexiune nu a fost stabilit în mod transparent şi nu este fundamentat, aspect recunoscut şi de către Comitetul de Arbitrare al Disputelor pe Piaţa de Energie Electrică prin recomandarea unei analize comune prestator - beneficiar asupra costurilor care au fundamentat tariful de conexiune, analiză nerealizată nici până în prezent;
- că, în contabilitatea pârâtei, nu sunt evidenţiate distinct costurile pentru producerea energiei electrice şi căldurii, de cele aferente activităţii staţiei electrice prin care energia e livrată în sistemul energetic, consecinţa fiind recuperarea dublă a aceloraşi costuri, odată prin tariful de conexiune, a doua oară prin cel de achiziţie a energiei electrice.
Pe baza acestor argumente, susţine recurenta, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, prin greşita aplicare a art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi fără a observa că vătămarea reclamantei ca beneficiară constă în emiterea deciziei de către A.N.R.E., fără a o informa, asupra tarifului aplicat şi a justificării acestuia de către T. SA, ca prestator.
Recursul nu se fondează.
1. Decizia atacată în cauza de faţă a fost emisă de Preşedintele A.N.R.E., sub incidenţa OUG nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică (abrogată la 17 iulie 2003 prin Legea nr. 318/2003).
În temeiul dispoziţiilor art. 69 lit. c) din acest act normativ, A.N.R.E. a elaborat Metodologia de calcul al preţului şi tarifelor, aprobată prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.E. nr. 34/2000.
Această metodologie prevede că stabilirea tarifelor de transformare şi/sau conexiune se face pe baza analizei datelor tehnice şi economice pe care prestatorul serviciului le fundamentează, şi anume, operatorul de transport (care, conform definiţiei din Anexa la ordin, este o entitate operaţională a C.N. E.) şi nicidecum prin consultarea beneficiarului serviciului respectiv, şi anume, operatorul de distribuţie care este E. SA ( conform aceluiaşi ordin).
Aşa fiind, nu se poate constata o lipsă de transparenţă în emiterea deciziei atacate, câtă vreme nu există obligaţia A.N.R.E. de a consulta beneficiarul.
De altfel, „consultarea" debitorului obligaţiei în acest raport juridic dintre prestator şi beneficiar este inadmisibilă, dat fiind că domeniul în care el se formează, este unul reglementat, iar nu unul născut pe o piaţă concurenţială, care să presupună negocierea, şi ulterior acordul părţilor.
2. Recurenta este un operator de distribuţie care livrează energia electrică altor agenţi economici, cu anumite costuri şi cheltuieli şi acesta este motivul pentru care ea pretinde ca, în propriul tarif de distribuţie, să fie incluse costurile legate de conexiune aprobate furnizorului ei - E. SA Bucureşti.
Dar recurenta nu a justificat concret cu documente costurile aferente serviciului de conexiune de care a beneficiat.
Pe de altă parte, recurenta a refuzat să semneze contractul pentru servicii de conexiune cu prestatorul E. SA Bucureşti, astfel încât nu poate dovedi nici că a achitat contravaloarea serviciului de conexiune pe care aceasta i l-a prestat, pentru a justifica propriile costuri cu acest serviciu.
3. În acest context, susţinerea recurentei, că prestatorul ei ar înregistra o dublă recuperare a costurilor lui, excede cadrului procesual de faţă, în care nu este supus controlului raportul juridic comercial dintre operatorul de transport şi cel de distribuţie.
4. În ceea ce priveşte tariful pe elemente, potrivit „Metodologiei" aprobate prin Ordinul nr. 34/2000, pct. 3.8: pentru fiecare element constituent al staţiei electrice şi pentru fiecare nivel de tensiune se stabilesc tarife în lei /lună. În speţă, pentru o staţie electrică de 110 KV se stabileşte numai tariful pentru o celulă electrică, iar tariful pentru servicii de transformare şi/sau conexiune rezultă din însumarea acestor tarife pe elemente.
Din raportul de expertiză rezultă că dintre cele 17 celule ale „C.E.T. Progresul", reclamanta foloseşte doar 4 celule, dar expertul nu stabileşte dacă tariful din decizie a fost influenţat (calculat) de existenţa tuturor celor 17 celule sau doar a celor 4 folosite de recurentă.
Din acest punct de vedere, constatarea instanţei de fond privind caracterul neconcludent al expertizei, este pertinentă şi nu este în contradicţie cu măsura de aprobare a suplimentării onorariului. Acesta, deoarece, pe de o parte, instanţa este suverană în a aprecia volumul de muncă al expertului, independent de evaluarea ulterioară a valorii probatorii a lucrării sale.
Pe de altă parte, principiul disponibilităţii şi interesul de a pune în valoare orice argument de fapt rezultând din înscrisuri, o obliga pe reclamantă să sesizeze şi să solicite obiective de expertiză care să-i susţină acţiunea.
Pentru toate aceste considerente, se constată că instanţa de fond a apreciat temeinic că reclamantei nu i s-a produs o vătămare asupra unui drept legitim prin Decizia atacată, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data introducerii acţiunii).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.D.F.E.E. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1583 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3129/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3188/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
