ICCJ. Decizia nr. 3515/2006. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3515/2006
Dosar nr. 4658/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 487/CA din 29 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa - Direcţia Control Fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C.S. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Control Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa şi a obligat pârâţii la plata sumei de 1.542.737,63 RON daune, din care 689.202 RON reprezentând dobânda legală şi 853.535,63 RON reprezentând indicele de inflaţie, calculate la suma de 9.338.464.173 ROL.
În motivarea sentinţei se reţine că la 20 ianuarie 2000, reclamanta SC C.S. SRL Constanţa a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, rambursarea sumei de 9.338.464.173 lei reprezentând T.V.A. pentru perioada august - octombrie 2000, cerere ce i-a fost refuzată de organul fiscal; prin sentinţa civilă nr. 202/CA din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 323 din 30 septembrie 2003 şi procesul-verbal din 25 septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, respectiv, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, dispunând restituirea sumei de 9.338.464.173 lei T.V.A. rambursabil. Hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva acesteia, prin Decizia nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar suma la a cărei restituire au fost obligaţi pârâţii, a fost plătită reclamantei la data de 28 februarie 2005.
Instanţa de fond a apreciat că potrivit principiilor cuprinse în art. 1073 şi 1084 C. civ., reclamanta este îndreptăţită la acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin lipsirea de folosinţa sumei menţionate, prejudiciu constând în dobânda legală şi actualizarea sumei în raport cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data exigibilităţii creanţei (20 decembrie 2000, dată indicată în procesul-verbal din 25 septembrie 2001, de către Direcţia Control Fiscal Constanţa) şi până la achitarea efectivă a sumei, respectiv 31 ianuarie 2005. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit de instanţă, în baza raportului de expertiză efectuat în cauză, la suma totală de 1.542.737,63 RON, pentru perioada menţionată.
Excepţia tardivităţii acţiunii invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că prin introducerea acţiunii având ca obiect restituirea sumei principale (9.338.464.173 ROL), cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru obligaţiile accesorii a fost şi el întrerupt, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, atât faţă de faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută, cât şi pentru faptul că dreptul la acţiune al reclamantei era prescris, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor a fost în mod greşit respinsă de instanţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că raportul de expertiză contabilă este lovit de nulitate absolută, deoarece expertul nu a convocat părţile la efectuarea expertizei contabile, aceasta având loc pe data de 18 octombrie 2005, iar convocarea fiind primită de pârâta-recurentă pe data de 19 octombrie 2005.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei pentru accesoriile debitului principal, pârâta-recurentă arată că acţiunea este formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar conform dispoziţiilor acestui act normativ cererea de despăgubiri se adresează instanţelor de contencios administrativ în termen de un an de la data emiterii actului administrativ; în speţă, cererea de despăgubiri a fost formulată în luna mai 2005, iar actul administrativ anulat ca nelegal a fost emis la 29 septembrie 2001, deci în urmă cu aproximativ patru ani.
În privinţa calităţii procesuale pasive, recurenta-pârâtă arată că potrivit dispoziţiilor art. 33 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine organului fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului, astfel că în speţă calitatea de pârâtă revine Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Constanţa.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea apreciază ca fiind întemeiat motivul de recurs referitor la prescripţia dreptului la acţiune - excepţia de ordine publică peremptorie şi dirimantă, a cărei admitere face inutilă analiza celorlalte excepţii invocate în cauză.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data judecării acţiunii în anularea actelor administrative care au generat dreptul la despăgubiri al reclamantei, „în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii de anulare, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei".
În speţă, reclamanta-intimată a formulat acţiune în justiţie pentru anularea deciziei nr. 323 din 30 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a procesului-verbal din 25 septembrie 2001, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Direcţia de Control Fiscal şi pentru despăgubiri reprezentând T.V.A. neacceptat la deducere, iar prin sentinţa civilă nr. 202/CA din 22 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 462 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea actelor administrative menţionate şi restituirea sumei de 9.338.464.173 lei, reprezentând T.V.A. rambursabil. Hotărârea judecătorească a fost executată la data de 28 februarie 2005.
Faţă de situaţia de fapt prezentată, introducerea unei acţiuni ulterioare la 3 iunie 2005, având ca obiect plata dobânzii legale şi a diferenţei de valoare rezultând din indicele de inflaţie, sume accesorii T.V.A. rambursabil de 9.338.464.173 lei, este tardivă, deoarece aceste elemente ale prejudiciului erau cunoscute reclamantei, încă de la data formulării acţiunii în anularea actelor administrative şi de restituire a sumei principale. Dreptul la acţiune pentru restituirea sumelor accesorii (dobânzi şi devalorizarea rezultând din inflaţie) s-a născut odată cu dreptul la acţiune pentru restituirea T.V.A., aceste sume accesorii fiind determinabile prin aplicarea dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie la suma principal, în funcţie de data plăţii.
Astfel, Curtea apreciază că dreptul la acţiune al reclamantei-intimate s-a născut în anul 2001, fiind exercitat abia în anul 2005, acţiunea fiind tardivă faţă de prevederile Decretului nr. 167/1958, care prevede un termen de prescripţie de 3 ani.
În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, acest efect întreruptiv se referă la acele sume ce formează obiectul cererii de chemare în judecată (în speţă al acţiunii promovate în anul 2001), iar nu la sume ce nu au făcut obiectul acelei acţiuni.
Pentru considerentele menţionate, Curtea apreciază că acţiunea a fost tardiv formulată, astfel că în temeiul art. 304 pct. 9, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, modificându-se hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 487/CA din 29 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi respinge acţiunea, ca fiind tardivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3514/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3516/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
