ICCJ. Decizia nr. 321/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 321/2006
Dosar nr. 5542/2004
nr. 19641/1/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3940/2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantul S.I., personal şi în numele SC S. SRL, pe care o reprezintă în calitate de administrator, fiind şi unic asociat, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, plângere împotriva deciziei Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 470 din 17 noiembrie 2003, prin care i s-a respins sesizarea formulată, pe motiv că nu prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei, aspectele semnalate neintrând sub incidenţa Legii concurenţei nr. 21/1996.
A solicitat, totodată, să îi fie recunoscut dreptul protejat de lege, de pornire a unei investigaţii de către Consiliul Concurenţei, pentru anularea efectelor înţelegerilor convenite de terţi care au condus la perturbarea şi degradarea relaţiilor comerciale stabilite de SC S. SRL, cu SC L. SRL, în data de 1 iulie 2002 şi la sustragerea ilegală a sumei de 1.129.924.006,15 lei din contul SC S. SRL, în data de 3 octombrie 2002.
S-au solicitat şi daune morale în valoare de 30 miliarde lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sesizarea formulată, a solicitat intervenţia Consiliului Concurenţei, pentru anularea efectelor înţelegerii convenite în cursul lunii septembrie 2002, între reprezentanţii sucursalei din Râmnicu Vâlcea a B.T. SA Cluj Napoca şi administratorul SC L. SRL Râmnicu Vâlcea, urmărindu-se prin această intervenţie şi obţinerea de probe noi care să-l ajute să apere ulterior în justiţie, interesele economice legitime ale SC S. SRL şi implicit, ale asociatului unic S.I., probe cum ar fi, de exemplu, obţinerea unui punct de vedere din partea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii Naţionale a României.
S-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Dat fiind că prin Decizia Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 470 din 17 noiembrie 2003, comunicată la 22 noiembrie 2003, i s-a adus la cunoştinţă că sesizarea nu prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei, reclamantul a apreciat că este netemeinic şi nelegal, refuzul autorităţii pârâte de a se implica în investigarea cazului de imixtiune nelegală a B.T. SA Cluj-Napoca, sucursala Râmnicu Vâlcea, în derularea obligaţiilor comerciale legale ale clienţilor băncii.
Pârâtul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca nefondată şi menţinerea deciziei nr. 470/2003, ca temeinică şi legală.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia contestată, Preşedintele Consiliului Concurenţei a reţinut în mod corect că plângerea formulată de SC S. SRL se referă, de fapt, la o încălcare a obligaţiilor contractuale convenite între părţi, precum şi la o eventuală „înţelegere" între bancă şi client, în sensul nerespectării reglementărilor emise de Banca Naţională a României, şi nu ca o practică anticoncurenţială incriminată de art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Aspectele semnalate în sesizare, nu au prezentat suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei, ele neprezentând indiciile unei înţelegeri anticoncurenţiale ori abuz de poziţie dominantă.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că s-a încălcat principiul contradictorialităţii, pârâta abia în concluziile scrise exprimându-şi punctul de vedere cu privire la daunele morale şi materiale solicitate de reclamanţi, iar instanţa nu a avut rol activ, pentru că nu a solicitat pârâtei, întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii actului atacat.
În al doilea rând, se critică hotărârea, ca fiind lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii, nu s-a făcut de către instanţă, o corectă aplicare a Legii concurenţei nr. 21/1996, situaţia de fapt stabilită fiind eronată.
Motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
La data de 1 iulie 2002, între SC S. SRL, în calitate de vânzător şi SC L. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare a unor imobile (construcţii şi teren) situate în Râmnicu Vâlcea, pentru care s-a achitat o parte din preţ, diferenţa urmând a fi achitată la momentul încheierii actului autentic de înstrăinare, moment stabilit la data la care SC S. SRL urma să-şi realizeze obligaţiile de plată către B.T. (activele supuse vânzării fiind ipotecate în favoarea acestei bănci).
La data de 3 octombrie 2002, administratorul SC L. SRL a plătit din contul societăţii sale deschis la B.T. SA Cluj-Napoca, diferenţa de preţ de 1.130.000.000 lei, către SC S. SRL, un extras de cont, fiind înmânat administratorului SC S. SRL, moment la care acesta a refuzat semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Considerând că au fost încălcate unele prevederi ale Legii concurenţei nr. 21/1996 - art. 5 alin. (1) lit. g) şi art. 6 lit. c) şi g) din lege, de către B.T., reclamantul S.I., personal şi în numele societăţii ce o administra, a formulat o sesizare către Consiliul Concurenţei, cerându-i să intervină pentru a investiga înţelegerile convenite între reprezentanţii sucursalei din Râmnicu Vâlcea a B.T. SA Cluj-Napoca şi administratorul SC L. SRL Râmnicu Vâlcea, procedându-se la anularea efectelor acestei înţelegeri.
În temeiul art. 46 alin. (2) din Legea Concurenţei nr. 21/1996, sesizarea a fost respinsă de Consiliul Concurenţei, pe motiv că nu prezenta suficiente temeiuri de fapt şi de drept, pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei şi a dispune pornirea unei investigaţii.
Pentru intervenţia autorităţii de concurenţă, era necesar ca problemele sesizate şi care urmau a fi analizate, să intre sub incidenţa prevederilor Legii nr. 21/1996, şi anume, să fie încălcate prevederile art. 5 alin. (1), art. 6, art. 13 şi art. 16 din lege.
Or, art. 5 din lege se referă la interzicerea unor practici care împiedică sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, art. 6 din lege interzice folosirea unor poziţii dominante care pot afecta comerţul sau prejudicia pe consumatori, iar art. 13 şi 16 din aceeaşi lege, vizează cazurile de concentrare economică.
Faţă de obiectul reglementării Legii nr. 21/1996, în mod corect a apreciat Consiliul Concurenţei că cele semnalate de SC S. SRL nu prezentau relevanţă din punct de vedere al legislaţiei concurenţei şi nu se regăsesc în nici una din prevederile legii, pentru a constitui motiv de pornire a unei investigaţii.
Faptele semnalate de recurent sunt mai degrabă încălcări ale obligaţiilor contractuale existente între cele două societăţi comerciale şi, eventual, nemulţumiri legate de o posibilă nerespectare de către B.T., a unor reguli prudenţiale emise de Banca Naţională a României.
Aşa zisa „înţelegere" între bancă şi administratorul L., pe care o reclamă recurentul, nu reprezintă o „înţelegere pe verticală", în sensul Legii concurenţei nr. 21/1996, ea fiind de fapt o cerere de anulare a ordinului de plată, formulată de SC L. SRL şi acceptată de bancă, pe motiv că reprezenta o plată nedatorată, din moment ce contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat.
Aşadar, în mod corect a stabilit instanţa de fond că Decizia nr. 470 din 17 noiembrie 2003, emisă de Preşedintele Consiliului Concurenţei, este legală şi temeinică, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a legii şi după administrarea tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, instanţa dovedindu-şi rolul său activ.
De fapt, atât din acţiunea formulată, cât şi din motivele de recurs, rezultă că recurentul-reclamant a încercat să-şi rezolve anumite diferende de natură comercială, prin intervenţia Consiliului Concurenţei, scopul fiind acela de a obţine „probe noi, în vederea unei ulterioare apărări în justiţie a intereselor economice legitime".
Sentinţa atacată fiind legală şi temeinică şi neexistând motive de casare sau modificare dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să respingă recursul, ca nefondat, cu aplicarea şi a art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I., personal şi pentru SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinţei nr. 342 din 18 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 324/2006. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
