ICCJ. Decizia nr. 3516/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3516/2006
Dosar nr. 5206/1/2006
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC Ş.I. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 70 din 20 martie 2003 şi, în parte, a procesului-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003, respectiv cap. III pct. 1 lit. a), prin care s-a stabilit în sarcina societăţii, o diferenţă de 667.932.358 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere de 873.587.434 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 56.689.397 lei aferente T.V.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1554 din 28 iunie 2004, a admis în parte acţiunea.
Instanţa de fond a anulat actele administrative atacate pentru suma de 10.794.000 lei reprezentând T.V.A. şi a dispus restituirea acestei sume, constatând prescris dreptul pârâtului de a solicita plata taxei pe perioada octombrie 1997 - februarie 1998.
Totodată, a respins cererea de anulare a actelor administrative atacate pentru restul sumei de plată cu titlu de T.V.A.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi SC Ş.I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 762 din 7 martie 2006, a admis recursul declarat de reclamanta SC Ş.I. SRL Bucureşti, a casat sentinţa atacată şi în fond, a admis în parte acţiunea.
Înalta Curte a anulat în parte procesul-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003, cap. III pct. 1 lit. a) referitor la T.V.A. colectată, precum şi Decizia nr. 70 din 20 martie 2003, ambele acte administrative emise de Ministerul Finanţelor Publice; a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.433.084.134 ROL, reprezentând 653.194.115 ROL T.V.A., 735.489.987 ROL majorări de întârziere şi 44.400.032 ROL penalităţi de întârziere, obligând pârâtul la restituirea sumei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrate Fiscală, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrate Fiscală critică hotărârea judecătorească pentru „nelegalitate şi netemeinicie", susţinând că „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Astfel, în opinia contestatoarei, instanţa de fond a confundat elemente importante ale dosarului, respectiv în loc să constate că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 pct. B lit. b) din OG nr. 3/1992, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 215/1999, prevederi legale în vigoare pentru perioada supusă verificării, aceasta a reţinut, în mod greşit, că prestările de servicii efectuate de societate, intră în categoria operaţiunilor cu cota 0 de T.V.A. (scutite, cu drept de deducere).
Interpretarea corectă a textelor legale aplicabile era, în opinia contestatoarei, în sensul că exportul reprezintă livrări de bunuri efectuate de agenţi economici plătitori de T.V.A., către beneficiari străini cu îndeplinirea formalităţilor vamale de export şi, întrucât efectele personale ale persoanelor fizice nu se pot considera export, pentru transportul acestora nu se aplică cota 0 de T.V.A., respectiv scutirea de drept de deducere (chiar dacă bunurile respective aparţin persoanelor cu rang diplomatic sau au beneficiat de regimul admiterii temporare la import).
Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este cunoscut că printre căile extraordinare de atac de retractare prevăzute de codul de procedură civilă se află şi contestaţia în anulare.
Cazurile în care contestaţia în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aşadar, prima ipoteză are în vedere erori materiale evidente, esenţiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând a fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Prin urmare, legiuitorul nu a urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă părţilor calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar fi fost greşit interpretat, aceasta ar constitui o greşeală de judecată, or, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat, eventuale greşeli de judecată.
În cauză, Înalta Curte constată că nu se invocă o eroare materială în înţelesul art. 318 C. proc. civ., ci se critică modul în care Înalta Curte a calificat situaţia de fapt şi a stabilit normele de drept aplicabile în cauză, deci motive ce ţin de judecata pricinii.
Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, eventualele erori de judecată nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 762 din 7 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3515/2006. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3517/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
