ICCJ. Decizia nr. 3768/2006. Contencios. Litigiu privind evidenţa informatizată a persoanei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3768/2006
Dosar nr. 19413/2/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, recunoaşterea dreptului la eliberarea paşaportului turistic.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 13 octombrie 2004 a solicitat, prin împuternicit, eliberarea unui paşaport turistic, ca urmare a expirării celui precedent. Deşi autoritatea pârâtă a reţinut documentele anexate cererii, a refuzat eliberarea noului paşaport cu motivarea, comunicată prin adresa nr. 457621 din 23 noiembrie 2004, că reclamanta este dată în urmărire, refuzul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (2) din OG nr. 65/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 216/1998.
Reclamanta a formulat contestaţie la Direcţia Generală de Paşapoarte care, la data de 25 ianuarie 2005, i-a comunicat că măsura suspendării temporare a dreptului de deţinere a paşaportului se menţine, întrucât există un mandat de arestare preventivă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe numele reclamantei.
Mai arată reclamanta că nu există nici un motiv temeinic pentru refuzul de eliberare a paşaportului, deoarece nu i-a fost comunicată niciodată vreo ordonanţă a procurorului sau hotărâre judecătorească privind luarea măsurii arestării preventive, astfel încât refuzul autorităţii pârâte îi vatămă dreptul la libera circulaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1228 din 18 martie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 793 din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei S.A., a anulat actul administrativ nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte, obligând pârâta să elibereze reclamantei, prin mandatar, paşaportul simplu, în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 65/1997, modificată şi completată, în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii însoţită de toate actele cerute de lege.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 8-10 din OG nr. 65/1997, pentru eliberarea paşaportului, cererea se poate depune personal sau prin mandatar, în cazuri temeinic motivate. A apreciat prima instanţă, că prezenţa în străinătate a reclamantei probează imposibilitatea prezentării acesteia personal, astfel încât refuzul eliberării paşaportului pentru acest motiv este neîntemeiat.
Privitor la refuzul eliberării paşaportului pentru motivul prevăzut de art. 14 lit. B) din OG nr. 65/1997, instanţa de fond a constatat că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, deoarece pârâta nu şi-a probat susţinerile, în sensul că reclamanta este dată în urmărire locală şi internaţională.
A mai reţinut instanţa de fond că, deşi la dosar există sentinţa penală nr. 2800 din 6 decembrie 2004 a Judecătoriei Buftea, prin care se reţine în sarcina reclamantei, săvârşirea infracţiunii de folosire de documente comerciale şi vamale falsificate şi încredinţarea acestora altor persoane, nu s-a dispus de magistrat instituirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara, astfel încât, prin refuzul pârâtei de a elibera paşaportul, se aduce atingere dreptului la libera circulaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, actul administrativ nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, prin care s-a dispus menţinerea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului, fiind legală.
Recursul este întemeiat.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a reţinut că este nejustificat refuzul autorităţii de a elibera reclamantei, paşaportul turistic solicitat prin mandatar în conformitate cu prevederile OG nr. 65/1997.
Dar, din probele administrate în cauză rezultă următoarele:
Prin actul nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, emis de Direcţia Generală de Paşapoarte, a fost menţinută măsura suspendării temporare a dreptului de deţinere a paşaportului dispusă de Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor al municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. b) din OG nr. 65/1996, modificată prin OG nr. 84/2003.
Mai rezultă că reclamanta este plecată din ţară, fiind urmărită general şi internaţional, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, înşelăciune şi fals intelectual, existând un mandat de arestare preventivă cu nr. 58 din 11 octombrie 2000, emis împotriva sa.
În această situaţie, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că refuzul autorităţii competente, de a elibera reclamantei un nou paşaport în locul celui expirat, ar fi un refuz nejustificat, din probele administrate în cauză rezultând că împotriva acesteia s-a dispus, în mod legal, măsura suspendării temporare a dreptului de deţinere a paşaportului.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr. 793 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3765/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3769/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|