ICCJ. Decizia nr. 3304/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3304/2006

Dosar nr. 18414/33/2005

Şedinţa publică din 10 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 123 din 27 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.I., a dispus anularea hotărârii nr. 18.170 din 17 august 2005, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 1 octombrie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2005.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta a făcut dovada că s-a strămutat cu mama sa din comuna Savadisla, din motive de persecuţie etnică, în cursul lunii octombrie a anului 1942, în Cluj, ca urmare a Dictatului de la Viena şi că este beneficiara prevederilor Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond, greşit a acordat calitatea de refugiată din motive de persecuţie etnică, a reclamantei, arătând că aşa zisul refugiu a avut loc în octombrie 1942, din localitatea Savadisla, localitate aflată sub administraţia Statului român şi că schimbul de domiciliu nu a fost urmare a persecuţiei etnice.

Analizând motivele de recurs, soluţia instanţei de fond, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.

Din declaraţia martorului F.A., dată în faţa instanţei de fond, rezultă că acesta s-a născut în comuna Savadisla, aceeaşi localitate cu cea a reclamantei şi, ca urmare a Dictatului de la Viena, această localitate a rămas în componenţa teritorială a Statului român, deşi majoritatea populaţiei era maghiară.

A mai arătat că în acea perioadă existau persecuţii etnice, atât din partea populaţiei maghiare, cât şi române şi că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, în localitatea Cluj.

Pentru considerentele precizate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 123 din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3304/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs