ICCJ. Decizia nr. 3717/2006. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3717/2006
Dosar nr. 33187/2/2005
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 octombrie 2005, reclamantul H.K. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini, solicitând, anularea deciziei nr. 39347/D.D./IV din 6 septembrie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România şi admiterea cererii sale.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a venit în România în urmă cu 10 ani şi a avut viză de şedere în interes de serviciu, în calitate de funcţionar la Ambasada Armeniei din Bucureşti. Până în anul 2001 a avut legitimaţie de şedere temporară, prelungită anual în baza unui protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar în perioada 2001 - 2004 i-a fost eliberată de Ministerul Afacerilor Externe, o legitimaţie cu valabilitate de 3 ani, în paşaportul turistic fiindu-i aplicată viza de lungă şedere.
În anul 2004, Ministerul Afacerilor Externe i-a prelungit dreptul de şedere, atât reclamantului, cât şi familiei sale, prin aplicarea unei vize de lungă şedere, pentru o perioadă de 3 ani, în paşaportul turistic şi prin eliberarea unei legitimaţii valabile pentru perioada 2004 - 2007.
Reclamantul a mai arătat că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea domiciliului în România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 165 din 24 ianuarie 2006, a respins, ca nefondată, acţiunea, reţinând că Decizia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului reclamantului în România, emisă de pârâtă în temeiul art. 73 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, este legală.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs, reclamantul H.K., susţinând, în esenţă, că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că şederea sa în România nu este fundamentată pe existenţa unor legături economice, sociale, culturale cu Statul român, de genul celor în temeiul cărora s-a realizat clasificarea şi definirea tipurilor de vize de lungă şedere, conform art. 24 din OUG nr. 194/2002. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate, avându-se în vedere, prin analogie, dispoziţiile alin. (2), privind prelungirea dreptului de şedere temporară, avându-se în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut ca viza diplomatică sau cea de serviciu constituie o formă a vizei de lungă şedere.
Viza diplomatică sau cea de serviciu, menţionează recurentul, acordată în temeiul art. 25 din ordonanţă, poate fi asimilată unui drept de şedere temporară care să le confere străinilor titulari ai unui paşaport diplomatic sau de serviciu, dreptul să solicite stabilirea domiciliului în România.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, dreptul de şedere permanentă este un drept de şedere acordat în condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă menţionată, pe o perioadă nedeterminată, străinului căruia i s-a aprobat stabilirea domiciliului în România.
Aşadar, dreptul de şedere permanentă se acordă, la cerere, în condiţiile legii, pe perioadă nedeterminată, străinului titular al unui drept de şedere temporară.
Recurentul-reclamant nu are şedere temporară legală în România în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, întrucât cetăţeanul armean a avut drept de şedere temporară, prelungit numai în perioada 4 ianuarie 2000 - 4 ianuarie 2001.
Ulterior, acesta a intrat în România în calitate de funcţionar al Ambasadei Republicii Armenia la Bucureşti, având reglementat dreptul de şedere de către Ministerul Afacerilor Externe.
Contrar celor susţinute în motivele de recurs, recurentul nu a intrat pe teritoriul României cu o viză de lungă şedere care să-i confere un drept de şedere temporară, drept care să poată fi prelungit.
Dispoziţiile OUG nr. 194/2002, republicate, cu modificările şi completările ulterioare, fac o distincţie clară între categoria vizelor diplomatice şi de serviciu şi restul categoriilor de vize.
Astfel, dispoziţiile art. 25 face referire la faptul că vizele diplomatice şi de serviciu se acordă în scopul îndeplinirii de către titular a unei funcţii oficiale şi că ele sunt valabile pe perioada misiunii.
La art. 24 intitulat „viza de lungă şedere" sunt enumerate cazurile în care aceasta poate fi acordată. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „viza de lungă şedere" permite străinilor intraţi pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de şedere şi să obţină un permis de şedere.
Este relevant faptul că art. 25, intitulat „viza diplomatică şi de serviciu", nu conţine o clauză similară celei din art. 24, care să permită străinilor intraţi pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de şedere şi să obţină un permis de şedere.
În acest sens a fost şi punctul de vedere exprimat de către Direcţia Generală Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin adresa nr. 10339 din 28 octombrie 2005, prin care a precizat faptul că cetăţeanul străin, care este admis în scopul desfăşurării unor misiuni cu caracter diplomatic, consular sau administrativ, nu formulează o cerere de intrare şi şedere în România în nume propriu, ci statul trimiţător este titularul acestei cereri. În mod corelativ, cetăţeanul străin aflat în această categorie nu dobândeşte drepturi în nume personal, ci drepturile, facilităţile şi privilegiile de care se bucură pe teritoriul României sunt acordate de Statul român în temeiul prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, la care părţi sunt statele.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.K. împotriva sentinţei civile nr. 165 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3715/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3718/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
