ICCJ. Decizia nr. 3220/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 193 din 6 septembrie 2006, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 457/2000, constatând nelegale dispozițiile acestui act administrativ normativ, în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul municipiului Botoșani, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Botoșani, prin președinte, s-a solicitat anularea dispoziției nr. 68 din 28 martie 2006, emisă de pârât și admiterea contestației împotriva înștiințării de plată nr. 1110 din 13 ianuarie 2006, privind contribuția municipiului Botoșani pentru susținerea sistemului de protecție a copilului pentru anul 2005, cu consecința anulării acestei înștiințări.
Odată cu promovarea acțiunii, reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a H.G. nr. 457/2000, act normativ adoptat în considerarea sistemului de protecție a copiilor și persoanelor majore care beneficiază de protecție în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997 care, însă, a fost abrogat. A mai motivat reclamanta, că O.U.G. nr. 26/1997 a fost abrogată, cu excepția art. 20, iar pe de altă parte, H.G. nr. 457/2000 a fost adoptată în baza art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 12/2001.
Guvernul României, prin adresa nr. 20434 din 14 august 2006, a achiesat la punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor, potrivit căruia, începând cu anul 2005, consiliile locale nu datorează Consiliului Județean, plata contribuțiilor pentru susținerea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate, în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată.
în atare situație și cum Ministerul Finanțelor Publice a operat modificările corespunzătoare în clasificarea bugetară și Anexa nr. II din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, instanța a constatat întemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 457/2000, în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Consiliul Județean Botoșani, apreciind că se impune anularea ei, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se admite excepția de nelegalitate a H.G. nr. 457/2000.
în motivarea recursului s-a susținut că H.G. nr. 457/2000 nu a fost emisă în baza art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, prin menționarea acestui text legiuitorul urmând doar să definească beneficiarii acestui act normativ, respectiv persoana majoră care până la dobândirea capacității depline de exercițiu a beneficiat de ocrotire în sistemul de protecție a copilului și care poate beneficia în continuare, până la împlinirea vârstei de 26 ani, cu condiția continuării studiilor.
Temeiul legal al adoptării H.G. nr. 457/2000 este art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999. Acest act normativ a fost abrogat prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2001, care, însă, a preluat în totalitate prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, prin art. 18, astfel încât acesta reprezintă în prezent temeiul legal al H.G. nr. 457/2000.
Atât prin art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, cât și prin art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2001 se prevede că nivelul contribuției pentru susținerea sistemului de protecție a copilului se stabilește printr-o metodologie aprobată prin hotărâre de guvern, singura metodologie fiind cea aprobată prin actul normativ a cărei legalitate a fost pusă în discuția instanței.
Prin urmare, în opinia recurentului, abrogarea O.U.G. nr. 26/1997 nu are nici un efect asupra H.G. nr. 457/2000, deoarece aceasta nu contravine legii noi, astfel încât nu se poate considera că a fost abrogată în mod implicit.
Mai susține recurentul, că la data de 26 iunie 2004 a intrat în vigoare Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în care la art. 118 a prevăzut în mod expres sursele de finanțare a sistemului de protecție a copilului, text care este în deplină concordanță cu prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 12/2001.
Legea nr. 275/2004 a modificat O.U.G. nr. 12/2001, dar nici cu această ocazie legiuitorul nu a intervenit, în sensul că nu a modificat art. 17 și 18, menținând obligația legală a consiliilor locale de contribuție la sistemul județean de protecție a copilului, acesta fiind temeiul legal al H.G. nr. 457/2000.
Referitor la punctul de vedere al Guvernului, însușit de prima instanță, s-a apreciat că este nerelevant în cauză, fiind exprimat în afara cadrului procesual, la cererea unei părți, fără a se cunoaște problematica speței.
S-a susținut, de asemenea, că în raport cu obiectul litigiului, cerința impusă de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru admisibilitatea examinării legalității unui act normativ, în condițiile acestei proceduri, nu este întrunită, întrucât soluționarea fondului nu depinde de actul administrativ atacat.
în opinia recurentului, sub acest aspect, constatarea nelegalității actului atacat nu influențează soluția pe fondul cauzei, întrucât nu sunt înlăturate prevederile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 272/2004 și cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 12/2001 care prevăd în mod expres obligația consiliilor locale de a contribui la susținerea sistemului de protecție a copilului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 28 septembrie 2006, intimatul-reclamant municipiul Botoșani a arătat, în esență, că în cadrul legislativ actual, consiliile locale nu au temei legal pentru a contribui la bugetul județului pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului, iar consiliile județene nu au temei legal pentru a încasa astfel de contribuții.
S-a susținut, astfel, că H.G. nr. 457/2000 a fost adoptată în temeiul art. 24 din O.U.G. nr. 192/1999, care a fost abrogată prin art. 25 din O.U.G. nr. 12/2001 și ulterior respinsă prin Legea nr. 520/ 2001. H.G. nr. 457/2000 a reglementat modul de finanțare pentru măsurile de protecție a copilului aflat în dificultate, stabilite în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, dar acest sistem de finanțare a fost în vigoare și s-a aplicat numai până la apariția Legii nr. 272/2004 care a modificat radical întregul sistem de protecție a copilului și a stabilit competențe clare și distincte pentru toate autoritățile administrației publice.
Prin urmare, apreciază intimatul-reclamant, este vădit nelegală impunerea consiliilor locale, în baza H.G. nr. 457/2000, la finanțarea unor măsuri de protecție care au fost reglementate de un act normativ abrogat.
Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041C. proc. civ., ținând seama de înscrisurile dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral de care depinde soluționarea litigiului pe fond, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
în cadrul procedurii instituite de acest text, instanța de contencios administrativ legal învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei, cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Din această perspectivă, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității respectivului act, ci doar asupra momentului până la care acesta rămâne în vigoare.
în prezenta cauză, în motivarea excepției de nelegalitate nu s-a invocat contrarietatea actului administrativ normativ atacat în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la data adoptării lui, făcându-se referire doar la o serie de evenimente legislative ulterioare care ar avea ca efect abrogarea H.G. nr. 457/2000.
Soluția de admitere a excepției de nelegalitate adoptată de prima instanță nu s-a bazat pe considerente referitoare la încălcarea cadrului legislativ în vigoare la data adoptării H.G. nr. 457/2000, ci pe reținerea împrejurării că, începând cu anul 2005, comisiile locale nu mai datorează consiliilor județene plata contribuțiilor pentru susținerea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate, în condițiile art. 19 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată, ca efect al unor modificări ulterioare ale cadrului legislativ.
Or, fiind doar un mijloc de apărare supus unei proceduri specifice, excepția de nelegalitate nu poate fi transformată într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii, cum s-a procedat în prezenta cauză.
Examinarea aspectelor ce vizează aplicarea în timp a legii, cu efect asupra identificării normelor juridice incidente raportului de drept dedus judecății, este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea în fond a procesului în cadrul căruia a fost invocată această excepție de nelegalitate.
Reținând, pentru toate aceste considerente, incidența în speță a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ., a admis recursul și a modificat încheierea atacată, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 457/2000, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3244/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3280/2006. Contencios → |
|---|
