ICCJ. Decizia nr. 3519/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3519/2006
Dosar nr. 38947/2/2005
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 decembrie 2005, reclamanta SC I.A.C. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.E.A.A. şi I.M., în calitate de preşedinte C.N.E.A.A., anularea în totalitate a rapoartelor din 4 decembrie 2000 şi 15 ianuarie 2001, întocmite de pârâtul C.N.E.A.A., suspendarea actelor atacate, până la soluţionarea acţiunii în anulare, obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale şi la cheltuielile de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că după ce a luat cunoştinţă de cele două rapoarte (care nu i-au fost comunicate), prin adresa nr. 5306 din 18 noiembrie 2005, s-a adresat pârâtului C.N.E.A.A., solicitând anularea acestora.
Aceste rapoarte, în opinia reclamantei, nu conţin date reale, înscriindu-se, astfel, în sfera concurenţei neloiale.
Totodată, reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993, C.N.E.A.A. poate propune acordarea autorizaţiei provizorii sau neacordarea autorizaţiei, însă, în nici un caz, nu putea să propună neautorizarea unei persoane juridice deja autorizată, conform Legii nr. 31/1990 sau neautorizarea unei fracţiuni din persoana juridică a unui punct de lucru din activitatea autorizată a fi desfăşurată, a unei activităţi sau a unei facultăţi.
A mai susţinut reclamanta că, prin emiterea acestor acte nelegale, i s-au adus mari prejudicii din punct de vedere material şi moral, mulţi studenţi întrerupându-şi studiile sau transferându-se la alte instituţii private.
Reclamanta a susţinut că singura şi unica variantă corectă este aceea a propunerii neacordării autorizării provizorii, cu motivarea expresă că este deja autorizată definitiv anterior legii, având un drept câştigat, dar C.N.E.A.A. refuză să confirme realitatea, prin acte ce ţin de concurenţa neloială la adresa primei instituţii de învăţământ superior din România.
În plus, reclamanta a arătat că actele atacate nu sunt ştampilate şi semnate de toţi membri şi nici nu au fost avizate de foştii miniştri ai educaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 285 din 8 februarie 2006, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Legea nr. 88/1993 s-au prevăzut obligativitatea pentru instituţiile cu activităţi de învăţământ superior înfiinţate după 22 decembrie 1989, să solicite autorizaţia de funcţionare provizorie, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii şi că procedura de autorizare este cea prevăzută de art. 5 din această lege, finalizându-se cu emiterea unei hotărâri de către Guvernul României, prin care se acordă instituţiei, autorizaţia de funcţionare provizorie.
Instanţa de fond a reţinut că rapoartele a căror anulare se solicită, sunt acte prealabile emiterii unei hotărâri de Guvern şi nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I.A.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 88/1993, în sensul că nu a reţinut că unei instituţii autorizate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu i se mai poate autoriza activitatea provizoriu prin hotărâre de Guvern.
Totodată, arată recurenta-reclamantă, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că după întocmirea rapoartelor trebuia să atace hotărârea de Guvern în anexele căreia nu se regăsea, cu atât mai mult, cu cât aceste rapoarte constituie înscrisuri publice, cu toate consecinţele prevăzute de lege, acte care nu i-au fost comunicate şi a căror întocmire este ilegală.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 88/1993, republicată, privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, „instituţiile de învăţământ superior se înfiinţează prin lege, iar conform art. 27 din aceeaşi lege, instituţiile cu activităţi de învăţământ superior înfiinţate după 22 decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizaţie de funcţionare provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, fără a se face distincţii cu privire la procedura prevăzută pentru autorizare conform art. 5 din acelaşi act normativ".
Conform art. 5 lit. d) din lege, în baza raportului C.N.E.E.A. şi a avizului ministrului, Ministerul Educaţiei elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, iar Guvernul acordă instituţiei solicitante, autorizaţia de funcţionare provizorie pentru facultăţile, colegiile şi specializările care îndeplinesc standardele prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, lege organică: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
Numai că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că actele atacate nu au natura juridică a unui act administrativ, ci doar a unor acte prealabile care fac parte din lanţul procedural prevăzut de art. 5 din Legea nr. 88/1993, care se finalizează prin emiterea unei hotărâri de Guvern.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că actele atacate nu au caracteristicile unui act administrativ ce poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ pe calea acţiunii directe, controlul acestora ca acte prealabile emiterii unui act administrativ putând fi efectuat doar în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.A.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 285 din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3520/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
