ICCJ. Decizia nr. 34/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 34/2006
Dosar nr. 8474/2004
nr. 27593/1/2004
Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 mai 2004, reclamanta U.S.H. a chemat în judecată C.N.E.A.A., solicitând anularea hotărârilor emise de acesta cu nr. 822 din 8 aprilie 2004 şi nr. 1049 din 11 mai 2004, precum şi restituirea sumei de 527.364.000 lei, reprezentând taxe de autorizare nedatorate.
În motivarea cererii, sale, reclamanta a arătat că în mod nejustificat, pârâtul a hotărât neautorizarea funcţionării formei de învăţământ la distanţă pentru specializările Sociologie - Psihologie şi Filosofie -Jurnalism, întrucât organizarea acestei forme este de competenţa exclusivă a conducerii instituţiei de învăţământ.
Prin sentinţa civilă nr. 2230 din 19 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia de prematuritate a acţiunii şi pe fond, a respins acţiunea reclamantei, considerând că potrivit legii, evaluarea programelor pentru forma de învăţământ la distanţă este obligatorie şi cade în sarcina C.N.E.A.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, U.S.H. care a invocat drept cauză de nulitate, neconcordanţa dintre dispozitivul şi minuta acestei hotărâri, neconcordanţă determinată de lipsa din minută a menţiunii „Universităţii Spiru Haret", atunci când respinge cererile conexe, precum şi pentru nerespectarea normelor procedurale referitoare la soluţionarea excepţiilor, invocând în acest sens, faptul că instanţa nu a soluţionat excepţia prematurităţii. anterior soluţionării fondului.
Pe fondul pricinii, reclamanta a criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti. pentru interpretarea greşită a normelor legale. în conformitate cu care pentru aplicarea formei de învăţământ la distanţă nu este necesară obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Astfel, cazurile de nulitate invocate de recurentă nu sunt fondate; între minuta şi dispozitivul sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, nu numai că nu sunt neconcordanţe, dar ambele reflectă întocmai modul de soluţionare a pricinii. Faptul că în minută nu se mai menţionează numele reclamantei, atunci când se dispune respingerea cererilor sale, nu constituie o cauză de nulitate.
Nici încălcarea normelor de procedură nu rezultă. Nu numai că recurentul nu indică care anume reguli au fost încălcate, dar soluţionarea excepţiei de prematuritate odată cu fondul, determinată, de altfel, de faptul că nu putea fi făcută decât în contextul acestuia, nu contravine nici unei norme procedurale.
În ce priveşte fondul cauzei, urmează a se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 84/1995 şi art. 3 din HG nr. 1011/2001, instituţiile de învăţământ au competenţa exclusivă de a organiza forma de învăţământ la distanţă, în specializările pentru care au autorizare.
Ceea ce, însă, este obligatoriu, este evaluarea academică a programelor de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă conform art. 17 din HG nr. 1011/2001, evaluare care se face în baza procedurii instituite de Legea nr. 88/1993.
De altfel, în acest sens au fost întocmite rapoartele C.N.E.A.A., care au reţinut în urma evaluării de către Comisiile de specialitate, că forma de studiu solicitată nu îndeplineşte standardele obligatorii şi criteriile prevăzute de Legea nr. 88/1993, art. 18 şi HG nr. 1011/2001.
Astfel fiind şi cum competenţa de evaluare aparţine exclusiv C.N.E.A.A., prin comisiile sale specializate, iar procedura de evaluare a programelor de studiu pentru forma de învăţământ la distanţă este obligatorie, legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca nelegală, acţiunea reclamantei în anularea actelor emise de C.N.E.A.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.S.H. împotriva sentinţei civile nr. 2230 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 335/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 353/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
