ICCJ. Decizia nr. 3223/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3223/2006
Dosar nr. 2470/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 septembrie 2005, reclamantul R.V. a chemat în judecată A.N.P.C., solicitând anularea Ordinului nr. 444 din 17 august 2005, emis de autoritatea pârâtă, reintegrarea în funcţia publică de conducere de director executiv al O.J.P.C. Timiş, deţinută anterior emiterii ordinului şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus de către pârâtă, destituirea sa din funcţia publică de conducere de director executiv al O.J.P.C. Timiş, începând cu data de 18 august 2005, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Reclamantul a arătat că ordinul de eliberare din funcţie este nelegal, întrucât este dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, referatul Comisiei de disciplină fiind întocmit în perioada în care se afla în concediu medical. În opinia reclamantului, ordinul atacat este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, reclamantul a arătat că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (2) lit. b), art. 29 alin. (2) şi art. 31 alin. (3) din HG nr. 1210/2003, solicitând constatarea nulităţii absolute a ordinului atacat, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că afirmaţiile pârâtei nu au corespondent în realitate, întrucât:
- evaluarea funcţionarilor publici care şi-au desfăşurat activitatea pe parcursul anului 2004 din cadrul O.J.P.C. Timiş, conform HG nr. 1209/2003 trebuia desfăşurată în intervalul 1 - 31 decembrie. Întrucât din 29 noiembrie 2004, până în 17 ianuarie 2005, s-a aflat în concediu legal de odihnă, corespunzător anilor 2003 şi parţial 2004, a procedat la efectuarea acestor evaluări începând cu data revenirii sale la serviciu;
- referitor la recuperarea contravalorii convorbirilor telefonice efectuate de către personalul O.J.P.C. Timiş, pentru plafonul legal, fără a se emite decizii de imputare, consideră că nu se impune o asemenea măsură, deoarece depăşirile au fost achitate benevol de personalul O.J.P.C. Timiş, începând cu apariţia OG nr. 80/2001 şi până în prezent, după ce inspectorul cu atribuţii contabile centraliza facturile R. şi C. şi prezenta în şedinţă întregului personal valorile rezultate;
- referitor la afirmaţia privind necomunicarea actelor normative nou apărute şi a tematicilor de control primite de la A.N.P.C., arată că O.J.P.C. Timiş este abonat al EON Program - Legislaţie, care asigură actualizarea on-line a legislaţiei. În fiecare zi la conectarea calculatorului se face o informare on-line despre toate apariţiile actelor legislative, acestea fiind prezentate şi în şedinţele operative de către consilierul juridic al instituţiei. Tematicile de control, transmise de A.N.P.C., se repetă în marea lor majoritate, anual tematicile fiind însoţite de legislaţia care stă la baza controalelor specifice, punctele tratate de inspector neputând fi abordate, fără a se face referire la prevederile legale invocate;
- referitor la tranşarea sarcinilor şi repartizarea reclamaţiilor, învederează instanţei numărul foarte extins al domeniilor în care inspectorii au competenţă, potrivit legii, să cerceteze şi să dispună în consecinţă, O.J.P.C. Timiş şi-a desfăşurat activitatea în ultimii ani acoperind raza judeţului Timiş, în medie cu un număr de 12 inspectori pe an. În cazul acţiunilor întreprinse pe segmente de produse sau servicii neacoperite de specialişti în domeniile respective, au fost nominalizaţi inspectori care să deţină cunoştinţe sau să aibă capacitatea de a trata problematicile respective. De fiecare dată când cercetarea sesizărilor sau controalele tematice au impus sprijinul unor specialişti existenţi în cadrul altor instituţii (R.A.R., Poliţie, Garda Financiară ş.a.) a solicitat colaborarea şi s-au întocmit documente de control comune. De fiecare dată a ţinut cont de pregătirea şi specializarea inspectorilor disponibili în ziua respectivă, de inspectorii aflaţi în alte acţiuni, solicitând chiar revenirea din concedii de odihnă sau refuzând plecarea acestora în zile libere sau concedii, dacă situaţia impunea această măsură. Inspectorii care au primit din partea sa vreo dispoziţie nelegală, care să aducă o atingere dreptului acestora la opinie, aveau dreptul să refuze în scris şi motivat executarea ordinului sau dispoziţiei date conform legii;
