ICCJ. Decizia nr. 3770/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3770/2006
Dosar nr. 32991/2/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. 3248/2005, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 11333/9875 din 19 martie 2004 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea formulată în baza Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în noiembrie 1943, din cauza înaintării trupelor sovietice spre graniţele României, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia sa, în Făgăraş şi, ulterior, la Sighişoara, fără a mai reveni în Basarabia. A mai susţinut reclamantul, că prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii etnice în mod direct, cât şi acelea care au suferit persecuţiile în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, el născându-se la data de 7 aprilie 1943, chiar în perioada în care persecuţia etnică era recunoscută prin lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1465 din 14 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 4529/2005, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, nefiind născută la data strămutării.
În baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada refugiului său.
Prin Decizia nr. 2689 din 20 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1465 din 14 iunie 2004, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului în ceea ce priveşte motivul refugiului reclamantului.
În urma rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 18 aprilie 2006. A obligat pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa (mama şi fratele), s-a refugiat în România,la Făgăraş şi apoi la Sighişoara.
A mai reţinut prima instanţă, că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 au fost recunoscute pentru mama şi fratele reclamantului, pentru perioada în care se născuse şi reclamantul, împărtăşind acelaşi statut de refugiat cu ceilalţi membrii ai familiei.
A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din HG nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG nr. 105/1999, prin persoană persecutată din motive etnice se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul din motive etnice, în această situaţie fiind şi cei refugiaţi din Ardealul de Nord şi Basarabia, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate în scris, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:
1. În mod greşit, instanţa de fond a considerat că reclamantul a dovedit persecuţia etnică, având în vedere că acesta nu a depus nici un act oficial din care să rezulte că schimbarea de domiciliu a avut drept cauză motive de persecuţie etnică. Se susţine că în perioada 1941 - 1944, Basarabia şi Bucovina s-au aflat sub administraţie românească, deşi aparţineau U.R.S.S., astfel încât reclamantul nu putea să fie persecutat de autorităţile române.
2. În mod neîntemeiat, instanţa de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, faţă de aspectul că prezenta acţiune este scutită de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, asistenţa judiciară nefiind obligatorie.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat, Curtea apreciază că acesta nu este susţinut de dispoziţiile legale aplicabile în materie şi nici de probele administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi cei care s-au refugiat din cauza înaintării frontului sovietic.
Astfel, din tabelul nominal al locuitorilor din Făgăraş, originari din Bucovina de Nord reiese faptul că şi reclamantul, împreună cu mama şi fratele său, se afla în situaţia de refugiat, acesta fiind un act oficial eliberat de Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale. Această probă se completează cu declaraţia notarială a numiţilor I.T. şi C.E. care atestă acelaşi fapt al refugiului reclamantului împreună cu familia sa.
Nu în ultimul rând extrasele din publicaţiile ziaristice ale vremii, depuse de reclamant la dosar în sprijinul susţinerilor sale, fac dovada unui fapt istoric, şi anume, acela că în toamna anului 1943, populaţia din Bucovina de Nord a fost îndemnată chiar de autorităţile române să se refugieze din calea trupelor armatei sovietice, pentru a evita persecuţiile etnice, care începuseră în teritoriile deja ocupate.
În aceste condiţii, este evident că reclamantul a făcut dovada refugiului din motive de persecuţie etnică, faţă şi de aspectul că acesta s-a născut la data de 7 aprilie 1943, deci înainte de data refugiului, care s-a produs în luna noiembrie 1943, dată de la care au fost acordate, în mod corect şi legal drepturile reclamantului.
2. Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea îl apreciază întemeiat, faţă de concluziile expuse de intimatul-reclamant, în sensul că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum acestea au fost acordate prin sentinţa atacată.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, modificându-se sentinţa atacată, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 RON către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 912 din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtei Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3776/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
