ICCJ. Decizia nr. 3715/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3715/2006
Dosar nr. 6757/2/2004
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 martie 2004, R.A. A.R.S.T.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiul Bucureşti, să se dispună anularea parţială (mai puţin pct. 2) a deciziei nr. 48 din 24 februarie 2004, emisă de prima pârâtă, precum şi a procesului-verbal încheiat de un consilier superior al pârâtei secunde la data de 26 noiembrie 2003, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată la bugetul statului a sumei totale de 11.252.653.119 lei, reprezentând impozite, majorări de întârziere, penalităţi şi dobânzi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că impozitul pe profit, în sumă de 6.196.895.545 lei, a fost stabilit de către organul de control cu prilejul reverificării, dar cu menţiunea eronată că el este aferent sumei stabilite prin procesul-verbal desfiinţat. Această situaţie s-a datorat încălcării dispoziţiilor cuprinse în Decizia nr. 291 din 29 august 2003, prin care s-a dispus desfiinţarea capitolelor din procesul-verbal nr. 12133/565886 din iulie 2003, privitoare la impozite, majorări, penalităţi şi dobânzi rezultate ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal a unor cheltuieli efectuate de regie.
În opinia reclamantei, organul de control financiar şi apoi, autoritatea administrativ-jurisdicţională au tratat diferit aceeaşi baza de impozitare, aşa încât şi soluţiile adoptate sunt contradictorii, inechitabile pentru ea, de vreme ce pentru o parte din cheltuielile suportate cu alimentaţia de protecţie (deşi considerate deductibile), se plăteşte impozit, plus accesorii, iar pentru o altă parte, de asemenea deductibilă fiscal, nu se plăteşte impozit.
Cu privire la pct. 3 din decizie, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a majorărilor de întârziere/dobânzi în sumă totală de 2.895.849.323 lei, aferentă impozitului pe venit din salarii, penalităţi de întârziere în sumă totală de 513.958.776 lei, aferentă impozitului pe venit din salarii, precum şi penalităţi în sumă de 411.167.020 lei, aferente impozitului pe venit din salarii, reclamanta a arătat că organul de control nu aţinut seama de cererile sale de compensare, luând în considerare sumele din adresa Administraţiei Financiare a sectorului 1 Bucureşti, care conţine şi sume nedatorate, precum şi sume de bani deja achitate, dar care nu erau operate de către organul fiscal.
Faptul că acest organ nu a efectuat controalele în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare şi respectiv, nu a efectuat înregistrările în evidenţa proprie, a condus la calcularea unor penalităţi şi majorări de întârziere nedatorate.
În legătură cu pct. 4 din considerentele deciziei nr. 48/2004, prin care se stabileşte obligaţia de plată a sumei de 305.310.236 lei, aferentă vărsămintelor din profitul net şi penalităţi de întârziere în sumă de 84.246.754 lei, aferentă aceloraşi vărsăminte, reclamanta a arătat că acestea au fost calculate pentru perioada 1 ianuarie - 31 mai 2003, fără a avea bază impozabilă, datorită faptului că organele de control financiar nu au efectuat controalele fiscale şi nici înregistrările în evidenţa fiscală, în termenul legal.
Referitor la fondul România, aceste organe nu au ţinut seama de faptul că baza de impozitare menţionată în procesul-verbal contestat trebuia diminuată cu cheltuielile tratate prin procesul-verbal de reverificare, ca deductibile fiscal.
S-a analizat diferit problema cheltuielilor efectuate cu alimentaţia de protecţie, sub aspectul nedeductibilităţii/deductibilităţii fiscale, ceea ce conduce la soluţii diferite privind aceeaşi speţă şi, totodată, la o aplicare neunitară a procedurilor de soluţionare a contestaţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1927 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că primul capăt de cerere, având ca obiect impozitul pe profit în sumă de 6.196.895.545 lei, este inadmisibil, întrucât această datorie nu a fost stabilită prin procesul-verbal din 26 noiembrie 2003, ci printr-un act de control anterior, anume procesul-verbal nr. 12.133 din 17 iulie 2003, care a fost atacat separat, mai puţin pentru suma în discuţie.
În legătură cu impozitul pe veniturile din salarii, s-a apreciat că, având în vedere ordinea în care operează compensarea sumelor de bani achitate în plus, cu obligaţiile bugetare restante din anii precedenţi, pârâţii au procedat corect, aplicând prevederile art. 87 alin. (1) din OG nr. 11/1996.
Întrucât la data de 2 iulie 2001 a intervenit compensarea pentru suma de 8.736.997.818 lei pentru alte debite decât impozitul pe veniturile din salarii, iar ulterior s-a constatat că suma de 4.625.327.674 lei nu era datorată, pentru această sumă, nu s-au calculat majorări de întârziere sau penalităţi, ci doar diferenţa de 4.111.670.240 lei, pe perioada 3 iulie 2001 - 31 mai 2005.
Referitor la vărsămintele din profitul net s-a motivat că, potrivit art. 13 alin. (3) din. OUG nr. 61/2002, data stingerii obligaţiilor bugetare este data înregistrării compensării în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetelor respective de către unităţile de trezorerie şi contabilitate publică.
Pentru perioada 1 ianuarie - 31 mai 2003, această reglementare legală a determinat calcularea dobânzilor în cuantum de 305.310.236 lei şi a penalităţilor de întârziere de 84.246.754 lei.