- regulamentul de ordine interioară a fost întocmit şi aprobat de conducerea instituţiei, fiind semnat şi ştampilat, regăsindu-se şi la avizierul instituţiei aflat în secretariat. Regulamentul de organizare şi funcţionare O.J.P.C. Timiş a fost structurat şi redactat prin grija consilierului juridic. Modificarea structurii la nivelul O.J.P.C. Timiş a fost adus la cunoştinţa angajaţilor din 5 aprilie 2005;
- în ceea ce priveşte lipsa actelor justificative pentru mobilierul existent în biroul său, reclamantul contestă netemeinicia acestei afirmaţii, având în vedere că la data de 11 februarie 2004 s-a încheiat un contract de comodat între SC B. SRL şi O.J.P.C. Timiş, prin care se da în folosinţa celui din urmă mobilierul în discuţie. Mobilierul nu putea fi înregistrat în patrimoniul O.J.P.C. Timiş, întrucât acesta este în continuare proprietatea comodatului;
- în ceea ce priveşte utilizarea locaţiilor bugetare, arată că în cadrul O.J.P.C. Timiş nu se regăseşte la nivelul organigramei un post de portar. Ca atare, s-au înregistrat cazuri când persoane aflate în stare de ebrietate au intrat în instituţie, perturbând activitatea inspectorilor şi chiar furturi de bunuri şi efecte personale aflate pe birouri. Având în vedere aceste aspecte, în urma afişării unei oferte, s-a procedat la selectarea SC Z.C. SRL, pentru asigurarea zilnică a unui angajat care să controleze accesul persoanelor străine în instituţie. Referitor la eficienţa acestui serviciu, menţionează faptul că la câteva zile după expirarea contractului s-a înregistrat un nou furt dintr-un birou;
- procesele-verbale de constatare a contravenţiilor sunt verificate periodic. În data de 29 mai 2002, ca urmare a verificărilor efectuate de către echipa de audit intern a A.N.P.C., s-a încheiat procesul-verbal care, la cap. IV „concluzii şi recomandări", prevede că este necesar o atenţie deosebită în ceea ce priveşte verificarea corectitudinii lucrărilor executate. Ca urmare, a emis nota internă nr. 1099 din 3 iunie 2002, prin care a stabilit ca inspectorul şef adjunct, B.I., să asigure în permanenţă, verificarea întocmirii proceselor-verbale şi a corecţiei încadrării în legislaţia specifică. Inclusiv reclamantul, în calitate de inspector şef, ulterior director executiv, a procedat în repetate rânduri, la efectuarea verificărilor proceselor-verbale întocmite de inspectori, aceste aspecte fiind consemnate şi în procesele-verbale ale şedinţelor operative;
- toate petiţiile şi sesizările sunt preluate şi înregistrate într-un registru special de către referentul cu atribuţii în fişa postului, după care sunt prezentate directorului executiv, în lipsa directorului executiv adjunct, spre a fi repartizate inspectorilor. Această operaţiune se efectua zilnic, mapa de corespondenţă pentru ziua respectivă fiind transmisă referentului care înmâna inspectorilor, sub semnătură, sesizările respective. Conducătorul instituţiei cumula toate sesizările care se referă la acelaşi agent economic, repartizându-le conform priorităţilor specifice. De asemenea, conducătorul instituţiei trebuia să planifice efectuarea controalelor la acelaşi agent economic, dar fără a bloca activitatea acestuia. Prioritatea zero pentru O.J.P.C. Timiş a fost tratarea, în aceeaşi zi sau cel mult a doua zi a reclamaţiilor consumatorilor pe probleme alimentare, produse şi servicii de alimentaţie publică, în acest sens inspectorii fiind solicitaţi la orice oră din zi şi în orice zi a săptămânii, aşa cum reiese şi din condicile de prezenţă, evidenţa orelor suplimentare şi documentele încheiate. Pe de altă parte, OG nr. 27/2002 prevede posibilitatea prelungirii termenului iniţial de 30 de zile oferit de lege pentru a răspunde petentului, în situaţia în care se prezintă motive care impun o prelungire a acestui termen. Prelungirea se poate face cu încă 60 de zile. Afirmaţia pârâtei privind declanşarea unor toxiinfecţii alimentare, drept consecinţă a ineficienţei actului de control, este tendenţioasă şi nefondată, deoarece în cei patru ani cât a ocupat funcţia de director executiv, nu s-a înregistrat nici un caz de acest gen;
