ICCJ. Decizia nr. 3583/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 28 iunie 2000, reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâții: Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Președinția României, Parlamentul României, Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, Comisia specială de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, Asociația R.C., solicitând obligarea acestora la daune morale de 1 milion dolari SUA, plătibili în lei la cursul din ziua executării hotărârii, plus cheltuieli de judecată.
Reclamantul a solicitat, de asemenea, ca fiecare pârât să fie obligat să-i răspundă solicitărilor sale adresate în timp.
La data de 26 iulie 2000, reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că atacă refuzul eliberării brevetului de revoluționar.
Prin sentința civilă nr. 1376/2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, reținându-se că prin sentința civilă nr. 1355 din 11 noiembrie 1999 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. 470/1999, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului care avea ca obiect refuzul eliberării brevetului de revoluționar.
în ce privește cererea ca fiecare pârât să fie obligat să răspundă petițiilor formulate în timp, s-a reținut că răspunsurile i-au fost înaintate, dovezile fiind depuse chiar de reclamant.
Prin decizia nr. 2001 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Ț.C. împotriva sentinței civile nr. 1376/2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținându-se că recurentul a primit brevetul conferit de Președintele României la data de 9 ianuarie 2002.
La data de 5 iunie 2003, Ț.C. a formulat revizuire împotriva deciziei nr. 2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, cerere care a format obiectul dosarului nr. 2187/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
în motivarea acelei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., a arătat că sentința civilă nr. 1355/1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care instanța de recurs și-a bazat decizia, a fost casată prin decizia nr. 3528/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nebeneficiind de apărător din oficiu, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 1635/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că instanțele de fond și de recurs nu au ținut seama de daunele materiale și morale suferite în cei 13 ani scurși de la Revoluție și până la primirea brevetului de revoluționar.
Prin decizia nr. 2817 din 26 aprilie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, cererea de revizuire (precum și contestația în anulare a aceleiași decizii) a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 23 iunie 2003, Ț.C. a formulat o nouă cerere de revizuire a deciziei nr. 2001 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, invocând dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 8 C. proc. civ.
în motivarea prezentei cereri de revizuire, Ț.C. a arătat că decizia nr. 2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a bazat pe sentința civilă nr. 1355/1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, care a fost, însă, casată prin decizia nr. 3528/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nebeneficiind de apărător din oficiu, astfel cum a dispus Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1635/2001; că instanța, prin decizia nr. 2001/2003, nu a intrat în dezbaterea fondului; că nu s-a avut în vedere că până la emiterea brevetului au trecut 13 ani.
Revizuentul a mai precizat că sunt hotărâri potrivnice: decizia nr. 3528/2000 și decizia nr. 2001/2003, ambele bazate pe sentința civilă nr. 1355/1999, desființată.
Verificând cauza, Curtea a constatat că noua cerere de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 2001 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, nu este întemeiată.
Din motivare rezultă că prezenta cerere de revizuire este parțial identică celei care a fost respinsă prin decizia nr. 2817/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și anume, pentru cazurile de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., revizuentul invocând o motivare identică celei din dosarul nr. 2187/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Așadar, existând autoritate de lucru judecat, prezenta cerere întemeiată pe aceleași motive, va fi respinsă.
Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., se apreciază că nu sunt întrunite cerințele acestui text legal, care prevede că revizuirea se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Deși sunt precizate și aceste dispoziții ale Codului de procedură civilă, revizuentul nu motivează în fapt acest caz de revizuire, iar din analizarea deciziei atacate nu rezultă o astfel de situație.
La data de 23 octombrie 2006, revizuentul a depus o cerere prin care invocă dispozițiile art. 322 pct. 3, 4 și 9 C. proc. civ., arătând că la data pronunțării deciziei atacate nu avea brevet de revoluționar, că împotriva judecătorilor care au pronunțat decizia nr. 2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a formulat plângere penală; că C.E.D.O. a condamnat Statul român, în acțiunea introdusă de Ț.C.
Curtea a constatat că și această cerere completatoare nu este fondată.
Pentru dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., care prevede că obiectul pricinii nu se află în ființă, revizuentul reiterează motivarea din cererea din data de 1 octombrie 2003, referitoare la desființarea sentinței civile nr. 1355/1999.
în ce privește pct. 4 al art. 322 C. proc. civ. (dacă un judecător, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină) și pct. 9 al art. 322 C. proc. civ. (dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești), se constată că nu sunt întrunite cerințele acestor texte legale, deoarece nu există hotărâri definitive în acest sens.
Pentru considerentele expuse, cererea de revizuire în totalitatea sa, a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3470/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3731/2006. Contencios → |
|---|
