ICCJ. Decizia nr. 3539/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3539/2006

Dosar nr. 2157/33/2006

Şedinţa publică din 19 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2006, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19686 din 20 februarie 2006 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se acorde indemnizaţia de refugiată, conform prevederilor Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 243 din 25 mai 2006, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv nu a făcut dovada că a suferit persecuţii etnice datorită regimurilor instaurate în România, în perioada reglementată de lege.

În plus, martorii citaţi pentru audiere, la termenul din 25 mai 2006, nu s-au prezentat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, în baza art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este nelegală, întrucât instanţa trebuia să insiste în audierea martorilor care nu s-au prezentat la termenul pentru care au fost citaţi, cu precizarea că neprezentarea acestora s-a datorat unor motive obiective.

Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.

În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările invocate de către reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declaraţiile autentice ale martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Astfel, cum, de altfel, s-a constatat şi de către instanţa de fond, aceiaşi martori precizează date diferite ca început al perioadei de refugiu în declaraţiile date pentru reclamantă şi fraţii acesteia.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, completată şi modificată şi pentru a vedea, astfel, dacă recurenta-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinată, fără echivoc, perioada refugiului, având în vedere că se susţine că a avut loc împreună cu familia.

Aşa fiind, se impune ascultarea martorilor cu privire la susţinerile reclamantei, pentru a se lămuri toate aspectele legate de pretinsul refugiu, în principal data de început a acestuia, dată asupra căreia s-au reţinut contradicţii.

De asemenea, nu este lipsit de interes a se solicita hotărârile prin care fraţilor reclamantei li s-a stabilit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, dacă au obţinut astfel de hotărâri.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta P.I. împotriva sentinţei civile nr. 243 din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3539/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs