ICCJ. Decizia nr. 3160/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3160/2006
Dosar nr. 2099/39/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 130 din 17 ianuarie 2006, la Curtea de Apel Suceava, secţia penală, numitul A.D. a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva actelor procurorului, şi anume: rezoluţia nr. 19025/6365 din 18 noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; rezoluţia nr. 2500/II/6/2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi; rezoluţia nr. 325/II/2 din 18 octombrie2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi rezoluţia nr. 1238/II/6/2005 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, motivat de încălcarea dispoziţiilor art. 371 din Legea nr. 51/1995, coroborate cu art. 23 din Legea nr. 514/2003, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 209 alin. (2) şi (5) C. proc. pen.
La termenul din 27 martie 2006, petiţionarul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 111 pct. 5 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2850/2004, text potrivit căruia „unde există un procuror general adjunct, acesta este înlocuitorul de drept al procurorului general", susţinând că aceasta dispoziţie adaugă la lege - la art. 89 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.
Astfel, arată petiţionarul, că textul legii prevede imperativ că procurorul general „poate fi ajutat" de unul sau doi adjuncţi, dar adjunctul nu se poate substitui procurorului general în acele activităţi date în mod expres de lege în sarcina exclusivă a acestuia din urmă.
1. Prin încheierea din 27 martie 2006, instanţa a suspendat judecata cauzei şi a trimis sesizarea privind excepţia de nelegalitate la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Prin sentinţa civilă nr. 126 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 2099/36/2006 (nr. 345/2006), a fost respinsă, ca nefondată, excepţia de nelegalitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, după analiza comparativă a celor două texte - din ordin şi din lege. că legiuitorul, în secţiunea Legii nr. 304/2004 privind organizarea parchetelor, nu a urmărit decât reglementarea primară a aspectelor esenţiale, referitoare la: principiile de organizare, structura generală a unităţilor de parchet şi atribuţiile principale ale conducătorilor acestora.
A considerat instanţa că celelalte aspecte de natură organizatorică administrativă, care presupun detalieri şi dezvoltări ale dispoziţiilor legii, au fost lăsate spre a fi reglementate prin ordin al ministrului justiţiei.
A apreciat instanţa că posibilitatea de delegare a atribuţiilor procurorului general în cazul absenţei acestuia, precum şi modalitatea concretă de delegare a acestora au fost în mod legal reglementat printr-un ordin, iar ele sunt fireşti într-o instituţie publică, în cazul absenţei conducătorului acesteia.
A constatat instanţa că, în conţinutul lor, normele criticate ca nelegale respectă principiul instituit de art. 4 din Legea nr. 24/2000, cu privire la conformitatea actelor normative date în executarea legii, a ordonanţelor sau a hotărârii Guvernului, cu aceste acte de putere superioară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul-petiţionar, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii, recurentul arată:
Că instanţa, în mod nelegal, a refuzat să se pronunţe asupra nulităţii absolute a Regulamentului de ordine interioară a parchetelor şi a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2850 din 25 octombrie 2004, prin care acest regulament a fost aprobat, deşi această nulitate a fost invocată la termenul din 12 aprilie 2006, ceea ce echivalează cu o nejudecare a fondului.
Că ambele acte sunt nule, întrucât, potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Regulamentul de ordine interioară a parchetelor se aprobă numai cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al Ministerului Justiţiei, la propunerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în cauză nu există avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru nici unul dintre acte, contrar dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
Că instanţa a refuzat solicitarea reclamantului de a fi citat în cauză ministrul justiţiei, în persoana d-nei M.M., citat fiind Ministerul Justiţiei, care nu are calitate procesuală pasivă, astfel încât hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de articolul 105 C. proc. civ.
Că instanţa a refuzat administrarea probelor solicitate de reclamant, şi anume, cererea de relaţii la Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la existenţa sau inexistenţa avizului său conform asupra Regulamentului de ordine interioară şi a Ordinului nr. 2850/2004.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
Recursul nu se fondează.
1. Cererea petiţionarului, formulată în cadrul unui proces penal, are ca temei legal art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind excepţia de nelegalitate.
Aşa fiind, instanţa de fond în contencios administrativ nu putea să schimbe cadrul juridic special prescris de Legea contenciosului administrativ, ca mijloc de apărare într-un proces, cu cadrul general al anulării actelor administrative care se poate cere pe cale de acţiune, pe temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, inclusiv pentru vicii de formă ale actelor atacate.
2. Potrivit art. 39 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează, într-adevăr, proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de către ministrul justiţiei. Acest aviz este unul conform, potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în cazul Regulamentului de ordine interioară a parchetelor.
3. Potrivit dovezii de comunicare din 15 mai 2006, în cauză a fost citat ca intimat „Ministerul Justiţiei" ca emitent generic al ordinului atacat.
Dovada de comunicare îndeplineşte toate condiţiile formale prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar nulităţile prevăzute de art. 105 C. proc. civ. nu pot fi invocate decât de către partea vătămată printr-o încălcare a cărei înlăturare nu se poate realiza decât prin anularea actului.
4. Respingerea de către instanţa de fond a solicitării de a se cere relaţii de la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la avizarea Regulamentului, este o măsură legală, proba cerută nefiind concludentă în cauză, din două motive: pe de o parte, instanţa a fost învestită de reclamant cu o excepţie de nelegalitate supusă dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi ale cărei temeiuri au fost concret expuse prin raportare la art. 89 pct. 1 din Legea nr. 304/2004.
Pe de altă parte, existenţa avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii rezultă chiar din formula introductivă a ordinului în discuţie („având în vedere avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, acordat prin Hotărârea nr. 185 din 20 octombrie 2004").
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 126 din 14 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3180/2006. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
