ICCJ. Decizia nr. 3522/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3522/2006
Dosar nr. 5725/1/2006
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 februarie 2006, reclamantul N.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5320 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă, stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu luna următoare depunerii cererii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data de 18 octombrie 1944, părinţii săi fiind strămutaţi din Bulgaria, urmare a Tratatului încheiat la Craiova în anul 1940, situaţie dovedită cu actele depuse la dosar.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 181/CA din 6 martie 2006, a admis contestaţia, a anulat hotărârea contestată şi a stabilit contestatorului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, modificată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că este de necontestat că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, suferind aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Recurenta a susţinut că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut ulterior datei când a avut loc schimbul de populaţie între această ţară şi România.
Analizând cauza, sub aspectul probelor administrate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Se constată că instanţa de fond a soluţionat litigiul exclusiv pe baza actelor existente la dosarul de fond, respectiv „contract de vânzare-cumpărare" din anul 1948 încheiat de colonistul N.T. şi „situaţia de avere" a lui D.T.
Prima instanţă, în vederea soluţionării fondului cauzei, nu a solicitat depunerea de către reclamant a actelor de stare civilă care au fost anexate cererii adresate Casei Judeţene de Pensii Tulcea (buletin de identitate, certificat de naştere) şi nici adeverinţa nr. 747 din 25 martie 2004, eliberată de Primăria Mihail Kogălniceanu.
Astfel, se constată că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată, cu nerespectarea îndatoririi ce incumbă judecătorilor, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., şi anume, de a stărui „prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Faţă de cele ce preced, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) şi (2) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probelor necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt, în scopul aplicării corecte a dispoziţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 181/CA din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3520/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3523/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|