ICCJ. Decizia nr. 3606/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3606/2006
Dosar nr. 1153/2/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei N.V., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, privind suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Disciplină a Uniunii Notarilor Publici nr. 8 din 8 octombrie 2005 şi a Hotărârii Consiliului Uniunii Notarilor Publici din 13 ianuarie 2006.
În motivarea sentinţei se reţine că prin prima hotărâre menţionată s-a dispus suspendarea din funcţie a reclamantei, a unor deficienţe cu privire la evidenţa şi arhivarea documentelor, încheierea unor acte autentice privitoare la bunuri mobile şi imobile, procedura succesorală, stabilirea şi încasarea taxei de timbru şi a onorariului; prin cea de-a doua hotărâre menţionată a fost respinsă contestaţia reclamantei privitoare la sancţiunea dispusă.
Instanţa de fond a argumentat că respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul art. 14 şi a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune, deoarece sancţiunea menţionată nu ar putea fi pusă în aplicare potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 36/1995 şi art. 21 din Regulamentul emis în baza acestei legi, decât în baza unui ordin emis de Ministerul Justiţiei, la cererea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici; o astfel de cerere nu a fost formulată în prezent de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
În consecinţă, instanţa de fond a considerat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamanta N.V., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 14 şi a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Potrivit articolelor menţionate, cererea de suspendare a actului administrativ este admisibilă, pe cale separată sau accesorie, în toate situaţiile în care se solicită instanţei competente, anularea în tot sau în parte a respectivului act, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În speţă, Hotărârea nr. 8 din 8 octombrie 2005 şi cea din 13 ianuarie 2006 sunt acte administrative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, în conformitate cu art. 1 alin. (1), art. 6 şi urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 40 alin. (6) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, iar reclamanta-recurentă a formulat acţiune separată pentru anularea acestor acte, în cadrul dosarului nr. 1152/2/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
În mod greşit, instanţa de fond a considerat că actele respective nu sunt susceptibile de executare, din moment ce, conform art. 25 din Legea nr. 36/1990, în orice moment Consiliul Uniunii poate solicita Ministrului Justiţiei, emiterea ordinului prin care să se dispună suspendarea din funcţie, în baza hotărârilor a căror suspendare se solicită.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Astfel, instanţa de fond a constatat, în esenţă, că una din condiţiile admisibilităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este condiţia urgenţei, respectiv iminenţa pagubei ce s-ar crea prin punerea în aplicare a actului contestat.
În speţă a reieşit cu evidenţă, atât din reglementările aplicabile, cât şi din circumstanţele cauzei, că măsura disciplinară stabilită faţă de reclamantă nu putea fi pusă în executare de îndată, ci presupunea parcurgerea unor etape ulterioare, ce nu fuseseră iniţiate de pârâtă Potrivit art. 25 din Legea nr. 36/1995 „Suspendarea se dispune de Ministrul Justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România", iar art. 21 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 stabileşte că „În aplicarea art. 25 din lege, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, la sesizarea Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici, va solicita Ministrului Justiţiei suspendarea exercitării funcţiei de notar public (…)".
În acest sens s-a stabilit că pârâta nu a formulat solicitări de emitere a ordinului către Ministerul Justiţiei şi, potrivit practicii constante a acesteia, până la finalizarea litigiului având ca obiect contestarea măsurii disciplinare, astfel de solicitări nu se emit.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat în mod legal şi temeinic că cererea formulată de reclamantă nu este motivată de o pagubă iminentă, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinţei nr. 289 din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3605/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3607/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
