ICCJ. Decizia nr. 3605/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3605/2006
Dosar nr. 1147/2/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Ş.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 17129 din 12 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi încadrarea sa în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece, chiar dacă s-a născut la o dată ulterioară deportării părinţilor săi, a avut de suferit aceleaşi privaţiuni ca şi aceştia.
Reclamanta a mai arătat că părinţii săi sunt beneficiari ai drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 465 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iulie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta s-a născut în perioada strămutării din motive etnice a părinţilor săi, fiind, aşadar, îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, criticând soluţia pronunţată, pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că, potrivit prevederilor Legii nr. 541/1940, privind ratificarea Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, evacuarea teritoriului s-a realizat în patru etape, între 20 septembrie şi 1 octombrie 1940, iar, în cazul de faţă, prin persoană strămutată se înţelege persoana care a făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din HG nr. 127/2002.
Recurenta-pârâtă mai arată că, în opinia sa, de prevederile art. 1 lit. c) din OG. nr. 105/1999, nu pot beneficia copii concepuţi după strămutare, ci numai persoanele care au fost concepute sau născute la data strămutării.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, cât şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Acesta este şi cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speţă, date fiind condiţiile vitrege în care aceste persoane s-au născut.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă acte de stare civilă, hotărârile nr. 3944 din 27 februarie 2003 şi nr. 3946 din 27 februarie 2003, prin care R.C. şi R.T., părinţii reclamantei au dobândit calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, în cuprinsul hotărârilor menţionându-se că aceştia au fost strămutaţi în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, ca urmare a schimbului de populaţie şi declaraţia martorului D.S., rezultă că intimata-reclamantă a făcut dovada încadrării sale în situaţia prevăzută de lege.
Se mai constată că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost adeverită şi prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 465 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3603/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3606/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
