ICCJ. Decizia nr. 3776/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3776/2006
Dosar nr. 7114/1/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub dosar nr. 1049/2006, reclamantul D.P. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 6250/7014/P din 21 mai 2005, emisă de pârâtă şi constatarea situaţiei că pentru perioada 27 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost încorporat la dat de 27 ianuarie 1960, de către Comisariatul Militar Petroşani şi dus la U.M. nr. 01615 Braşov, unitate care avea ca misiune efectuarea de lucrări la căile ferate, fiind lăsat la vatră, în data de 20 decembrie 1961, astfel că, efectuând stagiul militar prin muncă, în mod greşit i s-a respins cererea.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, arătând că hotărârea atacată i-a fost comunicată reclamantului, la data de 28 iunie 2004, acţiunea fiind introdusă peste termenul legal de 30 de zile.
Prin sentinţa nr. 51 din 10 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei şi a admis acţiunea formulată de reclamantul D.P., a anulat hotărârea nr. 6250/7014/P din 21 mai 2005 şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului, o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru perioada 28 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia tardivităţii nu este întemeiată faţă de aspectul că nu s-a făcut dovada datei primirii de către reclamant a hotărârii atacate, aceasta nefiind expediată cu confirmare de primire.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că din actele dosarului rezultă cert că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 27 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961 în U.M. nr. 01615 Braşov, unitate ce lucra efectiv la construirea, renovarea şi repararea căilor ferate, militarii lucrând în condiţii de şantier.
A mai reţinut instanţa de fond, că în aceeaşi perioadă a efectuat stagiul militar la aceeaşi unitate cu reclamantul, şi numitul D.I., căruia i-a fost admisă acţiunea şi ca urmare, i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
A concluzionat Curtea de Apel Alba Iulia că, faţă de situaţia că din tabelul anexat întâmpinării rezultă că la Braşov au fost constituite în perioada 1958 - 1960, detaşamente de muncă, reclamantul poate fi asimilat persoanelor care au făcut stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, criticând-o în baza art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, faptul că reclamantul D.P. nu a desfăşurat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci într-o unitate militară din cadrul Ministerului Forţelor Armate, astfel încât instanţa de fond a aplicat greşit legea, atunci când a admis acţiunea reclamantului.
De asemenea, se susţine că instanţa de fond a extins perioada de acordare a drepturilor prevăzute de lege, peste limita fixată de HG nr. 1114/2002, şi anume, 28 februarie 1961, acordând reclamantului, drepturile în baza Legii nr. 309/2002, de la 27 ianuarie 1960, la 20 decembrie 1961.
Recursul este fondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, coroborat cu art. 1 din HG nr. 1114/2002, „beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961".
Astfel, intenţia legiuitorului a fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă, iar nu în cadrul unităţilor militare, motiv pentru care va fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul că, prin sentinţa civilă pronunţată, instanţa de fond a aplicat greşit Legea nr. 309/2002, lărgit sfera de aplicare a acesteia, dincolo de raţiunile avute în vedere la elaborarea şi adoptarea actului normativ în cauză.
De altfel, este de necontestat şi rezultă chiar din susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată şi din menţiunile livretului militar, faptul că U.M. nr. 01615 Braşov nu făcea parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, aparţinând Ministerului Forţelor Armate.
De altfel, chiar instanţa de fond, în considerentele hotărârii atacate foloseşte expresia că reclamantul „poate fi asimilat" cu persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aspect ce denotă că instanţa de fond nu a acut în vedere nici o probă care să indice cu certitudine că unitatea militară respectivă făcea parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii.
În acelaşi sens, Decizia nr. 213/2004 a Curţii Constituţionale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizaţia şi drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002 reprezintă „o compensaţie parţială pentru privaţiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiţii deosebite", respectiv „în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961", prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 în cazul reclamantului care a efectuat stagiul militar în cadrul unor unităţi militare aparţinând Ministerului Forţelor Armate, iar nu Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, lărgind sfera de aplicare a legii, fără a lua în considerare raţiunile avute în vedere de legiuitor şi cele statuate de Curtea Constituţională.
Faţă de cele arătate, urmează să fie admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, să fie modificată sentinţa civilă nr. 51 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi, pe fond, să fie respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de D.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 51 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3770/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3777/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
