ICCJ. Decizia nr. 3785/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3785/2006
Dosar nr. 10534/1/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. 444/CA/2006, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5502 din 28 februarie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi, P.P. şi P.M., au făcut obiectul schimbului de populaţie în septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului româno - bulgar, încheiat la Craiova pe data de 7 septembrie 1940.
A mai arătat reclamanta, că strămutarea s-a efectuat din localitatea Trumpeţi, judeţul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Turda, judeţul Tulcea, unde s-a născut la data de 27 octombrie 1944.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 29 mai 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.A., a anulat hotărârea nr. 5502 din 28 februarie 2006, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile urmând să fie acordate din luna următoare depunerii cererii, pentru perioada 27 octombrie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 5502/2006, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinţilor săi, nefiind născută la data strămutării.
În baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.
A concluzionat instanţa de fond, că reclamanta a făcut dovada faptului că părinţii săi au făcut obiectul schimbului de populaţie care a avut loc în urma încheierii Tratatului de la Craiova, la data de 7 septembrie 1940, că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi din localitatea de domiciliu, situată în Bulgaria, în localitatea Turda, judeţul Tulcea, astfel încât este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că reclamanta nu s-a născut în anul 1940, când s-a încheiat Tratatul de la Craiova, astfel încât nu are cum să susţină că a fost strămutată, atâta vreme cât s-a născut în anul 1944, an în care nu a avut loc nici un schimb de populaţie între România şi Bulgaria. Arată recurenta-pârâtă, că, în aceste condiţii, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 27 octombrie 1944, în localitatea Turda, judeţul Tulcea, după ce, în urma Tratatului de la Craiova, încheiat la 7 septembrie 1940, părinţii săi au fost obligaţi să-şi schimbe domiciliul, din localitatea Trumpeţi, judeţul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Turda, judeţul Tulcea, România.
Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, intimata-reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia, drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 416 din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3779/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3799/2006. Contencios. Anulare act... → |
---|