- procedura generală de control a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de constatare a contravenţiilor a fost emisă de A.N.P.C. şi este reglementată de OG nr. 21/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 37/2003. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, agentul economic trebuie să facă dovada remedierii deficienţelor printr-o declaraţie scrisă pe proprie răspundere. Acţiunile de control sunt cuantificate în rapoarte şi sinteze transmise A.N.P.C., periodic, reverificându-se agenţii economici la care s-au constatat încălcări ale legislaţiei, eficienţa instituţiei fiind dovedită prin intrarea acestor agenţi în legalitate;
- în calitate de director executiv a participat la efectuarea unui număr foarte mare de acţiuni de control împreună cu echipe de inspectori, în cazuri deosebite sau la solicitarea acestora, conform atribuţiilor menţionate în fişa postului. De fiecare dată s-a stabilit în comun, în baza probelor şi a constatărilor efectuate, sancţiunea care urmează a fi aplicată;
- în ceea ce priveşte planul de control, arată că acţiunile de control sunt coordonate conform planului stabilit la nivel de A.N.P.C., prin programarea prealabilă pentru semestrul următor a tematicilor de control. Inclusiv, concediile de odihnă ale inspectorilor se planificau anterior, astfel încât să se asigure desfăşurarea tematicilor de control de către personalul specializat în domeniile respective. Planul tematic era completat zilnic de acţiuni urgente, potrivit reclamaţiilor înregistrate şi a solicitărilor organelor de control, împreună cu care se tratau priorităţile de rang zero. Instituţia condusă de reclamant, prin specificul ei, este o instituţie operativă, necesitând disponibilitate permanentă din partea personalului, împrejurare cunoscută de aceştia la data angajării;
- A.N.P.C. are la nivelul naţional serviciu de contabilitate, în judeţe însă, există doar un inspector cu atribuţii contabile. Raportul Curţii de Conturi a judeţului Timiş nr. S74 din 23 martie 2005 a stabilit drept persoană răspunzătoare pe d-na inspector I asistent I.M., cu atribuţii de control contabilitate şi resurse umane. Pe de altă parte, prin deficienţele din activitatea inspectorului, parţial remediate, în timpul controlului, nu s-au adus prejudicii de nici un fel instituţiei sau patrimoniului O.J.P.C. Timiş;
- cele două numere de telefon mobil, fac parte dintr-un abonament încheiat pe numele său pentru care, încă de la încheierea contractului cu firma C., în urmă cu 10 ani, sub forma unei convenţii de grup, deţinătorii cartelelor telefonice au suportat integral costurile abonamentului şi al convorbirilor;
- în ceea ce priveşte lipsa unor procese-verbale preluate sub semnătură de către un inspector, precizează faptul că în urma prezentării demisiei, acesta nu s-a mai prezentat în vederea predării documentelor şi a încheierii fişei de lichidare. Drept urmare, s-a emis Decizia nr. 31 din 22 aprilie 2004 şi s-a constituit o comisie care avea sarcina inventarierii proceselor-verbale regăsite în fostul birou al directorului. Au fost declarate pierdute documentele cu seriile neregăsite în urma cercetării comisiei;
- desemnarea persoanei din cadrul O.J.P.C. Timiş, care să acorde viza C.F.P., s-a făcut cu acordul scris al A.N.P.C. nr. 1152 din 29 septembrie 2004, persoana nominalizată fiind singura angajată care poseda cunoştinţe de specialitate (economico-financiare) ca urmare a studiilor contabile efectuate;
