ICCJ. Decizia nr. 342/2006. Contencios. Anulare acte de control. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 342/2006
Dosar nr. 538/2005
nr. 2584/1/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2005, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SC I.O. SRL Bucureşti a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 590 din 2 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 794/2003.
Recurenta şi-a întemeiat cererea, pe dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ.
În acest sens, contestatoarea a susţinut că societatea comercială nu face parte dintre agenţii economici plătitori de taxă pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice şi, deci, nu datorează sumele cerute.
A mai susţinut contestatoarea, că avea dreptul vânzării carburanţilor fără taxă.
În continuare, contestatoarea a analizat prin contestaţia în anulare formulată în cauză, Normele metodologice nr. 4566/1999, emise în aplicarea art. 5 din Legea nr. 118/1996 şi a concluzionat că nu datorează nici o sumă de bani, bugetului de stat.
Verificându-se actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin Decizia nr. 590 din 2 februarie 2005, a admis recursul declarat de Ministerul Construcţiilor şi Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei) împotriva sentinţei nr. 33 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat sentinţa atacată şi în fond, a respins acţiunea, ca nefondată.
S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv art. 5 din Legea nr. 118/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 264/2001, întrucât obligaţia calculării şi vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor şi importatorilor, persoane fizice şi persoane juridice, indiferent de forma de organizare.
S-a mai reţinut că reclamanta a achiziţionat carburanţi auto şi a declarat că îi foloseşte pentru consum, în scopul altor activităţi, dar acest lucru nu presupune şi activitatea de revânzare, nefiind, astfel, scutită de la plata cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice, pe baza declaraţiilor cumpărătorilor.
Prin actele încheiate, a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatoarea a prejudiciat Fondul special al drumurilor, astfel că s-a înlăturat ca neconcludentă, concluzia expertizei contabile efectuată în cauză.
Din verificarea actelor cauzei, faţă de contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cerere extraordinară de atac formulată de SC I.O. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 590 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi art. 318 C. proc. civ., ce prevăd cazuri strict limitativ prevăzute de lege.
Aşa cum rezultă din cuprinsul motivării contestaţiei în anulare, contestatoarea face o interpretare a dispoziţiilor legale în materie, care nu au nici o legătură cu cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
De altfel, instanţa s-a pronunţat asupra acestor chestiuni de fond, prin Decizia atacată, astfel încât cererea recurentei urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC I.O. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 590 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 33/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 350/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
