ICCJ. Decizia nr. 3828/2006. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3828/2006
Dosar nr. 8165/54/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2006, M.T., în calitate de acţionar majoritar, SC S. SA Slatina şi SC M.A.I. SA Slatina au solicitat ca, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Olt, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt să se dispună:
- desfiinţarea tuturor actelor subsecvente procesului-verbal de constatare nr. 550 din 20 iunie 2003, încheiat în comun de Camera de Conturi Olt şi ultima pârâtă, anulat prin sentinţa irevocabilă nr. 319 din 4 noiembrie 2005;
- restituirea bunurilor mobile şi imobile care au fost puse sub sechestru asigurător, pentru suma de 12.906.745.538 lei, la cererea Procurorului financiar, prin încheierea din 11 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 29/2993, încheiere desfiinţată prin Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2005;
- restituirea bunurilor mobile sechestrate de aceeaşi pârâtă prin procesul-verbal nr. 3712 din 12 aprilie 2005, măsură desfiinţată prin sentinţa nr. 666 din 10 februarie 2006;
- restituirea bunurilor mobile şi imobile identificate de executorul judecătoresc P.G. în procesul-verbal nr. 555/12002/2003, întocmit în baza procesului-verbal de adjudecare seria A/2003, nr. 0015511 din 14 noiembrie 2003 al A.F.P. Slatina;
- restituirea bunurilor imobile teren în suprafaţă de 10.133,90 mp şi construcţie, situate în municipiul Slatina şi vândute la licitaţie în baza procesului-verbal de adjudecare subsecvent seria A/2003, nr. 0015511 din 14 noiembrie 2003;
- respingerea cererii formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt pentru declanşarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, în dosarul nr. 17/F/2005 al Tribunalului Sibiu;
- respingerea cererii Oficiului Registrului Comerţului, de dizolvare a societăţii comerciale reclamante, precum şi a cererii de numire a lichidatorului judiciar, formulată de SC G. SRL.
Reclamanţii şi-au motivat cererea, arătând că atât procesul-verbal de constatare nr. 550 din 20 iunie 2003, încheiat de Camera de Conturi Olt împreună cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, cât şi consecinţele acestui act juridic, au reprezentat o încălcare a obligaţiilor care revin acestor autorităţi publice în temeiul art. 475 şi 481 C. civ., art. 6, 7 şi 10 din Legea nr. 304/2004.
Prin încheierea nr. 32 din 2 iunie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a calificat cererea reclamantului pentru desfiinţarea celor două încheieri pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Olt, ca fiind căi de atac şi având în vedere dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 26/1990, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul la secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, pentru competentă soluţionare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, toţi reclamanţii.
Ei au susţinut că în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa asupra cererii, care trebuia analizată în întregul său, sub aspectul tuturor capetelor cerere şi pe baza raporturilor dintre faptele deduse judecăţii.
Critica este neîntemeiată.
Cât priveşte solicitarea reclamanţilor, de desfiinţare a celor două încheieri pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Olt, la data de 21 aprilie 2005 şi, respectiv, 19 ianuarie 2006, curtea de apel a procedat în mod corect, calificând aceste capete de cerere, ca fiind căi de atac împotriva încheierilor care, potrivit dispoziţiilor conţinute în art. 60 din Legea nr. 31/1990 şi în Legea nr. 26/1990, atrag competenţa materială a secţiei comerciale a aceleiaşi instanţe.
Anterior pronunţării acestei hotărâri, prin încheierea din 19 mai 2006, instanţa a disjuns judecata capătului de cerere având ca obiect desfiinţarea încheierii de carte funciară nr. 6602 din 17 noiembrie 2003 şi radierea ipotecii instituite asupra imobilului situat în municipiul Slatina, urmând a se forma un nou dosar cu termen de judecată la data de 2 iunie 2006.
De asemenea, au fost disjunse capetele de cerere privind desfiinţarea încheierii de dizolvare nr. 967 din 21 aprilie 2005, pronunţată de judecătorul delegat, la Oficiul Registrului Comerţului Olt, precum şi încheierea de numire a lichidatorului judiciar nr. 130 din 19 ianuarie 20065, urmând a se forma un nou dosar cu termen de judecată la data de 2 iunie 2006.
Această hotărâre nu a fost, însă, atacată cu recurs de către reclamanţi, în termenul legal, rămânând definitivă şi irevocabilă.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi de inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.T., SC S. SA Slătioara şi SC M.A.I. SA Slătioara împotriva încheierii nr. 32 din 2 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3827/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3837/2006. Contencios → |
---|