- garanţiile materiale pentru gestionarul nominalizat, conform Legii nr. 22/1969 nu au putut fi constituite fără acceptul scris al persoanei în cauză, aceasta refuzând în primă fază, această sarcină, invocând obiecţiuni datorate lipsei de pregătire profesională corespunzătoare, ulterior nemaiprezentându-se la birou, pe considerente medicale. Referitor la mobilierul aflat în biroul său, precizează că datorită nealocării de fonduri în vederea achiziţionării de obiecte de inventar, mijloace fixe, a acceptat încheierea unor contracte de comodat pentru mobilier, acestea rămânând în proprietatea comodantului O.J.P.C. Timiş, folosindu-l până în momentul soluţionării problemelor financiare;
- sancţiunile aplicate şi măsurile dispuse prin procesele-verbale de constatare a contravenţiilor sunt stabilite direct de către echipa care a participat la efectuarea controlului. Directorul instituţiei nu poate interveni, nu poate modifica un proces-verbal încheiat, doar instanţa de judecată poate anula în tot sau în parte procesele-verbale, mai arată reclamantul.
În cauză, pârâta A.N.P.C. a formulat întâmpinare şi precizarea la întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că Ordinul nr. 444 din 17 august 2005, precum şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, sunt emise cu respectarea dispoziţiilor HG nr. 1210/2003, HG nr. 1209/2003, Ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii nr. 399/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 7/2004, Legea nr. 82/1991.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 18/PI din 23 ianuarie 2006, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului R.V., reţinând, în esenţă, că raportat la abaterile de la îndatoririle legale sau cele rezultate din fişa postului reclamantului, neinfirmate prin probe de către acesta, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cele ale Legii nr. 188/1999, precum şi ale Legii nr. 554/2004.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, R.V. susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut nelegalitatea ordinului de eliberare din funcţie, în raport cu dispoziţiile art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999 şi cele ale art. 35 din aceeaşi lege.
Astfel, arată recurentul-reclamant, nu s-a avut în vedere că era în incapacitate temporară de muncă în perioada 27 iunie 2005 - 11 iulie 2005, potrivit certificatelor de concediu medical, perioadă în care s-a efectuat cercetarea prealabilă de către Comisia de disciplină, cu încălcarea dispoziţiilor legale, nefiind posibilă audierea sa ,pentru a se respecta dreptul său la apărare.
În opinia recurentului-reclamant, ordinul atacat este lovit de nulitate absolută, întrucât cercetarea prealabilă s-a desfăşurat cu încălcarea art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, precum şi a HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea Comisiilor de disciplină şi a Comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, referatul comisiei de disciplină fiind întocmit în perioada când se afla în concediu medical.
De asemenea, arată recurentul-reclamant, deşi art. 28 alin. (2) lit. b) din HG nr. 1210/2003 impune ca activitatea de cercetare a abaterii disciplinare să cuprindă audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării, iar art. 20 alin. (2) reglementează situaţia în care funcţionarul probei refuză să se prezinte la audiere sau să semneze vreo declaraţie, totuşi, nu s-a avut în vedere că nu s-a putut prezenta la audieri din cauza incapacităţii temporare de muncă, fiind vorba despre o lipsă justificată, neputându-se face dovada vreunui refuz din partea sa. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât a anunţat atât în cursul cercetării că are probleme medicale şi nu se poate prezenta, cât şi la ieşirea din spital, prin prezentarea de certificate medicale.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că instanţa de fond nu a reţinut nici faptul că necomunicarea actului de sesizare al Comisiei de disciplină atrage nulitatea sancţiunii potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din HG nr. 1210/2003.
