ICCJ. Decizia nr. 3764/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3764/2006
Dosar nr. 2634/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 februarie 2005, reclamanta SC E.A. SRL a solicitat anularea HG nr. 1892/2004 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, prin hotărârea pe care o contestă, s-a stabilit sistemul de producere a energiei electrice din surse regenerabile, prin care s-au promovat doar energiile regenerabile provenind din vânt, soare, biomasă şi a energiei hidroelectrice produse în centrale cu o putere instalată mai mică sau egală cu 10MW puse în funcţiune începând cu anul 2004, cu toate că pârâtul nu avea calitatea să reglementeze condiţiile tehnice de utilizare şi comercializare a unor astfel de energii, competenţa revenind A.N.R.E.
Mai arată că hotărârea de Guvern nu corespunde cu prevederile Legii energiei nr. 318/2003, nefiind adoptată în baza unor studii aprofundate tehnico-economice, cu punerea ei în discuţie publică şi cu audierea persoanelor cu experienţă în domeniu.
Consideră că sistemul de promovare a energiilor regenerabile de cote obligatorii, nu oferă garanţii de lungă durată pentru investiţia efectuată de producătorul independent, este dezavantajos pentru producătorii mici şi mijlocii, măreşte costurile administrative şi înlesneşte corupţia, pe când sistemul feed-in este foarte avantajos, oferind o garanţie de lungă durată, nu provoacă costuri administrative, nu necesită garanţii guvernamentale, avantajează dezvoltarea zonelor defavorizate şi poate atrage investiţii foarte mari.
Ministerul Economiei şi Comerţului a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului, prin care solicită ca acţiunea să fie respinsă, ca inadmisibilă, pentru că reclamanta nu este vătămată într-un interes legitim raportat la obiectul său de activitate, menţionând şi că prin sistemul de cote obligatorii, guvernele stabilesc cota de energie ce se produce, iar preţul de achiziţie se stabileşte pe baze concurenţiale.
Şi A.N.R.E. a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului, susţinând că prin HG nr. 1892/2004 nu se realizează o reglementare a condiţiilor tehnice de acces la reţeaua electrică sau a celor de comercializare a energiei electrice şi a energiei termice produse prin cogenerare, din surse regenerabile, aceste atribuţii revenind A.N.R.E.
Susţine că hotărârea de Guvern stabileşte sistemul de promovare numai pentru energia electrică produsă prin surse regenerabile de energie şi că sistemul de cote obligatorii combinat cu comercializarea certificatelor verzi nu impune elaborarea unor studii tehnico-economice aprofundate, deoarece preţul energiei electrice produse din SRE şi preţul certificatelor verzi se stabilesc prin mecanisme de piaţă, pe când sistemul cu preţuri fixe (feed-in) nu este compatibil cu regulile unei pieţe concurenţiale, fiind înlocuit în ultimii ani cu celălalt sistem, de către majoritatea ţărilor din Comunitatea Europeană.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1119 din 9 iunie 2005, a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a admis cererile de intervenţie accesorie.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că HG nr. 1892/2004 este legal emisă prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Economiei şi Comerţului şi A.N.R.E., cu respectarea prevederilor Legii energiei nr. 318/2003 şi în baza strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie aprobată prin HG nr. 1535/2003 şi a Directivei nr. 2001/77/CE, pentru care nu era utilă o consultare de masă, datorită caracterului strict tehnic al actului.
Mai reţine că actul contestat este act nou, nefiind dat în aplicarea sau interpretarea unei alte hotărâri a Guvernului, că obligaţia producătorilor independenţi de a avea un departament juridic specializat, nu are legătură cu legalitatea actului contestat şi că hotărârea de Guvern nu vatămă un drept sau un interes recunoscut de lege, reclamantei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 7 - 10 C. proc. civ., susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Menţionează că cererile de intervenţie trebuiau respinse, pentru că nu respectă legile României, se contrazic, redau situaţii eronate, se bazează pe presupuneri.
Arată că instanţa nu a citit motivarea acţiunii, că nu a citit sau nu a interpretat legea, preluând argumente ale intervenienţilor, necunoscând dreptul european şi deciziile Curţii Europene şi că hotărârea contestată în realitate încalcă prevederile Legii nr. 318/2003, prin neacordarea de facilităţi tuturor energiilor regenerabile prevăzute de această lege.
Susţine că energia valurilor şi mareelor nu este mai costisitoare decât energia solară, fotovoltaică şi că A.N.R.E. este cea care stabileşte anual preţul minim şi maxim al certificatelor verzi, conform HG nr. 1892/2004, fără efectuarea unor studii.
Mai susţine că hotărârea contestată încalcă prevederile HG nr. 443/2003, deoarece nu reduce barierele de reglementare, nu simplifică şi nu accelerează procedurile de autorizare şi nu asigură obiectivitatea, transparenţa şi caracterul nediscriminatoriu al regulilor de autorizare, provocând costuri şi pentru operatorii de reţea şi pentru alte societăţi comerciale menţionate de hotărâre.
