ICCJ. Decizia nr. 326/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 326/2006
Dosar nr. 2133/2005
nr. 8916/1/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 1228 din 23 decembrie 2004, la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC P. SA Reghin a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 367 din 17 noiembrie 2004, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, solicitând anularea acestei decizii, cât şi a procesului-verbal de control nr. 1211 din 6 mai 2004, încheiat de către organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, privind suma de 18.600.922.179 lei, obligaţii stabilite la bugetul de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi Fondul naţional unic de asigurări de sănătate.
În motivarea acţiunii se precizează că determinarea impozitului aferent anilor 2002 - 2004 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale şi, de asemenea, obligaţiile suplimentare stabilite în sarcina SC P. SRL Reghin au fost eronat stabilite.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a depus întâmpinare, invocând în principal excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, susţinând că petenta nu era îndreptăţită să formuleze contestaţie conform art. 174 alin. (2) din OG nr. 92/2003, nefiind vizată prin actul administrativ fiscal - procesul-verbal de control, iar contestaţia a fost introdusă tardiv, peste termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, termen prevăzut de art. 176 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Prin sentinţa nr. 149 din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă, reţinând în considerentele sentinţei că procesul-verbal de control nr. 1211 din 6 mai 2004, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu privire la suma de 18.578.922.179 lei, ce a fost contestat şi soluţionat prin Decizia nr. 367 din 17 noiembrie 2004, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu priveşte pe contestatoarea SC P. SA Reghin şi, deci, nu avea calitatea de a-l ataca şi în plus, a uzat de această cale a controlului jurisdicţional, peste termenul legal prevăzut de OG nr. 92/2003.
A reţinut instanţa de fond că în mod corect i-a fost respinsă contestaţia, în baza acestor excepţii, fără a fi analizat fondul cauzei care, de altfel, nu avea incidenţă cu privire la petenta SC P. SA Reghin.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, contestatoarea SC P. SA Reghin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a sa, faţă de dispoziţiile art. 174 alin. (2) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora este îndreptăţit la contestaţie, acela care se consideră că a fost lezat în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal.
Or, din moment ce prin procesul-verbal atacat s-a creat o creanţă nejustificată şi nelegală care vine în concurs cu creanţa societăţii reclamantă, prin aceasta le-au fost lezate interesele.
Pe de altă parte, greşit s-a reţinut că a fost depusă contestaţia, peste termenul de 30 de zile prevăzut de OG nr. 92/2003, calculul acestui termen făcându-se de la data comunicării actului administrativ fiscal, ori procesul-verbal atacat nu le-a fost comunicat.
Pe fondul cauzei se arată că urmare a controlului efectuat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Direcţia Controlului Fiscal, în lunile aprilie - mai 2004, control ce a vizat obligaţiile bugetare ale firmei SC P. SRL Reghin, în perioada în care aceasta se afla în procedura de lichidare judiciară, determinarea T.V.A. şi a impozitului pe profit aferent anilor 2002 - 2004 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 414/2002, art. 7 şi urm., respectiv Codul fiscal şi Legea nr. 345/2002.
Şi celelalte obligaţii suplimentare au fost calculate în mod abuziv, deoarece, începând cu 1 iulie 2003, societatea şi-a încetat orice activitate, fiind preluată de SC P. SA Reghin.
Se concluzionează, în sensul că în lipsa debitului principal (bazei de calcul), deci a unei împrejurări legale, nu se datorează nici penalităţi, majorări şi dobânzi.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul contestaţiei de faţă îl reprezintă anularea deciziei cu nr. 367 din 17 noiembrie 2004, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi a procesului-verbal cu nr. 1211 din 6 iunie 2004, încheiat de organul de control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, prin Decizia atacată fiind respinsă contestaţia formulată de SC P. SA Reghin, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă şi ca nedepusă în termenul legal.
Împotriva aceluiaşi proces-verbal cu nr. 1211 din 6 mai 2004, a exercitat calea de atac administrativă, SC P. SRL, contestaţia fiind admisă prin Decizia nr. 261 din 27 august 2004, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care a dispus suspendarea soluţionării cauzei cu privire la suma de 18.578.922.179 lei, precum şi respingerea, ca rămasă fără obiect, a contestaţiei formulată de aceeaşi societate, prin lichidator pentru o parte din sumele reţinute ca fiind datorii către bugetul de stat.
Decizia nr. 261 din 27 august 2004 este definitivă şi are caracter de lucru judecat pe cale administrativă, conform art. 179 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, contestatoarea având deschisă calea acţionării în instanţă.
În situaţia în care SC P. SRL s-ar fi considerat lezată în interesele ei juridice de natură fiscală, avea posibilitatea de a acţiona în calitate de intervenient, potrivit art. 181 din OUG nr. 92/2003, dar numai pe perioada de soluţionare a contestaţiei depusă de SC R.V.A., filiala Târgu Mureş, lichidatorul SC P. SRL. Or, reclamanta-contestatoare a depus contestaţie, după emiterea deciziei nr. 261 din 27 august 2004, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În condiţiile în care SC P. SRL, prin lichidator, a formulat contestaţie, fiind emisă şi Decizia cu nr. 261 din 27 august 2004, prin care s-a soluţionat contestaţia, iar recurenta, care se considera lezată în interesele sale, în calitatea sa de creditoare, nu a intervenit pe parcursul soluţionării contestaţiei, aducând dovezi în acest sens, în mod corect, atât în calea administrativ-jurisdicţională cât şi prin sentinţa instanţei de fond, s-a reţinut că nu mai are calitate procesuală activă de a contesta procesul-verbal nr. 1211 din 6 mai 2004, încheiat de organele de control financiar.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia contestaţia la organul administrativ-jurisdicţional ar fi fost depusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 176 alin. (1) din OG nr. 92/2003, este de observat că şi acesta este neîntemeiat, pentru că potrivit textului de lege indicat, contestaţia trebuia depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ-fiscal, sub sancţiunea decăderii.
Recurenta avea posibilitatea să depună contestaţie, la organul care a întocmit actul de control, în situaţia în care ar fi acţionat ca intervenient, până la data soluţionării definitive a contestaţiei formulate de SC P. SRL, respectiv 27 august 2004, ori contestaţia a fost depusă la 16 septembrie 2004, fiind depăşit, astfel, termenul legal.
Cel de-al treilea motiv de recurs, vizează fondul cauzei, aşa încât nu va mai fi supus analizei, de vreme ce atât în procedura administrativ-jurisdicţională, cât şi la instanţa de fond, contestaţia reclamantei-recurente nu a fost soluţionată pe fond.
Or, soluţionarea pe fond a cauzei se impunea numai în situaţia în care s-ar fi dovedit că recurenta ar fi fost lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal, conform art. 174 alin. (2) din OG nr. 92/2002 şi în eventualitatea formulării cererii de intervenţie pe parcursul soluţionării contestaţiei iniţiale formulate de SC P. SRL.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare, dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., făcând şi aplicaţiunea art. 312 din acelaşi cod, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SA Reghin împotriva sentinţei nr. 149 din 25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2006. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 33/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