Mai mult, arată recurentul-reclamant, nu s-a făcut dovada unor abateri disciplinare repetate şi nici a unor abateri disciplinare grave, având în anul precedent calificativul „excelent" şi i s-au acordat mai multe diplome de merit pentru participarea la conferinţe internaţionale pe domenii, sentinţa atacată fiind, deci, pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
În plus, arată recurentul-reclamant, la individualizarea sancţiunii disciplinare nu s-a ţinut seama nici de dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, recurentul-reclamant susţine că şi în ipoteza în care ar fi existat motive reale pentru destituirea sa, în baza art. 941 introdus în Legea nr. 188/1999, prin OUG nr. 284/2000, aprobată prin Legea nr. 661/2001, prin ordinul atacat trebuia să fie trecut pe o funcţie publică de execuţie corespunzătoare, în condiţiile legii.
Referitor la faptele pe care pârâta le-a reţinut în sarcina sa, ca fiind abateri disciplinare, recurentul-reclamant apreciază că acestea nu au corespondent în realitate şi reiterează în detaliu motivele acţiunii sale şi arătate în cele ce preced.
La data de 19 aprilie 2006, recurentul-reclamant şi-a completat motivele de recurs, arătând că nu a fost citat pentru termenul de 4 iunie 2005, când s-a depus la dosar o confirmare de primire ce constituie un fals grosolan, iar comisia de disciplină a considerat procedura de citare îndeplinită, fără să constate lipsa de autenticitate a semnăturii sale şi fără să aibă în vedere precaritatea sănătăţii sale, privându-l de un drept constituţional, dreptul la apărare.
Referitor la certificatele medicale contestate, recurentul-reclamant arată că depune la dosar adresa nr. 6259 din 14 aprilie 2006 din partea Casei Judeţene de Pensii Timiş, prin care se confirmă valabilitatea acestora.
De asemenea, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei şi copia denunţului penal privind falsul şi uzul de fals produs de un autor necunoscut prin semnarea în numele său în calitate de destinatar al citaţiei sale la audierea la Comisia de disciplină pentru termenul de 4 iulie 2005.
În cauză, a formulat întâmpinare intimata-pârâtă A.N.P.C., solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală şi temeinică.
Examinând cauza, în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză actul atacat a fost emis la data de 17 august 2005, dată pentru care recurentul-reclamant nu a pretins şi nici nu a făcut dovezi că ar fi fost în concediu medical, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999 şi nici cele ale art. 35 din Legea nr. 188/1999.
Prin actul atacat s-a dispus destituirea din funcţia publică de conducere a recurentului-reclamant, începând cu data de 18 august 2005, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, prezentându-se în detaliu faptele considerate a fi abatere disciplinară, precizându-se, totodată, pe de o parte, că, deşi legal citată, persoana cercetată nu s-a prezentat la audieri, comisia de disciplină fiind în imposibilitate de o audia, iar, pe de altă parte, că nu au fost înregistrate obiecţii cu privire la Referatul întocmit în baza art. 30 din HG nr. 1210/2003, astfel cum rezultă din procesul-verbal al Comisiei de disciplină.
Este necontestat că dreptul la apărare este un drept constituţional garantat, dispoziţie în concordanţă deplină cu reglementările internaţionale privind drepturile omului precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În cauză însă, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acest drept a fost garantat pe parcursul procedurii prealabile.
Desigur, în situaţia în care recurentul-reclamant va dovedi falsul invocat privind confirmarea de primire a citaţiei la audieri are posibilităţi legale de a acţiona, eventualele remedii neputând fi aplicate prin prezenta cale de atac.
De altfel, prin adresa Poliţiei municipiului Timişoara - Biroul de investigaţii criminale se comunică doar stadiul investigaţiilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288, 290 şi 291 C. pen., în dosarul nr. 3955/P/2006.
Semnificativ este şi faptul că, deşi la data de 5 august 2005, recurentul-reclamant a primit Referatul Comisiei de disciplină, dată la care nu a susţinut iniţial că era în concediu medical, totuşi nu a formulat nici un fel de obiecţiuni la acesta.