Consideră că sistemul impus prin HG nr. 1892/2004 împiedică producţia de energie electrică din surse regenerabile pentru producătorii mici şi mijlocii, împiedică dezvoltarea locală şi regională şi că îi vatămă reclamantei, drepturile şi interesele legitime în a deveni producător independent de energie din surse regenerabile, prin impunerea unor bariere birocratice, prin provocarea unor costuri administrative imense, prin vătămarea şanselor de a primi credite bancare şi împiedicarea accesului la reţea.
Învederează că a propus A.N.R.E. să instaleze în România, un parc eolian, încă din anul 2003, neprimind nici un răspuns până în prezent, cu toate că a oferit gratis posibilitatea de a cerceta tehnologia, să culeagă şi să analizeze toate datele livrate de centrala eoliană şi să instaleze şi să exploateze centrala eoliană pe costuri proprii, având nevoie numai de un contract de lungă durată cu operatorul de reţea.
Susţine că sistemul de cote obligatorii este folosit numai de către 5 ţări ale Uniunii Europene, iar 9 ţări folosesc sistemul de preţuri fixe (feed-in) şi că majoritatea ţărilor care au intrat în ultimii ani în Uniunea Europeană, au adoptat sistemul feed-in, care este mult mai avantajos decât celălalt sistem.
Intimatul-pârât şi intimaţii-intervenienţi au formulat întâmpinări.
Guvernul României solicită menţinerea hotărârii instanţei de fond, care este legală şi temeinică.
Menţionează că HG nr. 1892/2004 s-a adoptat prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Economiei şi Comerţului şi de A.N.R.E., cărora prima instanţă le-a admis corect cererile de intervenţie accesorii.
Arată că hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, este în concordanţă cu prevederile legislative în vigoare şi asigură îndeplinirea angajamentelor României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind în concordanţă şi cu Directiva 2001/77/CE privind promovarea E - SRE de compatibilitate cu principiile pieţei concurenţiale de energie electrică.
A.N.R.E. solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, menţionând că prin HG nr. 1892/2004 s-a concretizat competenţa pe care Guvernul o are atribuită prin lege şi că această hotărâre stabileşte sistemul de promovare doar pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, pe când prevederile art. 52 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 se referă la un domeniu mult mai amplu.
Ministerul Economiei şi Comerţului solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, menţionând că prin HG nr. 443/2003 s-au transpus în legislaţia României, prevederile Directivei nr. 2001/77/CE, că Legea nr. 318/2003 stabileşte că promovarea E - SRE este unul dintre obiectivele din sectorul energiei electrice şi prevede acordarea de facilităţi pentru stimularea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, aprobată prin HG nr. 1535/2003, se menţionează potenţialul energetic anual al fiecărei surse regenerabile de energie şi se stabileşte nivelul şi structura puterii instalate pentru producerea E - SRE pentru anii 2010 şi 2015.
Susţine că sistemul de cote obligatorii, combinat cu comercializarea de certificate verzi, este conform cu principiile pieţei liberalizate de energie electrică şi garantează atingerea ţintelor asumate prin impunerea obligaţiei pentru furnizori de a realiza cote anuale prestabilite.
Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, în raport cu motivele invocate de aceasta şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin HG nr. 1892/2004 (contestată prin acţiunea de faţă) s-au stabilit limitele maxime pentru suma capacităţilor noi puse în funcţiune în perioada 2004 - 2010, pe tipuri de surse regenerabile de energie utilizate, stabilindu-se sistemul de preţuri fixe pentru energia produsă în surse regenerabile puse în funcţiune până la 31 decembrie 2007 şi sistemul de cote obligatorii combinat cu comercializarea certificatelor verzi pentru energia electrică produsă în surse regenerabile puse în funcţiune începând cu 1 ianuarie 2008.
De asemenea, s-a prevăzut diferenţierea preţurilor pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie după tipul sursei utilizate şi capacitatea instalaţiei, precum şi modalitatea de plată.
În anexa la hotărâre s-au stabilit capacităţile energetice noi pentru producerea de energie electrică, pe tipuri de surse regenerabile, în perioada 2004 - 2010, produse din unităţi cu capacităţi mai mici de 10 MW, pentru energie solară, eoliană, hidro şi biomasă.
Recurenta-reclamantă este nemulţumită pentru că între sursele regenerabile de energie nu se cuprinde şi energia valurilor şi mareelor, că nu se are în vedere şi după 1 ianuarie 2008, sistemul de preţuri fixe şi că nu intră în atribuţia Guvernului să reglementeze condiţiile tehnice de utilizare şi comercializare a energiilor regenerabile.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că instanţa de fond trebuia să respingă cererile de intervenţie, pentru că nu respectă legile, se contrazic, redau situaţii eronate şi se bazează pe presupuneri.
Această susţinere este nereală, pentru că intervenţiile s-au făcut în interesul pârâtului, cei doi intervenienţi fiind iniţiatorii proiectului de hotărâre de Guvern, iar prin respingerea acţiunii, reţinându-se că hotărârea este legal emisă, se impunea ca şi cererile de intervenţie să fie admise.
