ICCJ. Decizia nr. 3188/2006. Contencios. Litigiu privind evidenţa informatizată a persoanei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3188/2006
Dosar nr. 1521/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 515 din 2 decembrie 2005, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.Ş., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Prefectura Dolj - Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, având ca obiect anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului şi, în subsidiar, reducerea duratei acestei măsuri la limita minimă prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, modificată şi completată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele.
La data de 4 aprilie 2005, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din cadrul Prefecturii Dolj i-a comunicat reclamantului că i-a fost suspendat dreptul de folosire a paşaportului până la 26 martie 2007, ca urmare a returnării din Franţa, la 26 martie 2005, invocându-se, de asemenea, depăşirea termenului legal de şedere în spaţiul Schengen şi trecerea frauduloasă a frontierei altor state. Această măsură a fost menţinută în procedura administrativă prealabilă.
Întrucât reclamantul a fost returnat din ţări cu care România a încheiat acorduri de readmisie, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, s-a apreciat că măsura atacată este legală şi temeinică, la aplicarea ei autoritatea administrativă respectând norma legală editată de legiuitorul naţional în apărarea unui interes general al Statului român şi în baza unei obligaţii asumate de ţara noastră prin acorduri internaţionale, pentru stoparea migraţiei nelegale.
Măsura restrictivă dispusă de autorităţile române nu încalcă dreptul la libera circulaţie consacrat de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
România a încheiat cu Franţa, precum şi cu alte state europene, acorduri de readmisie şi în această situaţie, săvârşirea unor fapte neconforme cu legislaţia ţărilor din spaţiul Schengen constituie un element de extraneitate care ţine de reglementarea statului respectiv şi nu poate fi cenzurat de către instanţa română.
Judecătorul român nu poate cenzura legea acelui stat, atât sub aspectul dreptului la liberă circulaţie, cât şi sub aspectul aplicării efective a măsurilor dispuse, aşa cum este şi măsura de retractare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul D.Ş., solicitând admiterea acestuia şi, în consecinţă, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/204, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond, în vederea rejudecării.
În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât la termenul din 25 noiembrie 2005, procedura nu era legal îndeplinită cu Direcţia Generală de Paşapoarte.
În opinia recurentului, hotărârea atacată a fost pronunţată, totodată, fără a se judeca fondul cauzei, în condiţiile în care nu s-a făcut referire la toate actele dosarului, respectiv la Hotărârea Tribunalului Instanţei Supreme din Chesbourg - Franţa, în care se indică motivul returnării, hotărâre care are forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 187/2003, precum şi la ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 22 iunie 2005.
S-a susţinut, de asemenea, că instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii conţinutului actelor şi operaţiunilor care au stat la baza emiterii actelor atacate în funcţie de starea de fapt reţinută şi asupra capătului de cerere referitor la reducerea termenului de suspendare prin stabilirea duratei acestuia, proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei.
Cu privire la primul aspect, cel al nepronunţării asupra respectivelor acte şi operaţiunii, s-a susţinut că se impunea examinarea acestuia, petitul fiind formulat în raport cu caracterul contradictoriu al motivului ce a stat la baza aplicării măsurii restrictive de suspendare temporară a paşaportului, motiv care l-a pus pe reclamant în situaţia de a contesta două măsuri, respectiv pentru „depăşirea termenului de şedere legală şi trecerea ilegală a frontierei altor state", emisă de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dolj şi „returnare în mod repetat (2003 şi 2005 din Anglia)", emisă de Direcţia Generală de Paşapoarte.
Cum aceste din urmă susţineri ale recurentului nu vizează o situaţie de plus petita sau ultra petita în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., toate aspectele invocate în recurs pot fi circumscrise numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care include toate celelalte încălcări ale normelor procedurale ori a unor principii ale procesului civil care nu sunt menţionate în contextul altor motive de recurs, text prin prisma căruia vor fi examinate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se pronunţă numai pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 5, precum şi pentru celelalte motive prevăzute de acelaşi text, în cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul, fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu mai este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este incident, atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule, numai dacă prin acesta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or, în speţă, invocându-se faptul că o altă parte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor legale, nu se poate reţine că recurentul ar fi suferit un prejudiciu procesual, în sensul acestui text.
Soluţia pronunţată de prima instanţă este rezultatul cercetării fondului cauzei, în considerentele hotărârii făcându-se referire la toate actele relevante pe baza cărora s-a apreciat că măsura dispusă este legală şi temeinică. Prin hotărârea la care a făcut referire recurentul, s-a autorizat doar prelungirea menţinerii acestuia într-o locaţie care nu aparţine de penitenciare pentru un timp strict necesar pentru plecare, apreciindu-se că este necesar să fie luate toate măsurile necesare pentru executarea deciziei luate împotriva sa şi asigurarea plecării efective, pentru acelaşi considerent, respectiv că nu prezintă nici o garanţie serioasă de reprezentare. Arestul prefectural anterior a fost pronunţat, însă, pentru trecere frauduloasă a frontierei, iar scoaterea de sub urmărire penală s-a făcut în temeiul art. 11 lit. b), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. civ., cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, irelevantă fiind, astfel, pentru justa soluţionare a cauzei.
Prin urmare, susţinerea recurentului, în sensul că simpla omisiune de a se face trimitere şi la aceste acte echivalează cu necercetarea fondului cauzei, nu este justificată.
Nejustificate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la nepronunţarea instanţei asupra unor capete de cerere, în condiţiile în care s-a solicitat examinarea legalităţii conţinutului aceloraşi acte prin care s-a comunicat măsura dispusă şi menţinerea acesteia, astfel cum rezultă din motivarea recursului, acte examinate de prima instanţă, iar pentru a se adopta soluţia de respingere a acţiunii s-a reţinut atât legalitatea, cât şi temeinicia măsurii dispuse de autorităţile române, ceea ce a implicat, evident, examinarea ei sub toate aspectele, inclusiv cel al stabilirii termenului pentru care a fost dispusă.
Examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este dat nici un alt motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, soluţia adoptată de prima instanţă pe fondul cauzei fiind corectă.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. e) teza finală, din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului poate fi luată şi împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie, indiferent de motive ori care au depăşit termenele de şedere în state în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
Or, în speţă, din actele dosarului rezultă fără dubii că recurentul a fost returnat din Franţa la 26 martie 2005, astfel încât prima ipoteză a normei este îndeplinită, cum corect a reţinut prima instanţă, motivele pentru care s-a dispus returnarea neavând nici o relevanţă.
În adresa nr. 988004 din 4 aprilie 2005 s-a indicat termenul legal în baza căruia a fost dispusă măsura contestată, precizându-se, totodată, că a fost luată ca urmare a returnării din Franţa la 26 martie 2005, neconcordanţele referitoare la motivele pentru care s-a dispus returnarea ori indicarea situaţiei permisă care a determinat-o, nefiind de măsură a atrage nelegalitatea respectivei măsuri.
Conduita anterioară a recurentului este relevantă sub aspectul individualizării sancţiunii, fiind evidenţiată ca atare în mod justificat în adresele prin care s-a comunicat hotărârea Direcţiei Generale de Paşapoarte privind menţinerea măsurii restrictive luată de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dolj.
Prin urmare, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materie, prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei concluzia acesteia privind legalitatea şi temeinicia măsurii contestate fiind justificată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.Ş. împotriva sentinţei nr. 515 din 2 decembrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3197/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
