ICCJ. Decizia nr. 3504/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3504/2006

Dosar nr. 11562/1/2006

Şedinţa publică din 18 octombrie 2006

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1834 din 23 mai 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind calificarea măsurii de eliberare din funcţie a intimatului J.I., ca sancţiune disciplinară.

În baza aceloraşi prevederi legale, contestatorul a solicitat anularea hotărârii instanţei de recurs şi pentru dezlegarea dată cu privire la reorganizarea persoanei juridice, la echivalarea eliberării din funcţie cu o sancţiune disciplinară şi la drepturile băneşti acordate intimatului, susţinând că aceasta este rezultatul unor greşeli materiale. Dezvoltând acest motiv de contestaţie, autoritatea contestatoare a arătat că instanţa de recurs a menţinut eronat obligaţia sa de a-l reîncadra pe intimat, deşi nu mai are competenţa de numire a lucrătorilor din cadrul Serviciilor publice comunitare şi a acordat drepturi băneşti, fără a preciza până la ce dată şi care sunt diferenţele salariale avute în vedere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, prezenta contestaţie în anulare, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanţei de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de casare.

Contestatorul a invocat neîntemeiat omisiunea instanţei de recurs, de a cerceta motivul de recurs privind calificarea juridică dată eliberării din funcţie a intimatului J.I.

Instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate în recurs, inclusiv asupra celor care vizau natura juridică a măsurii de eliberare din funcţie a intimatului, iar interpretarea dată în raport cu starea de fapt şi cu normele juridice incidente, nu poate fi contestată în condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare este, de asemenea, neîntemeiat, pentru că nu s-a dovedit existenţa unor greşeli materiale, în sensul de neregularităţi privind actele de procedură şi care să fi fost determinante pentru soluţia dată recursului.

Motivele invocate de contestator se referă, în realitate, la fondul cauzei şi din acest considerent, nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac exercitată pentru retractarea unei hotărâri irevocabile.

În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 1834 din 23 mai 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3504/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs