ICCJ. Decizia nr. 3778/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3778/2006
Dosar nr. 7169/1/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 439/CA/F/2005, reclamantul O.B. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4313 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă şi să i se recunoască calitatea de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze în perioada 1940 vara - septembrie 1945, din localitatea de domiciliu Apaţa, judeţul Braşov, în municipiul Dej, judeţul Cluj, de unde s-a reîntors în toamna lui 1945.
Reclamantul a mai arătat că din cauza tulburărilor provocate de legionari, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească domiciliul şi să refugieze în altă localitate aflată sub ocupaţie maghiară în acea vreme.
Prin sentinţa nr. 18/F din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea formulată de reclamantul O.B., a anulat hotărârea nr. 4313 din 12 septembrie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i constate reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu 1 iunie 2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din proba cu înscrisuri şi proba testimonială administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada calităţii sale de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A mai reţinut instanţa de fond, că din răspunsul comunicat de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Covasna nu rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea Apaţa, judeţul Braşov, în localitatea Dej, judeţul Cluj, dar din declaraţia martorului S.I., audiat în instanţă, precum şi din declaraţiile autentificate aflate la dosar, au rezultat fără dubii persecuţiile etnice exercitate asupra reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă consideră că sentinţa atacată este nelegală, deoarece interpretarea dată de instanţă excede cadrului legal instituit prin OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Se mai susţine că din probele administrate în cauză nu rezultă că schimbarea domiciliului familiei reclamantului nu a fost cauzat de persecuţiile etnice exercitate de vreun regim instaurat în România după septembrie 1940.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din analiza probelor administrate în cauză, Curtea constată că acestea nu se completează unele cu altele, rezultând date contradictorii cu privire la situaţia de fapt concretă în care s-a aflat reclamantul şi familia acestuia în momentul schimbării de domiciliu.
Astfel, în prevederile Legii nr. 189/2000 se încadrează şi persoanele, cetăţeni români, indiferent de naţionalitate, care s-au refugiat din Ardealul de Nord, ocupat de trupele hortyste în urma Dictatului de la Viena. Or, din declaraţia autentificată a numitului I.I. şi din declaraţia martorului S.I., rezultă, fără dubii că în perioada 2 decembrie 1940 - 20 septembrie 1943, reclamantul a fost înrolat în armata maghiară. Prin urmare, este evident că pe această perioadă nu se putea reţine statutul de refugiat al reclamantului, cum greşit a apreciat instanţa de fond. Faptul că reclamantul, după lăsarea la vatră, a plecat din localitatea de domiciliu Apaţa, în localitatea Aita Mare, nu dovedeşte, în lipsa altor probe complinitoare, că schimbarea domiciliului s-a produs din motive de persecuţie etnică. În acest sens este şi adresa eliberată de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Covasna, cu nr. 244 din 16 martie 2005, care arată că reclamantul nu figurează în evidenţele persoanelor refugiate din localitatea Apaţa, dar şi declaraţia martorului S.I. care arată că după satisfacerea stagiului militar, reclamantul a fost angajat al Căilor Ferate Maghiare.
De altfel, în România nu a existat un regim politic de tip legionar, care să aibă printre obiective exercitarea de persecuţii etnice asupra maghiarilor din teritoriile româneşti. Dacă au existat restricţii impuse de autorităţile din acea vreme, acestea s-au vrut a fi măsuri de ordine publică, ce vizau toţi locuitorii, indiferent de etnia lor.
Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile speţei, coroborate cu probele din dosar, Curtea apreciază că recursul este fondat şi în baza art. 312 şi 314 C. proc. civ., urmează să-l admită şi să caseze sentinţa atacată şi pe fond, că respingă acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 18/F din 30 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3777/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3779/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