În sfârşit, cu privire la Fondul România, instanţa a reţinut că organul de control a procedat conform pct. 6.1 din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2186/2001, în sensul că, cu ocazia refacerii controlului, a verificat doar sumele contestate iniţial de reclamantă. Cum aceasta nu a contestat iniţial modul de calcul, organul de control a ţinut seama de nivelul profitului impozabil aferent perioadei pentru care s-a calculat fondul.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către reclamanta R.A. A.R.S.T.A.
Recurenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece:
- suma de 6.196.895.545 lei nu a fost contestată, întrucât din conţinutul procesului-verbal încheiat în luna iulie 2003, rezultă că diferenţa de impozit pe profit a fost de 7.512.730.033 lei şi nu de 13.709.625.578 lei (sume adunate, respectiv 6.196.895.545 + 7.512.730.033 = 13.709.625.578 lei). Suma de 7.512.730.033 lei stabilită ca diferenţă de impozit, a fost preluată şi în concluziile procesului-verbal din iulie 2003, ca diferenţă de plată a regiei.
Aşadar, această situaţie a fost consecinţa nerespectării dispoziţiilor din Decizia nr. 291/2003, prin care s-a dispus desfiinţarea capitolelor din procesul-verbal nr. 12.133/565.886 din 17 iulie 2003, privitoare la impozit, majorări, penalităţi şi dobânzi rezultate ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal a unor cheltuieli efectuate de regie;
- organul de control financiar nu a ţinut seama de data la care compensarea a devenit posibilă potrivit legii, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 291 din 29 august 2003 şi sub acest aspect, au fost ignorate constatările expertului contabil potrivit cărora, în privinţa impozitului pe veniturile din salarii s-au încălcat prevederile OG nr. 11/1996.
Împrejurarea că organul fiscal nu a efectuat controalele în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare şi nici înregistrările în evidenţa proprie, a condus la obligarea recurentei la plata unor penalităţi şi majorări de întârziere nedatorate.
- deşi organul de control a considerat compensarea valabilă la data depunerii cererii, anume 25 aprilie 2001, a calculat penalităţile în sumă de 84.246.754 lei aferente perioadei 1 ianuarie - 31 mai 2003, precum şi dobânzi în cuantum de 305.310.231 lei, fără a avea baza impozabilă datorită faptului că nu fuseseră efectuate controalele fiscale şi înregistrările în evidenţa fiscală proprie în termenul legal;
- curtea apel a reţinut eronat că R.A. A.R.S.T.A. nu a contestat iniţial, modul de calcul al profitului impozabil aferent perioadei pentru care s-a calculat Fondul România. În realitate, prin Decizia nr. 291 din 21 august 2003 s-a desfiinţat procesul-verbal nr. 12133 din 17 iulie 2003, pentru diferenţa acelui fond, majorări şi penalităţi de întârziere, în vederea recalculării diferenţelor de plată ale regiei în funcţie de cuantumul profitului impozabil aferent anului 2001, ce urma să fie stabilit prin noul act de control financiar.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Cât priveşte suma de 6.196.895.545 lei, reprezentând diferenţa de impozit pe profit, prima instanţă a reţinut că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece această creanţă bugetară nu a fost stabilită prin procesul-verbal de control financiar încheiat la 26 noiembrie 2003, ci printr-un proces-verbal de control anterior, având numărul 12.133 din 17 iulie 2003 care a fost atacat separat, mai puţin pentru suma de bani în discuţie.
Actul respectiv de control, dar şi contestaţia formulată împotriva lui lipsesc, însă, din dosarul cauzei, iar din conţinutul contestaţiei rezultă că în realitate, regia reclamantă a contestat legalitatea măsurilor luate de organul de control prin procesul-verbal nr. 23.343 din 16 decembrie 2003, inclusiv în privinţa sumei de 6.196.895.545 lei, reprezentând diferenţă de impozit pe profit.
Deşi indiscutabil, înscrisurile mai sus menţionate erau necesare pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt în prezentul litigiu şi justa lui soluţionare, curtea de apel a omis să le ceară părţilor, pronunţând astfel, o hotărâre ce nu-şi găseşte suport probatoriu în piesele de la dosar.
Pe de altă parte, deşi a considerat că este necesară elucidarea cazului prin constatările unui expert contabil şi s-a efectuat proba cu expertiză contabilă, concluziile expertului M.R. au fost înlăturate, cu motivarea că ele se bazează pe interpretări ale unor norme juridice aplicabile în cauză, atribut ce aparţine instanţei de judecată.
Din raportul de expertiză rezultă că R.A. A.R.S.T.A. datorează la bugetul de stat mai multe sume de bani, după cum urmează:
- diferenţă în contul Fondului România - 515.172.058 lei;
- majorări aferente - 171.828.263 lei;
- penalităţi aferente - 39.076.701 lei.
Aprecierile expertului contabil nu se rezumau, aşadar, la interpretarea dispoziţiilor cuprinse în unele texte legale incidente în cauză, ci ele se întemeiază pe verificările efectuate nemijlocit la sediul reclamantei şi prin studierea actelor existente în dosarul cauzei, confirmând în parte, justeţea apărărilor dezvoltate în acţiune.
De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pentru stabilirea situaţiei de fapt reale şi evitarea oricărei erori în justa soluţionare a procesului, se impune admiterea recursului.
Pe cale de consecinţă, va fi casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, în vederea suplimentării probelor cu înscrisuri, precum şi un supliment de expertiză contabilă (sau eventual, o nouă expertiză), care să se refere punctual, motivat şi cu trimiteri la normele juridice aplicabile în cazul fiecărei creanţe bugetare în parte.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi ale art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.A. A.R.S.T.A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1927 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3712/2006. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3717/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
