ICCJ. Decizia nr. 3675/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3675/2006
Dosar nr. 6584/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Argeş, la data de 1 aprilie 2005, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 0665 din 1 noiembrie 1985, emis de conducerea fostului Inspectorat General al Miliţiei, precum şi a Ordinului nr. 0142 din 1 noiembrie 1985, emis de conducerea fostei Miliţii Vaslui, cu consecinţa repunerii în drepturile legale ce i se cuveneau anterior datei de 1 noiembrie 1985 şi recalculării corespunzătoare a drepturilor la pensie. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data emiterii Ordinului nr. 0665 din 1 noiembrie 1985, prin care a fost retrogradat din funcţie şi mutat disciplinar, se afla în concediu medical, astfel că nu putea fi sancţionat.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea la data de 31 mai 2005, solicitând să se constate şi nulitatea absolută a fişei nr. 159.674 din 21 septembrie 2004, să-i fie recalculată pensia, cu acordarea drepturilor corespunzătoare repunerii în situaţia existentă la 1 noiembrie 1985, precizând, totodată, că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui.
Prin sentinţa civilă nr. 447/CM din 20 septembrie 2005, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti, în considerarea faptului că Ordinul nr. 0665 din 1 noiembrie 1985, emis de conducerea fostului Inspectorat General al Miliţiei, este un act administrativ de autoritate emis de un organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Prin Decizia nr. 378/R-CM din 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei sus-menţionate a Tribunalului Argeş, reţinând că, în raport cu obiectul acţiunii şi cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întemeiat tribunalul şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea curţii de apel.
Astfel învestită cu soluţionarea fondului cauzei, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 18/F-C din 27 februarie 2006, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, în raport cu termenul de decădere de 1 an de la data emiterii actului contestat, termen prevăzut de alin. (2) al art. 11, coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol din Legea nr. 554/2004, reţinând că ordinele vizate de reclamantul B.I. au fost emise la data de 1 noiembrie 1985, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Argeş, la data de 1 aprilie 2005.
Împotriva sentinţei civile nr. 18/F-C din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, extrem de sumar formulate, recurentul-reclamant a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia de tardivitate a formulării acţiunii sale, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, ignorând cronologia reală a demersurilor întreprinse.
Astfel, după cum susţine recurentul, în raport cu data de 9 februarie 2005, când s-a adresat în scris conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru repararea nedreptăţilor ce decurg din sancţionarea sa ilegală, introducerea acţiunii la data de 1 aprilie 2005, nu poate fi apreciată ca fiind tardivă.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, raportat la actele şi lucrările dosarului, ca şi prin prisma provederilor legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentului şi, ca atare, nu pot fi primite în considerarea celor în continuare expuse.
Potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce într-un termen de 6 luni, calculat diferit, fie de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, fie de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului pentru motive temeinice.
Acelaşi art. 11, în alin. (5), prevede că termenul de 1 an prevăzut, este termen de decădere.
Verificând obiectul cererii recurentului-reclamant, cu care acesta a învestit instanţa de judecată, la data de 1 aprilie 2005, se constată că printr-un prim capăt de acţiune se solicită constatarea nulităţii absolute a două ordine, emise în anul 1985, respectiv nr. 0665 şi nr. 0142, prin care recurentul a fost retrogradat din funcţia de şef al serviciului cercetări penale şi mutat disciplinar la Inspectoratul Judeţean de Miliţie Vaslui. Capetele de cerere subsidiare vizează anularea fişei nr. 159.674 şi obligarea pârâtului-intimat la repunerea recurentului în drepturile legale cuvenite înainte de data de 1 noiembrie 1985, indicându-se, totodată, că nelegalitatea flagrantă a celor două ordine se bazează pe reglementările legale din acea vreme.
Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanţa de fond a reţinut tardivitatea acţiunii reclamantului-recurent, stabilind că nu se poate analiza cererea de repunere în drepturile legale şi recalcularea pensiei înainte de anul 1985, ca un capăt accesoriu de acţiune, fără a se dispune cu privire la cele două ordine emise, care şi-au produs efectele, dar care de la data emiterii lor, în anul 1985, nu a fost contestate niciodată de recurentul-reclamant.
În plus, este de reţinut că prin simplul fapt al sesizării autorităţii-pârâte, la data de 9 februarie 2005, prin care se solicită cu titlu general repararea nedreptăţilor ce decurg din ilegala sancţionare anterioară, recurentul-reclamant nu poate invoca termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, pentru a contesta şi solicita constatarea nulităţii absolute a două ordine emise în anul 1985, precum şi a fişei de recalculare a pensiei, mai cu seamă că a cunoscut despre existenţa acestor acte administrative, a semnat la data de 3 aprilie 1986 şi fişa de pensie, simpla afirmaţie a recurentului inserată în cuprinsul plângerii adresate la data de 9 februarie 2005, conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, în sensul că nu a contestat până în prezent nelegalitatea sancţiunilor aplicate cu peste 20 de ani în urmă, din cauza condiţiilor social-istorice şi politice din anii 1980, nefiind evident de natură a atrage aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 554/2004, în sensul aprecierii cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată în termenul legal prevăzut.
Pentru toate aceste consideraţiuni, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 18/F-C din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3674/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3677/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