Nu se constată că cererile de intervenţie ar conţine contradicţii sau că în cuprinsul lor se arată situaţii eronate sau se fac presupuneri, ambii intervenienţi exprimându-şi poziţia faţă de susţinerile reclamantei prin argumente clare, pertinente.
Nici susţinerea recurentei că instanţa de fond nu a cunoscut motivarea acţiunii şi nici dispoziţiile legale aplicabile sau legislaţia şi practica Uniunii Europene, nu este reală, deoarece din modul în care s-a motivat sentinţa, rezultă, dimpotrivă, că instanţa a studiat acţiunea, actele normative aplicabile, precum şi susţinerile părţilor şi materialul probator aflat la dosar.
Prin HG nr. 1892/2004 s-a urmărit reglementarea promovării producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie, avându-se în vedere acele surse pentru care există condiţii mai bune de producere în ce priveşte tehnologiile de utilizare şi costurile de realizare.
Ca atare, s-a apreciat că în prezent este utilă promovarea numai a unor anumite surse regenerabile de energie, în funcţie de posibilităţile actuale şi într-un viitor apropiat şi de preţul de producţie, pentru care s-au prevăzut o serie de facilităţi.
Guvernul a considerat că obţinerea energiei electrice din energia valurilor şi mareelor nu este de actualitate, pentru că nu există tehnologia necesară producerii acesteia cu un preţ de cost rezonabil, Guvernul fiind autoritatea care are competenţa de a stabili priorităţile în domeniul producţiei de energie electrică, ceea ce a făcut prin strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie aprobată prin HG nr. 1535/2003.
Recurenta consideră că HG nr. 1892/2004 încalcă prevederile HG nr. 443/2003, privitoare la promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie (E - SRE), prin aceea că nu reduce barierele de reglementare, nu simplifică şi nu accelerează procedurile de autorizare, nu asigură obiectivitatea, transparenţa şi caracterul nediscriminatoriu şi provoacă costuri şi pentru operatorii de reţea şi pentru alte societăţi comerciale.
Înalta Curte nu reţine că prin adoptarea HG nr. 1892/2004 au fost încălcate dispoziţiile HG nr. 443/2003, deoarece hotărârea contestată s-a adoptat, avându-se în vedere prevederile HG nr. 443/2003 care stabileşte cadrul legal necesar promovării programului de creştere a contribuţiei surselor regenerabile de energie la producţia de energie electrică, avându-se în vedere actualul potenţial de exploatare a acestor resurse, ca şi prevederile HG nr. 1525/2003 privind aprobarea strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, fără să fie încălcate dispoziţiile celor două hotărâri.
De asemenea, nu se constată nici încălcarea prevederilor art. 52 din Legea energiei electrice nr. 318/2003, pentru că HG nr. 1892/2004 priveşte numai sistemul de promovare pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, pe când art. 52 din lege are în vedere un domeniu mult mai mare, dar hotărârea nici nu cuprinde dispoziţii care să fie în contradicţie cu Legea nr. 318/2003.
Susţinerea recurentei, că sistemul cu preţuri fixe (feed-in) ar fi superior sistemului de cote obligatorii, combinat cu comercializarea certificatelor verzi, sistem adoptat prin HG nr. 1892/2004, este contrazisă de intimaţi, care argumentează judicios că cel de al doilea sistem stimulează concurenţa între producătorii de energie electrică din surse regenerabile, asigurând producerea energiei electrice cu costuri mai mici şi că acest sistem este adoptat de tot mai multe ţări din Uniunea Europeană şi nici nu este în contradicţie cu Directiva nr. 2001/77/CE, privind promovarea energiei electrice din surse regenerabile de energie.
Prin adoptarea HG nr. 1892/2004 s-a urmărit realizarea unei armonizări a intereselor producătorilor de energie electrică, cu cele ale consumatorilor, ca şi respectarea angajamentului asumat de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în ce priveşte dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi ponderea acestora în producţia totală de energie a României.
Hotărârea are în vedere preluarea cu prioritate a energiei obţinută din surse regenerabile şi acoperirea costurilor de producţie suplimentare faţă de energia electrică produsă din surse convenţionale de energie, urmare a comercializării certificatelor verzi şi prin stabilirea unui preţ minimal, dar şi protejarea consumatorilor de energie electrică prin stabilirea unui preţ maximal al certificatelor verzi.
Nu se constată că prin adoptarea hotărârii s-a produs o discriminare a producătorilor mici şi mijlocii faţă de marii producători de energie, deoarece s-a urmărit acordarea unor şanse egale pentru toţi producătorii sau eventualii producători de energie din surse regenerabile.
Pentru obţinerea energiei electrice din surse regenerabile sunt necesare fonduri materiale şi băneşti apreciabile, atât în ce priveşte activitatea de cercetare, cât şi cea de producere a energiei electrice, prin HG nr. 1892/2004 urmărindu-se acordarea unor facilităţi celor care doresc să învestească în acest domeniu.
Corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu are un drept sau un interes recunoscut de lege vătămat, hotărârea de Guvern nevătămând drepturile sau interesele persoanelor care doresc să se implice în obţinerea energiei electrice din surse regenerabile.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E.A. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1119 din 9 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3763/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3765/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