Mai mult, în acţiunea introductivă, recurentul-reclamant nici nu a susţinut falsitatea confirmării de primire, ci a arătat că, în opinia sa, „Comisia de disciplină a apreciat incapacitatea sa temporară de a munci ca fiind o lipsă nejustificată".
În condiţiile mai sus arătate, Înalta Curte constată în baza probatoriului actual că cel puţin pentru termenul de audiere din 4 iulie 2005 au fost îndeplinite prevederile art. 25 şi art. 31 alin. (3) din HG nr. 120/2003, cu atât mai mult, cu cât certificatele medicale au fost înregistrate la O.J.P.V.C. Timiş, ulterior întocmirii referatului de finalizare a cercetării efectuate de Comisia de disciplină.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că şi acestea sunt nefondate.
Astfel, deşi recurentul-reclamant susţine că afirmaţiile intimatei-pârâte privind faptele reţinute în sarcina sa, ca fiind abateri disciplinare, nu au corespondent în realitate, totuşi, din analiza făcută acestora, atât în acţiune, cât şi în motivele de recurs, chiar de către R.V., rezultă că în general situaţia de fapt se prezintă în sensul celor reţinute de autoritatea pârâtă şi de instanţa de fond, recurentul-reclamant invocând, însă, fie faptul că în perioada în care trebuia să ia anumite măsuri, se afla în concediu de odihnă, fie că acestea erau de competenţa inspectorilor, excedând atribuţiile prevăzute în fişa postului său, fie că procedurile de soluţionare a problemelor erau altele decât cele reţinute de intimata-pârâtă.
Într-adevăr, conform art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, la individualizarea sancţiunii disciplinare trebuie să se ţină seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi şi că sancţiunea disciplinară de destituire din funcţia publică prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. e) este ultima şi cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare. Numai că în cauză s-a avut în vedere faptul că recurentul-reclamant deţinea o funcţie de conducere, iar dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, trebuie aplicate în raport cu atribuţiile corespunzătoare acestei funcţii, avându-se în vedere nu doar încălcarea acestora, ci şi consecinţele acestor încălcări.
Este de necontestat că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici de conducere organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) din lege.
În cauză, exemplificativ în acest sens este faptul, recunoscut, de altfel, de recurentul-reclamant, că deşi evaluarea funcţionarilor publici care şi-au desfăşurat activitatea pe parcursul anului 2004 în cadrul O.J.P.C. Timiş, conform HG nr. 1209/2003, trebuia desfăşurată în intervalul 1 - 31 decembrie 2004, totuşi R.V. a apreciat ca legală măsura de a desfăşura această activitate după întoarcerea sa din concediul de odihnă pe care l-a luat pe perioada 29 noiembrie 2004 - 17 ianuarie 2005. Desigur, funcţionarul are dreptul de a-şi lua concediu de odihnă, dar cel ce deţine o funcţie de conducere trebuie să se raporteze şi la consecinţele cumulării unui număr atât de mare de zile de concediu de odihnă faţă de principiile unui management eficient. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât era singurul în măsură să efectueze evaluarea.
Faptul că în anul anterior recurentul a obţinut calificativul „excepţional", nu poate fi prin el însuşi un motiv de a-l exonera pe recurentul-reclamant de răspunderea pentru majoritatea încălcărilor atribuţiilor de serviciu reţinute în sarcina sa, încălcări ce dovedesc existenţa unui management defectuos, iar argumentele aduse de recurentul-reclamant în apărarea sa sunt în mare parte nedovedite.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la neaplicarea dispoziţiilor art. 941 introdus în Legea nr. 188/1999 prin OUG nr. 284/2000, aprobată prin Legea nr. 661/2001, este de observat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 (M. Of. nr. 251/22.03.2004), în temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, Înalta Curte constată, în baza întregului material probator administrat în cauză, că recurentul-reclamant nu a reţinut că toate atribuţiile prevăzute în fişa postului referitoare la funcţia de conducere ce o deţinea, trebuiau realizate în baza dispoziţiilor imperative ale art. 12 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei civile nr. 18/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3222/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3225/2006. Contencios → |
|---|
