ICCJ. Decizia nr. 3560/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3560/2006

Dosar nr. 6147/1/2006

Şedinţa publică din 24 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4388 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1941 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2004.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost victima unui viol din partea grănicerilor români. Astfel, de frică să nu fie împuşcată, ameninţată fiind cu detenţia, a părăsit în iunie 1942, localitatea Apaţa din România, refugiindu-se în localitatea Aita Mare, în Ungaria, unde a locuit până în 1947, când s-a mutat la Braşov.

Reclamanta, în susţinerea acţiunii, a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţii autentificate ale unor martori, din care a rezultat că aceasta, în vara anului 1942, s-a refugiat din localitatea Apaţa (România), în Aita Mare (Ungaria), determinată de persecuţia pe criteriu de apartenenţă la etnia maghiară.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 52/F din 6 martie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 4388 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2005.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că plecarea din Apaţa, în Aita Mare, a fost determinată de persecuţia pe criteriu de apartenenţă la etnia maghiară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că localitatea Apaţa nu a fost niciodată ocupată de un alt regim. Recurenta a mai susţinut că depoziţiile martorilor nu sunt dovedite de nici un act oficial.

În fine, s-a mai arătat că din răspunsul comunicat de către Arhivele Naţionale nu rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului pe motive etnice.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a refugiat din localitatea Apaţa (România), în localitatea Aita Mare (Ungaria), în perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 52/F din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3560/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs