ICCJ. Decizia nr. 3509/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3509/2006
Dosar nr. 13002/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 septembrie 2005, la Tribunalul Buzău, reclamantul O.N.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu SC V.A. SA şi SC C.C. SA, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între cele două pârâte şi autentificat sub nr. 4171 din 8 decembrie 2004.
La termenul de judecată din 10 aprilie 2006, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M09 nr. 0120 din 22 iunie 1994, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în favoarea pârâtei SC V.A. SA, pentru suprafaţa de 17.291 mp teren aferent Ansamblului Conacului M., suprafaţă ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat.
Prin încheierea din 8 mai 2006, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a suspendat cauza şi a trimis dosarul, Curţii de Apel Ploieşti, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 11 august 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Instanţa a reţinut că acest teren face parte, împreună cu clădirile aferente, din Conacul M., formând împreună cu acestea un ansamblu, astfel cum este reglementată această noţiune de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice.
A mai reţinut instanţa că în urma demersurilor făcute de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi de Ministerul Culturii, Consiliul Împuterniciţilor Statului de la SC V.A. SA, în şedinţa din 31 martie 1992, a dispus trecerea ansamblului în administrarea Direcţiei Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi diminuarea patrimoniului societăţii cu suma de 14.658 lei, achitată de către Direcţia Monumentelor cu factura nr. 32/2178 din 5 mai 1992.
Aşa fiind, în condiţiile în care, la data întocmirii documentaţiei necesare emiterii certificatului de proprietate, terenul în litigiu nu mai făcea parte din patrimoniul unităţii pârâte, instanţa a considerat că aceasta nu poate invoca în beneficiul ei dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1991, potrivit căruia terenurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că prin emiterea certificatului contestat, s-au încălcat dispoziţiile HG nr. 834/1991, atât ale art. 1, terenul în litigiu nefiind necesar desfăşurării activităţii înscrise în obiectul declarat de activitate al pârâtei, cât şi ale art. 3, potrivit căruia sunt oricum exceptate de la dispoziţiile art. 1, terenurile care fac parte din domeniul public, aşa cum este şi cazul terenului aferent Ansamblului Istoric M.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs, pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, SC V.A. SA Buzău şi SC C.C. SA Buzău.
În recursul său, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, susţinând că premisa de la care porneşte hotărârea instanţei de fond, este greşită, întrucât prin hotărârea nr. 8 din 31 martie 1002 a Consiliului Împuterniciţilor Statului s-au transmis intimatului-reclamant, numai clădirile, gardul şi reţeaua electrică a Ansamblului Istoric M., nu şi terenul aferent acestora, teren care intrase în proprietatea recurentei-pârâte SC V.A. SA, prin efectul Legii nr. 15/1990.
În acest context s-a susţinut că certificatul contestat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 1 şi 3 din HG nr. 834/1991, dată în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, întrucât terenul în litigiu nu făcea parte, la data emiterii actului contestat, din domeniul public, fiind proprietatea pârâtei, necesară desfăşurării obiectului de activitate declarat al acesteia.
La rândul lor, recurentele SC V.A. SA şi SC C.C. SA, au susţinut, de asemenea, că terenul aferent Ansamblului M. este proprietatea privată a celei dintâi, prin efectul Legii nr. 15/1990 şi nu a fost transferat niciodată în domeniul public al statului, astfel încât, în mod legal, a făcut obiectul transferului de proprietate dintre cele două societăţi comerciale, fiind vorba de un imobil aflat în circuitul civil.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cenzurată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie.
În conformitate cu principiul enunţat în art. 1 C. civ., potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă", dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în speţă ale art. 4 din lege, se aplică actelor administrative individuale comunicate sau publicate după data intrării ei în vigoare, respectiv după 6 ianuarie 2005, până la această dată fiind aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare la data respectivă.
Acesta este şi cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M09 nr. 0120, a cărui nelegalitate se invocă în cauza de faţă, emis la 22 iunie 2004.
În raport cu cele expuse, Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa atacată şi va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a certificatului contestat, fără a mai analiza motivele de recurs invocate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, SC V.A. SA Buzău şi SC C.C. SA Buzău împotriva sentinţei civile nr. 161 din 11 august 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge excepţia de nelegalitate invocată de O.N.M.I., ca inadmisibilă.
Obligă intimatul-reclamant O.N.M.I. să plătească recurentei SC V.A. SA Buzău, suma de 10.500.000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3507/2006. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3510/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
